Pr. Dr. Ioan Marin Malinaş (Austria): În timp ce se vorbeşte de „ecumenism“, există decizii papale ce adâncesc Schisma din 1054!

ASISTĂM LA O ADÂNCIRE A SCHISMEI DIN 1054 ?

Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea, a decis ca începând cu data de 1 ianuarie 2006 să renunţe la titlul de PATRIARH al OCCIDENTULUI, adică acest titlu să nu mai fie menţionat în Annuario Pontificio, şematism, care contează ca Diptic oficial şi juridic al Papilor şi al tuturor cardinalilor şi episcopilor catolici. Actualele titluri pontificale ale Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea sunt: Vicarul Lui Hristos; al 266-lea urmaş al lui Petru Principele Apostolilor; Episcop al Romei; Pontifex Maximus; Primatul Italiei; Arhiepiscop şi Mitropolit al Provinciei Bisericeşti Romane; Suveran al Statului Vatican – Città del Vaticano.

Cu tot respectul şi ascultarea cuvenită Sfântului Părinte, eu mă întreb, dacă nu cumva, prin această decizie de renunţare la titlul de Patriarh al Occidentului, să nu se producă un efect canonic contrariu aşteptărilor, negativ, nu de zidire a unităţii Bisericeşti şi cu urmări eclesiologice chiar, un efect de adâncire a Schismei din 16 iulie 1054 şi nu de încercare de depăşire a urmărilor acesteia ori de apropiere a Bisericii Catolice, de Biserica Ortodoxă. Titlul Papilor, de “Patriarh al Occidentului” a constituit ultimul rest din fosta unitate bisericească între Orient şi Apusul Latin, pe timp de un mileniu, până în anul 1054. Acest titlu, cu interpretarea diversă a acceptării şi exersării prerogativelor lui, în Orient şi la Roma, a constituit şi obiectul Sinoadelor Unioniste: 869-870, la Constantinopol; 1215, Lateran IV; 1274, Lyon II; 1439 Florenţa.

Să nu uităm, că, bunăoară, încă la 1652, Pravila cea Mare de la Târgovişte ori Indreptarea Legii, în spiritul dipticonului canonic – adică fără ştergere din diptice a unui episcop, ceea ce insemnează ruperea comuniunii dintre această persoană ştearsă din diptice şi Biserica Universală – îl menţiona încă pe Papa ca primul în Pentarhie, desigur cu un primat onorific, nu de drept divin (glava 395). Pentru Biserica Românească, din timpul acela şi de mai târziu, Pravila cea Mare sau Îndreptarea Legii, de la Târgovişte, din anul 1652, contează ca un Codex iuris Canonici Ecclesae Romenorum sau Codex canonum Ecclesiarum Ecclesiae Romenorum, precedând Codul Canonic pentru Bisericile Unite, din anul 1993, cu 341 de ani.

Un studiu puţin cunoscut în literatura românească de specialitate, privitor la Pravila cea Mare, din anul 1652 este lucrarea în limba latină (adică teza de doctorat) a canonistului român [ originar din localitatea Vadul Crişului – Bihor ], Ioan D. D A N, Pravila Magna eiusque autoritas in Ecclesia Romena „Îndreptarea Legii” a. 1652, Excerpta ex dissertatione ad laurem in Facultate Theologica, Romae, 1944, 218 p. (traducere: Pravila cea Mare şi autoritatea acesteia în Biserica Românească „Îndreptarea Legii a 1652”, din care a fost publicat un Extras pentru susţinerea tezei de doctorat la Facultatea de Teologie din Roma).

Părerea noastră este că Schisma din 16 iulie 1054 a fost desăvârşită în mod canonic mult mai târziu, în zilele noastre, prin decizia pontificală, ca începând cu data de 1 ianuarie 2006 Sfântul Părinte să nu mai poarte titlul de Patriarh al Occidentului. Abia de acum, adică de la 1 ianuarie 2006 suntem în schismă, pentru ca prin această decizie, Pentarhia a fost formal anulată, prin desfiinţarea unuia din cele cinci Patriarhate Apostolice, act consimţit sau exprimat în formă canonică, prin renunţarea la titlul de Patriarh al Occidentului.

Prin decizia pontificală de renunţarea la titlul de Patriarh al Occidentului, titlu şi funcţie, care au constituit semnul vizibil şi simbolul unităţii Bisericeşti timp de un mileniu, să se fi urmărit cumva pedepsirea Bisericilor Ortodoxe, „rănite” în urma propriei lor neascultări şi nerecunoaştere a Primatului ?

