~Cezar Adonis Mihalache: „Prizonieri în plasa monopolurilor străine“

Întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu şi reprezentanţii partidelor politice, având ca temă identificarea unor soluţii pentru temperarea creşterii preţurilor la alimente şi servicii, era din capul locului sortită eşecului. Pentru că însuşi felul de abordare al problemei era greşit. Şeful statului ar fi trebuit să se consulte, înainte de toate, cu un grup de economişti. Ar fi trebuit să pătrundă fenomenul majorării preţurilor într-o economie de piaţă, apoi să-i lase pe specialişti să găsească soluţiile pe care să le prezinte formaţiunilor politice. Deşi acesta ar fi fost demersul firesc, Traian Băsescu a făcut exact pe dos. A chemat formaţiunile politice pentru a-i fi prezentate „miracolele” economice necesare.

Acesta este tragedia ţării: de 18 ani de zona macroeconomică se ocupă „specialiştii” livraţi de industria politicului (iar dacă am intra în profunzimile structurilor macroeconomice, am găsi, ca foşti şi actuali dirigutori de compartimente cheie, fel şi fel de „specialişti”, de la electronişti la ingineri mecanici). De aceea, astăzi, când criza de economişti pregătiţi îşi face simţită efectele (actuala creştere a preţurilor şi tarifelor la mărfuri şi servicii fiind, de fapt, primul test real al economiei noastre în faţa şocurilor internaţionale), avem în faţă în loc de soluţii macroeconomice o serie de măsuri sociale cu tentă populistă prin care se încearcă menţinerea motoarelor economiei.

Dacă la Cotroceni ar fi fost invitaţi economiştii, probabil că Traian Băsescu ar fi înţeles că actuala criză prin care trece România se datorează statutului exclusiv de piaţă de consum al ţării. Este adevărat, mai avem destule zone de producţie, dar, cum pe piaţa noastră joacă în prezent doar jucători străini, oricât am produce statutul nostru exclusiv de piaţă de consum nu se schimbă. Cel puţin nu atâta timp cât producţia internă va fi controlată de filierele străine.

Astfel, deşi România are capacităţi împortante de producţie în domeniul petrolului şi al gazelor, fie ele şi produse slab tehnologice, control pieţii petroliere de către austrieci a condus la situaţia ca produsele furnizate de piaţa autohtonă să fie percepută de consumatorii, la nivelul preţurilor finale, tot sub forma produselor de import. Preţurile nu sunt mai mici, iar la staţiile de benzină nu există nic un fel de diferenţe între benzina extrasă din ţiţei românesc şi cea din petrol arab. Aşa se explică şi profitul de peste sută la sută pe care îl relizează anual unul dintre cei mai importanţi distribuitori de produse petroliere. La fel se întâmplă şi în domeniul gazelor, în cel al produselor alimentare, ori la nivelul serviciilor.

La Cotroceni, Traian Băsescu ar fi trebuit să-i cheme tocmai pe aceşti „jucători” străini. Pentru că în mâna lor se află soluţia temperării creşterii haotice a preţurilor, nu în declaraţiile pompoase şi propunerile populiste ale formaţiunilor politice. Din păcate, şeful statului nu îndrăzneşte să ridice privirea, monopoliştii francezi, austrieci, elveţienii şi grecii fiind cu adevăraţi actori care controlează macroeconomia României. Ei trag de sforile agăţate de buzunarele fiecăruia dintre noi, iar scopul lor este unul singur. Profitul. Pentru ei, politicile protecţioniste sunt importante doar în momentul în care se întorc în ţările lor unde banii noştri, plecaţi de aici sub forma devizelor, contribuie la bunăstarea cetăţenilor europenei.

Soluţia ieşirii din criză nu o reprezintă doar schimbarea guvernului. E drept, extirparea actualului executiv s-ar impune pentru vina de nu fi protejat sub nici o formă interesele consumatorului român, contribuind la preluarea frâielor fluxurilor financiare ale ţării de către fel şi fel de „jucători”. De fapt, actualii guvernanţi sunt vinovaţi cel puţin pentru un lucru capital. Ei nu mai conduc. Ei doar execută ordinele venite din afară.

De aceea, despre politici macroeconomice viabile în procesul de temperare a majorării preţurilor şi tarifelor vom putea vorbi doar în clipa în care segmentele acaparate de aceşti jucători vor ieşi de sub strânsoarea monopolului. A monopolului străinătăţii asupra bunurilor naţionale. Pentru că doar în clipa în care petrolul românesc va fi prelucrat şi distribuit de o companie naţională, vom putea să-l vindem la preţul lui real. Care este cu mult, mult mai mic decât cel al ţiţeiului adus din Orient. Va fi loc şi pentru competiţie, pentru că întotdeauna va exista o pătură de consumatori dornică să achiziţioneze produsele cele mai „bune”. La fel şi în domeniul gazelor ori al energiei electrice.

Dar, a încerca să readuci firmele româneşti în joc, acordându-le un drept de „preemţiune” în aceste domenii acaparate de actorii de pe pieţele străine implică mult curaj. Curajul de a lupta cu un întreg sistem. Un curaj pe care nici unul din actualii guvernanţi nu-l are. Şi nici nu şi-l doreşte să-l aibă.

Urmarea? Suntem condamnaţi să vedem chintesenţa gândirii guvernamentale la criza preţurilor sub forma aceleiaşi marote populiste servită de ani şi ani: acordarea de ajutoare categoriilor defavorizate.

Din păcate acesta este tristul adevăr. Ţara fost vândută pe bucăţi, iar noi, simplii cetăţeni, am ajuns prizonierii dreptului nostru la o viaţă normală.

Pentru dreptul de a mânca roadele pământurilor noastre plătim o taxă jucătorilor străini care ne controlează piaţa agro-industrială.

Pentru dreptul de folosi benzina produsă din petrolul naţional, fie el şi slab calitativ, plătim arvună altor jucători străini.

Pentru dreptul a de a ne lumina casele cu lumina produsă de turbinele învârtite de apele noastre, plătim de asemenea altor „actori” străini.

Suntem furaţi de băncile care au înghiţit tot ceea ce era româneasc, iar acum ne bat la uşă firme recuperatoare, bineînţeles venite tot de afară.

Din România se fură masiv. Despre acest lucru ar fi trebuit să vorbească Traian Băsescu la întâlnirile sale cu clasa politică.

Un alt guvern? Da, soluţia propusă de PRM este viabilă. Dar impune o altă schimbare: un alt sistem, un sistem în care jucătorii autohtoni să fie lăsaţi pe piaţă, nu excluşi în favoarea feluriţilor jucători străini. Până când acest lucru nu se va întâmpla, nu vom putea vorbi de o şansă reală.

CEZAR ADONIS MIHALACHE