■ Eva Iova(Ungaria)

________________

RĂZBOIUL CRUCILOR

Toate popoarele Ungariei au fost obligate, inca de pe la mijlocul  secolului XIX, sa foloseasca in matricole nume unguresti, cu scriere ungureasca, care sa poata fi citite cu usurinta de administratiile locale. Posibil din loialitate, mai probabil de rusine, nationalitatile au respectat aceasta regula. Asa au devenit toate Floricile – Virag, Toaderii – Tivadar si asa mai departe. Pana acum cateva decenii, in satele romanesti era un lucru obisnuit ca cel care in buletin figura Argyelan Janos, in protocoalele bisericesti si pe crucea din cimitir era scris Ioan Ardelean.
Azi vedem tot mai des si pe morminte nume de familii romanesti, transcrise in ungureste din voia raposatului sau a urmasilor sai… Nationalitatile s-au obisnuit intr-atata cu noul lor nume dat de unguri, incat multi dintre ei au si uitat ca doar cu o generatie sau doua in urma, numele lor adevarat a fost Crisan si nu Krisan, Cefan si nu Cseffan, Ruja si nu Ruzsa. Deja de 15 ani exista in vigoare o lege, mult-criticata Lege pentru Minoritati din 1993, care totusi are si cateva elemente bune, mai putin cunoscute. De exemplu, articolul 12 stabileste: ( 1) Persoana apartinatoare unei minoritati are dreptul la alegerea libera a prenumelui propriu si al copilului sau, la inscrierea numelui si prenumelui in conformitate cu regulile limbii materne si la inscrierea numelui in acest mod – in limitele stabilite de normele juridice – in registrul de stare civila si in actele oficiale. In cazul inscrierii cu alte caractere decat cele latine, folosirea concomitenta a scrisului fonetic cu litere latine este obligatorie. (2) La cerere, inmatricularea si redactarea unor documente – in conformitate cu cele stabilite in alineatul (1) – pot fi si bilingve. Mai pe romaneste: toti romanii din Ungaria au dreptul sa-si scrie numele si prenumele in limba lor materna, atat in documentele oficiale (buletin, pasaport, certificat scolar etc.) cat si pe cruce, pe sicriu sau oriunde vor ei. Cu siguranta se vor intalni inca multi ani de zile situatii, cand angajatul de la pompe funebre va vrea sa-i convinga sa-si scrie numele in ungureste, caci asa figureaza si in buletin sau in certificatul de deces, dar e bine sa ne cunoastem macar noi insine drepturile. Pana acum circa 20–25 de ani, existau totusi si niste situatii institutionalizate unde functionau niste reguli mai liberale. Un astfel de exemplu erau certificatele de la scolile romanesti, in care pe langa numele transcris in ungure ste figura si numele romanesc al elevului. Eu de la 6 ani stiam ca pe romaneste ma cheama Eva Maria Iova. Acest nume era scris in certificat alaturi de cel unguresc, la fel cum Csotye Hajnalka era Zorica Ciotea sau Kozma Laszlo era Ladislau Cozma. Nu credem ca este un lucru normal ca un om sa aiba doua nume, insa este la fel de socant si de neacceptat ca la Micherechi sau la Chitighaz sa fie copii (elevi de scoala romaneasca), si sunt tot mai multi, care nici macar nu stiu cum ii cheama pe romaneste. Este parca n-ar sti cine sunt bunicii sau strabunicii lor…
Responsabilitatea scolilor romanesti, inclusiv a gradinitelor, este incontestabila in aceasta problema. La fel si a bisericii. Stim despre cazuri din biserica catolica, cand preotul nu a botezat copilul cu numele ales de parinti care nu figura in calendarul catolic, astfel trebuind sa aleaga un nume crestin pentru odrasla lor. Nu stim insa despre nici un caz, cand un preot ortodox roman ar fi refuzat sa boteze un Attila sau un Levente, sfatuind parintii sa-i dea numele de Mihai sau Ioan. La fel este cu de-a dreptul schizofrenica situatia ca un copil care invata la scoala „Balcescu” (sau oricum s-ar numi ea), in certificatul scolar este trecut numai cu numele transcris pe ungureste. Scoala poate avea nume romanesc, dar persoanele nu? „Nomen est omen.” Numele este destinul, spuneau stramosii nostri romani. Depinde de noi daca alegem sa murim sau sa traim.

