~Ioan Mugioiu: „Există un naţionalism economic”

SUBVENŢIUNILE  DE STAT ALE  EUROPEI  DE  VEST 

9 Octombrie 2003. Basilea ( Elveţia). Economia vest- europeană trăieşte de multe zeci de ani din subvenţii de stat. Chiar daca conducerea de la Bruxel, oficial, interzice subvenţiile de stat. Dar cele mai mari manevre se fac , la negru ! Acum cca. 2 săptămâni, Piaţa Comună a aprobat, la cererea insistentă a Franţei, un credit de stat de 3,5 miliarde de Euro pentru finanţarea concernului Alstom, ajuns în faţa falimentului. Cum este posibil aşa ceva ? Totul este posibil mai ales cînd e vorba de Franţa şi Germania !

Tot acum vreo două săptămâni au eşuat tratativele între Piaţa Comună şi GATO. Ţările din  „lumea a 2-a” au cerut Pieţii Comune să nu mai finanţeze de către stat agricultura şi în general tot comerţul ! Piaţa Comună nu a acceptat renunţarea la subvenţionările de către stat. GATO a eşuat !
În seara zilei de 9 Octombrie, la emisiunea germană TV, „Monitor” s-a făcut cunos-cut că Germania a dat subvenţii de stat, în anul 2002, intreprinderilor germane , în valoare de 23 miliarde Euro.Se cunoştea că Mercedes era subvenţionată de cca. 50 de ani. La fel şi Volkswagen !Dar o asemenea sumă este ceva !

Subvenţionarea de către stat este totuşi o măsură strict necesară. Germania ştie să-şi apere economia naţională. Căci este singura şansă să-şi menţină nivelul de trai.La Aro erau datorii de 5 milioane de dolari, în August 2003 !  Conducerea intreprinderii mituită şi manipulată indirect din Vest, ţine cu orice preţ să distrugă o intreprin-dere strategică şi de valoare. Cine ştie unde se găsesc aceste 5 milioane ?Deci Aro de fapt nu are datorii ! Datorii le are conducerea intreprinderii şi trăgătorii de sfori din ministere. Ce fel de popor este acest popor român ?/PANA AICI – IN PAG.PRINCIPALA !!

Sub argumentul standard al prostiei : neperformante, se distrug intreprinderi vitale de importanţă naţională. Chiar dacă o maşină sau aparat are un randament mai scăzut, aceasta nu e un argument de a se închide o fabrică şi de a se comanda în Vest ! Căci pierderile, prin distrugerea economiei naţionale, sînt mult mai mari. Două procente la randamentul turbinelor hidraulice mai puţin, nu dă dreptul comandării lor în străinătate, atîta timp cît în Romania există suficientă experienţă în acest domeniu. Cele două procente, duc la distrugerea unei ramuri întregi şi a experienţei oamenilor. Deci cîştigul celor două procente duc la pierderi enorme în viitor ! Prin muncă se ajunge la : performante ! Nici măcar statul Monaco nu poate trăi din turism! Un individ pe nume Sârbu ( probabil cel care a distrus Clujeana) ducîndu-se în vizită de lucru la Hunedoara, a cerut mai departe închiderea unor mine şi a cerut muncitorilor să se apuce de culesul fructelor de pădure ! De unde au românii asemenea specialişti ? Care justiţie îi trage la răspundere ? În SUA, conform legii, asemenea persoane sînt puse pe scaunul electric sau în cel mai blând caz, condamnaţi la 99 de ani închisoare !

Lipsa unei economii şi respectiv industrii puternice duce la sărăcie. Industria este singura şansă de stabilitate şi bunăstare socială. Un stat fără o latură socială puternică nu are nici o şansă de supravieţuire. Aceasta o ştiu bine societăţile vestice.  

Ioan Mugioiu,

Germania