■ N.N. Tomoniu

DRĂGUŢUL DE LICU

Deşi m-am născut în anii războiului, cu patru luni înainte de „a ne da cu ruşii”, încă am prins acel capitalism normal, aceea societate aşezată unde fiecare îşi găsea locul său bine determinat. Pentru că nu s-a prins de noi comunismul când au vrut ruşii! Le-a trebuit sovieticilor vreo două decenii ca să-şi găsească întâi cozi de topor, apoi ani în şir ca să bage în închisori elita intelectuală a ţării. Era o elită instruită şi numeroasă care-şi ştia misiunea, cum bine-şi ştia misiunea şi ţăranul de rând care-şi vedea liniştit de treaba lui.

În capitalismul acela bine închegat şi handicapaţii de la ţară, oameni lăsaţi şi ei de Dumnezeu, îşi aveau locul şi rolul lor bine determinat.

Era la noi în sat unul Licu. Păzea vacile pe lângă râu şi n-aş putea spune că era nefericit. Cânta cu vacile toată ziua şi nu se oprea din cântat decât când vre-un trecător îl mai cinstea cu o ţigară. Dacă-i spuneai că vacile sunt sătule, bucuria lui echivala cu bucuria savantului primind vreo diplomă. Era cam bătrân Licu acesta pe vremea copilăriei mele, nu se juca cu noi şi nici la scaldă nu venea la toaia noastră mergând mai la vale, în loc ascuns.

Se zvonea de Licu că l-ar fi înzestrat Dumnezeu din greşeală cu două organe sexuale, bărbăteşti şi femeieşti. Dar nimeni nu făcea caz din asta de îndată ce Licu îşi vedea de vacile lui. Aşa l-a lăsat Dumnezeu, zicea lumea şi nu se mira nici de Lina şi Constantina, „slugi” de casă la dascălul satului, despre care se zicea că se culcau amândouă în acelaşi pat gâdilându-se reciproc. Mai erau în sat şi alţii ca ei bătuţi de soartă, bărbaţi cu voci feminine, femei cu voci de bărbaţi, necăsătoriţi. Lumea nu-i desconsidera cum nu-i desconsidera nici pe chiori sau pe muţi pentru că fiecare îşi găsea locul său, se simţeau bine în treburile pe care le făceau, ba ţăranii chiar îi respectau şi le dădeau bineţe.

În capitalismul de astăzi, Licu, Lina şi cu Constantina se numesc gay, adică nişte „drăguţi”, care vor să-şi etaleze cu mândrie handicapul sexual în public. Printr-un Gay-festival cu pupături şi obscenităţi care mai de care mai scârboase pentru omul normal.

Lumea a evoluat, ştiinţa a evoluat enorm iar societatea care a evoluat şi ea, a găsit căi de rezolvare pentru oamenii bătuţi de Dumnezeu. „Drăguţii” de astăzi îşi pot crea nişte asociaţii care pot obţine liniştit şi legal fonduri pentru rezolvarea handicapului lor. Lumea e miloasă, s-ar strânge destui bani pentru ca „drăguţii” să-şi rezolve problemele lor de handicap în spitale specializate. Si toate ar fi frumoase şi la locul lor dacă ele n-ar intra pe mâna politicului. Dar este o mare mândrie şi oportunitate pentru politicienii de astăzi să încurajeze manifestările „drăguţilor” ca o dovadă irefutabilă că ei sunt deschişi, sunt tolerabili şi se apleacă la suferinţele tuturor. Pentru populismul lor ieftin, ei încurajează astfel de manifestări scârboase, pun lângă fiecare „drăguţ” trei poliţişti plătiţi din banii noştri, ca să-i lase să ne streseze pe noi cei pudici. Ba încă să ne mai dea şi amenzi, să ne cerceteze pe la poliţie că ne împotrivim ca Bucureştiul să devină circul „drăguţilor” din lumea întreagă, inclusiv a celor de peste ocean.

M-a frapat faptul că nu numai politicienii îşi fac titlu de glorie din această toleranţă prost înţeleasă. Mass-media în loc să dezbată la rece fenomenul şi să dea soluţia potrivită, se mulţumeşte să informeze publicul despre înjurăturile şi bătăile dintre poliţişti şi contramanifestanţi. Televiziunile de dragul „ratingului”, aşează pe scaunul invitaţilor, unde până mai ieri stăteau miniştrii şi chiar preşedintele ţării, pe Naomi cea pavoazată ca toţi dracii. Mă rog, ar fi şi dreptul ei pentru scaunul acela, dar televiziunea nu o întreabă despre problemele ei concrete, nu caută soluţii pentru biata fată (sau băiat, Dumnezeu ştie!) ci vrea spectacol. Circ ieftin de batjocorire a bietei handicapate când ar putea să-i dea simplu, nişte bani ca să-şi rezolve problema tacit. De fapt Naomi a şi plecat brusc din emisiune lăsându-l perplex pe moderatorul mai handicapat ca ea.

De dragul propagandei lor tâmpite, politicienii au acordat milioanelor de handicapaţi ai României, handicapaţi scoşi din cutie de doctori corupţi, cele mai mari privilegii. Am devenit ţara cu cei mai mulţi handicapaţi pe cap de locuitor din lume, pentru care noi contribuabilii plătim sume imense.

Un handicapat de astăzi, nu numai că are o pensie dublă faţă de un biet pensionar. Dar mai are şi un îngrijitor pe lângă el cu un salariu tot pe-atât.

Asistam neputincioşi la un circ politic mai rău decât parada „drăguţilor”.

