Ion Marin Almajan: Cine ucide Baile Herculane?

M-am intors de cateva zile de la colocviile nationale ale revistei resitene “Reflex” coordonate de redactorul sef al acestei publicatii, poetul Octavian Doclin.Sunt dominat de doua sentimente contradictorii: primul nascut din satisfactia deplina pe care mi-a oferit-o programul dens (poate prea dens), consitenta interventiilor, valoarea participantilor, celalat generat de starea unora din cladirile pe care le stiam de o viata si in fata frumusetii carora am adastat de-a lungul anilor, mangaind cu privirea linia arhitecturala inaripata, bogatia elementelor ce impodobesc aceste adevarate perle ale barocului vienez construite de austrieci in secolul al XIX-lea.Datorita apelor termale, peisajului mirific al zonei, dar si frumusetii cladirilor, Baile Herculane au fost in acel timp, alaturi de Baden- Baden, de Karlovy Vary o adevarata perla a imperiului habsburgic, loc de atractie pentru cetatenii cu stare ai Mitteleuropei, in frunte cu Franz Iosef si imparateasa Sisi.Pana tarziu s-a pastrat intact apartamentul in care au dormit la ultimul lor sejur cei doi.Apoi,din prostie, din lacomie, din neglijenta, administratorii bailor din timpul regimului comunist au facut diparute mobilierul, utilitatile, micile obiecte ce tineau de toaleta augustelor persoane.Treptat,cladirile au aratat tot mai ponosite, rar de tot s-a intervenit pentru a opri degradarea lor si atunci s-a facut de catre mesteri care nu aveau nici o pricepere in restaurare. Ce mi-a fost dat sa vad acum insa a depasit orice inchipuire, orice cosmar. Spledidul hotel Traian,din chiar centrul statiunii,alte cladiri din preajma statuii lui Hercules ranjesc spre trecator aratandu-si zidurile pe jumatate daramate, ferestrele goale, fara geamuri, intr-un cuvant aceste edificii, mandria Herculanelor, a Banatului si a tarii, mor in picioare. L-am acostat pe primarul orasului -statiune, dl Ion Oprescu, intrebandu-l cum e posibil sa lase o asemenea zestre din patrimoniul cultural national sa se piarda. Mi-a raspuns ca n-are ce face intrucat cladirile au fost vandute societatii ARGIROM S.A. Nu stiu cine se ascunde sub aceste initiale si nici nu ma intereseaza. Primaria are posibilitatea sa amendeze pe proprietari, consiliul judetean prin directiile sale toate acestea ar trebui sa-si uneasca eforturile pentru a opri chiar si in ceasul al XII-lea moartea Bailor Herculane. Caci, fara aceasta zestre, numai cu hotel Cerna construit dupa primul razboi, cu celelalte hoteluri, ridicate in ultimii 30 de ani, Baile Herculane nu inseamna mai nimic. Am primt din partea primariei Bailor Herculane un elegant pliant in care sunt reproduse cu multa fereala doar fragmente din zestrea veche a orasului. Ce pacat ca primarul, consilierii mai ales, nu inteleg ca odata cu pierderea neasemuitelor comori arhitecturale, Herculanele pierd an de an ceva din blazonul care a adus turisti din toata Europa si din intreaga lume. Cand n-o mai fi nimic vom ramane cu festivalul rachiei si poate al branzei.

 

ION MARIN ALMAJAN

Anunțuri