~Marin Toma – Noua sherbie democratica

Amintiri despre un trecut şi picătura de amar

Vrând, nevrând, nu ai cum scăpa de amintirile despre trecutul copilăriei şi trecutul adolescenţei tale, şi de ce nu al celei de a doua tinereţi. Toate aceste trecuturi îţi mai transmit şi azi amintiri despre bucuriile pe care le-ai au avut în fiecare din aceste perioade ale vieţii. Şi eu, am avut bucurii şi am şi acum amintiri din anii adolescenţei şi a tinereţii. Îmi aduc cu plăcere aminte chiar şi când aştern aceste cuvinte pe coala albă. Şi de ce nu mi-aş aduce aminte de anii de început 1963/1964, când am intrat în „armata” lucrătorilor din mecanizarea agriculturii. Mai târziu, ani de zile am fost prezent pe şantierele de irigaţii de la Gălăţui – Călăraşi, Mostiştea IV – Lehliu, Bucureşti-Nord, Giurgiu – Răzmireşti şi Dăbulenii Olteniei. Am lucrat lângă mari specialişti în domeniu; economoşti, ingineri, foarte mulţi eliberaţi din închisorile comuniste în 1964, oameni de mare probitate profesională şi morală. Am trăit clipe fericite când după ani de de adevărată muncă eroică a acestor oameni, a miilor de militari în frunte cu comandanţii lor, a deţinuţilor de drept comun cu comandanţii lor, am văzut cum la finalul lucrărilor hidrotehnice, picătura de apă a Dunării, picătura dulce, trece şi prin comuna mea, Dor Mărunt, la zeci şi zeci de kilometri de albia sa milenară sporind an de an producţia de cereale, despre care nimeni nu ar trebui să lupte a mă convinge de contrar. Era dacă vreţi această grandioasă operă a poporului, o garanţie a salvării a milioanelor de hectare de la efectul ucigător al secetelor ce predomină în Bărăgan şi în alte părţi ale ţării. Urmare a haosului provocat după 1989, această „operă”care şi ea îngloba o mare parte a industriei,dar care s-a părut unuia cu studii la Paris, „un morman de fier vechi”, a fost distrusă de cei care nu se născuse atunci când puternicele pompe de absorbţie şi refulare erau cuplate la reţeaua naţională de electricitate, legăturile prin miile de kilometri de cabluri electrice din aluminiu au fost tăiate cu sălbăticie de către cei mai mulţi dintre aceia cu pielea mai „pigmentată” în strânsă legătură cu cei din „mafia” aluminiului, cuprului şi chiar a argintului din instalaţiile staţiilor de pompare. Dar nu au scăpat nici instalaţiile subterane, antene de presiune, hidranţii din fontă şi chiar milioane de kilometri de ţeavă de aluminiu. Încercarea acum de a reîntoarce mortul de la groapă, (încercarea de resuscitare a acestui mort- agricultura) a domnului ministru Mureşan (poate plata jafului din acest domeniu vital unei naţiuni va începe chiar cu el urmându-i şi alţii), este posibilă numai cu ajutorul bunului Dumnezeu. Găselniţa cu irigaţiile „energofage” nu foloseşte nimănui. Uitaţi-vă domnilor la şirurile nesfârşite de stâlpi care au rămas ca nişte „sfinte cruci” aliniate şi azi, deşi mulţi încep să încline, vedeţi canalele de aducţiune de pe care s-au furat dalele, şi stufărişul, păpurişul apărut pe acestea te face să crezi că te afli prin alte părţi ale globului putând uşor a da peste orice necazuri. Citeam într-un cotidian, vorbele unui specialist despre aceste sisteme: „Sistemele de irigaţii trebuiau păzite ca şi graniţele ţării”. Tocmai că acestea nu au fost păzite şi nu sunt nici azi. Peste aceste graniţe se duc cantităţi uriaşe din avuţia ţării, care avuţie ar trebui să rămână generaţiilor viitoare. Ce nu vedem azi ieşind peste graniţă? Nu vedem cum dispar agoniseala oamenilor de prin bănci odată cu escrocii? Cheresteaua de primă calitate, produsele petroliere, combinatele s-au tăiat la fier vechi, marile triaje CFR cu miliaone de vagoane şi milioane de kilometri de şină de cale ferată s-au tăiat în bucăţele cu utilaje aduse din afară şi în containere au luat calea Bosforului, produsele agricole, a căror lipsă tot mai acută o să ne facă să ascultăm comunicate de genul „azi nici pâine, nici mălai”? În curând, să ne ferească bunul Dumnezeu, în aceste condiţii de secetă, bietul ţăran să nu-şi vândă pentru 2-3 baniţe de porumb, hectarul de pământ. Marii latifundiari de tip post /decembrist, asta aşteaptă. Cu banii furaţi de pe aceasta trudă a neamului românesc, cinstit şi blând se putea reabilita toată ţara şi nivelul de trai măcar a celor ce-au trudit la creearea acestor bunuri şi nu am fi fost puşi nici în situaţia de a intocmi maldăre de hârtii pentru un proiect de doi euro pentru reabilitarea unei şcoli, a unui drum, pe care trebuie să platim alte sume exorbitante pentru consultanţă tot firmelor lor. Poate nu am fi fost puşi să consolidăm bugetul fără fund al unei Uniuni Europene la valoarea stabilită pentru a primi cu ţârîita daca tot nu dovedim prin aceste maldăre de hîrtie pe ce-i vom cheltui!?

Această picătură de apă dulce dătătoare de viaţă a devenit amară…

MARIN TOMA