___________________

Atacul etnobişniţarilor

Obraznicia etnobisnitarilor deja nu mai cunoaste limite. Pana de curand s-au multumit de acele cateva avantaje pe care le pot avea deputatii in autoguvernari – onorarii lunare, telefoane mobile, abonamente la mijloacele de transport, abonament la internet, etc. – insa se pare ca acestea nu le mai ajung. Acei zeci de neromani, in primul rand in Budapesta, care au ajuns (si) la ultimele alegeri sa intre in autoguvernarile romanilor, nu se mai multumesc doar ca sa ne fure in liniste si sa ne faca de rasul lumii, ci au pornit un atac murdar contra adevaratei comunitati autohtone din capitala Ungariei. Autoguvernarea Romaneasca pe Ccapitala a hotarat recent ca va da in judecata Asociatia Femeilor Ortodoxe Romane din Budapesta, acuzand-o pe aceasta ca nu a decontat in mod corect un sprijin de 250.000 ft. Autoguvernarea pe capitala a oferit aceasta suma pentru realizarea a trei programe culturale romanesti, pe care Asociatia le-a organizat in jurul sarbatorilor de iarna. La decontarea acestui sprijin insa, din greseala tehnica(!), a lipsit copia unei chitante, iar conducerea Autoguvernarii, fara sa dea ocazia celor in cauza sa ofere explicatii in legatura cu aceasta, a pornit un atac deschis contra Asociatiei Ortodoxe. Din octombrie anul trecut, presedinta Autoguvernarii pe Capitala este Ana Roxin, o unguroaica originara din Romania, care a reusit in ultimele luni sa obtina sprijinul majoritatii deputatilor, astfel putand vota orice dorea domnia sa, ca de exemplu majorarea propriului sau onorariu, angajarea unei secretare (care face nu stim ce), etc. Toti cei patru deputati (Papp Zoltánné, Csikós István, Kovácsné Rojcsek Annamária si Dady Kálmán), care voteaza de regula alaturi de presedinta, sunt persoane care NU apartin comunitatii romanesti din Ungaria, NU vorbesc romaneste, NU cunosc cultura si traditiile noastre. Majoritatea acestora fac parte de (prea) multi ani din diferite autoguvernari romanesti de sector, dandu-se drept reprezentanti ai romanilor. Şi s-au trezit ei acum sa-si bata joc tocmai de cei in numele carora iau lunar mai multe mii de forinti, adica de comunitatea romanilor autohtoni. Presedinta Autoguvernarii s-a dus pana la cel mai inalt nivel, >>>>>

Foaia Romaneasca

____________________

UNDE SUNT TEMPLELE MEMORIEI NOASTRE?

Locuitorii unui orasel din judetul Bichis s-au hotarat sa-si construiasca o casa-muzeu. Pentru ca in oras la ei nu se mai gasea nici o casa batrana, care ar fi putut fi transformata in casa-muzeu, un grup de voluntari au inceput sa construiasca o casa noua, din materiale vechi. Totul s-a facut cu devotament, in mod voluntar: unul a dat terenul, altul a pus la dispozitie vaiuga in casa pe care a daramat-o, iara altul a donat lemnaria necesara. si altii, s-au apucat in toamna anului trecut sa construiasca acea casa, care va fi adapost pentru obiectele mosilor si stramosilor lor, care va arata lumii cum au trait inaintasii acelor locuri. De la munca arhitectului pana la constructie, totul s-a facut in mod voluntar. Din simpla dorinta a unui grup de oameni, care stiu sa-si aprecieze trecutul.

Aceasta stire mi-a amintit ca si noi, romanii din Ungaria, avem o casa-muzeu, la Chitighaz, care insa aproape de doi ani si-a inchis portile. De atunci de cand a fost cumparata, la suprapret, de Autoguvernarea pe Tara.

Primaria de atunci, condusa de fostul primar Gheorghe Guias, a vandut singura casa-muzeu romaneasca, pentru suma de 18 milioane de forinti, Autoguvernarii pe Tara. Iar de doi ani, ATRU inca n-a reusit sa o aduca in starea ca ea sa fie deschisa publicului, ne mai vorbind despre introducerea acesteia in circuitul turistic al judetului. Nici cat a apartinut primariei, dar nici de cand este in posesia ATRU, nimeni nu s-a gandit sa faca vreun pliant despre casa-muzeu din Chitighaz. Nepriceperea si amatorismul celor de la ATRU, care viseaza sa preia intr-o buna zi si scoli romanesti, se dovedeste clar in cazul casei-muzeu. Nu putem trece insa cu vederea peste faptul ca in alte localitati cu populatie romaneasca nici atata nu este, ca la Chitighaz. In Jula, o tot mai importanta destinatie turistica pentru romanii din Romania, nu s-a gasit inca nici o institutie sau organizatie romaneasca, care sa cumpere o casa batrana in Orasul Mare Romanesc sau in Orasul Mic Romanesc si s-o transforme intr-un muzeu al trecutului si traditiilor romanilor din oras. La fel, nici in Micherechi, Batania sau Cenadul Unguresc nu s-a obosit nimeni sa faca lobby pentru o casa-muzeu, un muzeu al satului care sa pastreze amintirea stramosilor romani.

Nu la toate minoritatile din Ungaria este atat de proasta situatia ca la noi. Nemtii au, de exemplu, 60 de case-muzeu, iar slovacii 50, rasfirate pe tot teritoriul tarii. Dar acestea nu sunt doar niste colectii de paianjeni, ci sunt adevarate centre unde se organizeaza diferite programe despre traditii si obiceiuri populare, chiar si pentru alte minoritati. Casele-muzeu ale nemtilor si slovacilor apar si pe site-urile turistice nationale, asteptand vizitatorii din toate partile.

Poeta Ana Blandiana scria odata intr-un eseu urmatoarele cuvinte: „Casele memoriale sunt templele unui popor.” Nu exista scuze pentru nici o institutie sau organizatie romaneasca de la noi, care nu se straduieste sa lucreze azi pentru a prezenta trecutul nostru viitoarelor generatii. Nu putem da vina nici pe lipsa banilor, pana cand se cheltuiesc o groaza de bani pentru onorariile

unor deputati din autoguvernari, care nu fac absolut nimic, mai ales nu pentru romanii din Ungaria. Nu ni se va ierta nici faptul ca, din comoditate sau din indiferenta, nu participam la concursuri de unde se pot obtine bani pentru astfel de scopuri. Un muzeu al satului sau o casa memoriala poate fi un excelent loc de pelerinaj, un loc unde sa le povestim in romaneste copiilor si nepotilor nostri despre mosii si stramosii lor, un loc unde sa fim mandri ca suntem romani.

Foaia Romaneasca, Ungaria

______________