Părerea noastră este că, prin această decizie nu se va contribui la zidirea unităţii bisericeşti, la apropierea ecumenică, la dialogul frăţesc, ci, mai degrabă, se vor redeschide şi se vor adânci rănile trecutului rupturii bisericeşti. Se va stimula polemica, cu acuze şi răspunsuri, dar mai ales se va accentua răceala şi distanţa psihologică dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe. Într-un dialog ecumenic, apropierea psihologică dintre Biserici este de multe ori mai importantă decât însuşi conţinutul diferenţelor teologice sau de dispută.

Acest lucru se poate constata de pildă, în dialogul ortodoxo-protestant, unde diferenţele teologice sunt enorme. Cu toate acestea, apropierea psihologică dintre ortodocşi, pe de o parte, şi luterani, calvini sau anglicani, pe de altă parte, este mult mai mare, eficace şi încrezătoare, decât dialogul ortodoxo-catolic. Sa fie aceasta numai vina ortodocşilor, n-aş crede !

Geneza acestor gânduri ale mele o constituie g l a v a, canonul, sau articolul 395, din Îndreptarea Legi sau Pravila cea Mare, de la Târgovişte, din anul 1652, text pe care-l şi reproducem mai jos.

„Pentru cum scriu arhiereii (=adică episcopii, n.a.) la Papa, Ţarigrădeanului (=Constantinopol), Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului şi Ohridului” : ¹

RIMULUI (sau Romei Vechi, n.a.)

Preafericitului şi preasfîntului şi tocma îngerilor, întru Hristos părintele părinţilor şi stăpîn a toate adeveritele apostoleşti besearici, ca nişte robi ţie înainte căzând, sărutăm urmele picioarelor măriei şi preasfinţiei tale puteare şi domnie.

În contextul TETRARHIEI, vom putea constata că Pravila de la 1652 merge mult mai departe, reactualizând nu numai instituţia PENTARHIEI, ci făcând uz chiar şi de principiul HEXARHIEI, adică menţionează ş a s e căpetenii bisericeşti la cârma „corabiei” Bisericii Lui Hristos sau a Bisericii Universale, în pelerinajul acesteia pe pământ: Roma Veche, Noua Romă – Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Primei Justiniane-Ohrida.

Din anul 1054, Roma Veche afându-se în schismă cu restul căpeteniilor sau a patriarhilor canonici, autorii Pravilei de la Târgovişte, din anul 1652 consideră că echilibrul şi autoritatea Pentarhiei a fost salvată, prin cooptarea „Scaunului” Arhiepiscopiei Autocefale a Primei Justiniane – Ohrida ( în Macedonia, pe malul Lacului Ohrid, Arhiepiscopie autocefală desfiinţată de Sultanul otoman şi de Patriarhul Ecumenic în anul 1767), în sistemul Tetrarhic al „Tronurilor” Noii Rome – Constantinopol, Alexandriei, Antiohiei şi al „Scaunului” Ierusalimului. ²

A n e x ă

PENTRU CUM SCRIU ARHIEREII LA PAPA, ŢARIGRĂDEANULUI, ALEXANDRIEI, ANTIOHIEI, IERUSALIMULUI ŞI OHRIDULUI. ³

G L A V A 395.

RIMULUI sau Romei Vechi

ŢARIGRĂDEANULUI:

Preasfinte al nostru oblăduitor şi stăpîn şi a toată lumea patriarh, dumnezăescule de Dumnezeu dăruite şi tot alt ori fiece nume sau lucru mare ce ţi se cuvine, rogu-mă milostivului Dumnezeu să dăruiască sănătate sfinţiei tale şi ca un dumnezăesc şi cinstit trup al ei întru tocmire şi îndreptare al adeveritei marei besearici a lu Hristos, a toată lumea.

ALEXANDREANULUI :

Preasfinte stăpînul mieu, papa şi patriarh al Alexandriei şi a tot Eghipetul, Pentapoleon, Livia şi Ethiopia, întru duhul sfînt dumnezăescul şi preacinstitul mieu părinte.

ANTIOHIANULUI :

Preasfinte părintele mieu, patriarhul cetăţii a lui Dumnezeu, al marei Antiohii şi a toată Anatolia, întru duhul sfînt dumnezăescule şi preacinstitul mieu părinte.

IEROSALIMLEANULUI :

Preasfinte părintele mieu, patriarhul Ierusalimului, sfîntul Sion, Siria Arravia de ceaia parte de Iordan, Cana a Galileului şi a toată Palestina, întru duhul sfînt dumnezăescule şi preacinstitul mieu părinte.

OHRIDEANULUI :

Preafericite arhiepiscope a marea întîia Iustinianie a Orhidului şi a toată Bulgărimea, întru duhul sfînt dumnezăescule şi preacinstitul mieu părinte.

Preot Dr. IOAN MARIN MĂLINAŞ