Vom vota în duminica orbului nu politicienii care trebuie să rezolve strict medical problemele „drăguţilor”.

Ci pe aceia pentru care parada gay-lor e un motiv de mândrie!

Vom vota duminică nişte politicieni, ei înşişi handicapaţi!

Luni, 26 mai 2008

_______________

DELIRUL DUPĂ MODELUL EVANGHELIEI LUI NICODIM

Oare de unde ne vine acest delir ce bântuie prin România de astăzi, „ai fost comunist” sau „ai fost turnător” dacă până şi Sfânta Biserică nu e ocolită? Pentru că, şi dacă ai fost „turnător”, şi daca ai fost victimă, tot aia e în vremurile astea! Cum „deranjez” pe cineva, mai în vârstă fiind, acela îmi strigă: „comunistule”. Adică, eu care am construit în plin comunism, cu riscul pierderii libertăţii, probabil singurul monument din România al unui erou al neamului, al unuia torturat şi ucis de comunişti la Periprava, sunt egalul vechilor nomenclaturişti comunişti cu maşină la scară. Comunist Iliescu, „comunist” eu! Iar Părintele Gherasim Iscu egalul „turnătorului” său, tot om al bisericii! Era bolnav şi s-aştepta să moară când i-a dat cămaşa proprie călăului său. Înainte ca „pârâciosul” să-şi dea duhul, l-a spovedit, l-a mângâiat pe cap şi l-a iertat. Peste puţin timp, avea să moară şi Părintele Iscu fără cămaşa sa de egumen al Mânăstirii Tismana. Dacă prin absurd părintele ar trăi astăzi, nu-i aşa c-ar fi asimilat acelora care au făcut parte din Biserica aceea „comunistă”? Adică egalul „turnătorului” său, după judecăţile de valoare din aceste zile? Cum s-a ajuns aici? Nimic mai simplu: se pleacă întâi de la împărţirea maselor în două categorii: „revoluţionari” şi „terorişti care trag din toate poziţiile”. Lumea e năucită apoi îndârjită. Printre revoluţionari sunt însă şi comunişti, dar care sunt aceia? Ne întrebăm de 18 ani şi-i „identificăm” cu insistenţă acum, cică pentru că „s-a dat drumul la toate dosarele”! Ehei dragilor, fluturarea steagului CNSAS şi înfiinţarea institutului acela, „după modelul Holocaustului evreiesc”, a amplificat şi mai mult acuzaţiile de “comunist” şi turnător la “securitate”! E târziu şi deja delir pe tema asta!

Chiar din 1999 de la înfiinţare, în cuibul CNSAS cu ouă de aur, îşi depusese deja ouăle cucul! Cum s-a ajuns la acest apogeu românesc al vremurilor de persecuţie pornite acum două milenii şi descrise atât de strălucit în „Evanghelia lui Nicodim”! („Evanghelii apocrife”, editura Polirom, 2002, pagina 183)

Zice Nicodim:

– „Legea noastră osândeşte pe cineva mai înainte ca cineva să îl asculte?

– „Tu ai devenit discipolul acestuia şi-i iei apărarea?”, grăiesc iudeii către Nicodim.

– „Oare şi guvernatorul i-a devenit discipol şi-i ia apărarea?”

– „Nu ţi-am spus că vindecă şi alungă draci în zi de sabat?” ţipă iudeii.

Dar astăzi nu se mai pune problema crucificării unuia sau altuia, a crucificării lui Hristos alături de doi tâlhari. Soldaţii guvernatorului nu mai sunt ca cei antici care se apropiau dând condamnatului să bea oţet cu fiere zicând „Tu eşti regele iudeilor; salvează-te!” Acum soldaţii „celor-ce-vor-puterea” îţi intră în casă şi chiar în ultima celulă a creierului fără nici măcar să gândeşti. Şi-ţi arată „pe-cel-rău” pe ecrane, îl condamnă nesculat din pat, iar când acesta se scoală, află că e deja mort! Şi se bagă cuţitul până la os pentru a se ajunge la interesul vizat. Aflam cu stupoare de la Ciutacu (Antena 2), ca grupul de intelectuali care au “lucrat” pentru “Procesul comunismului” alt scop avea! Şi au luat ce au vrut de la CNSAS pentru a „judeca iepoca”: acte de proprietate, dosare secrete de la cabinetul 2 care nu se pot cerceta decât peste 50 ani, şi mai ales, ce le trebuia „celor-ce-vor-puterea” pentru a atrage direct sau indirect spre ei, peste 50 procente din electoratul românesc. Nu pot decât să ne şocheze deconspirările, epurările, împărţirea, pana la urma aleatorie a ţarii în “clase sociale antagonice” cum ne spuneau toate cursurile obligatorii de marxism-leninism. Şi am fugit degeaba de la cursurile acelea, obligatorii în toate facultăţile anilor 1960. Daca le studiam atent, poate descopeream unde-i cheia astăzi. Ştim doar, că deocamdată cheia este tot la vechii comunişti. Dar separă-i dacă poţi, odată intrată dilema în spontanul maselor, adică „partajarea” comunişti – necomunişti, totul devine unealtă şi „noua distracţie” a neaveniţilor, aidoma soldaţilor lui Pilat! Şi vai, tineretul începe şi el să separe ţara după propriu criteriu, şi anume, “eu nu m-am născut în comunism”! Priviţi pe forumuri, pe bloguri, pe comentariile articolelor jurnalelor on-line şi daţi de iadul cel veşnic! Vai ce iluzie tu tânărule dependent de distracţie virtuală! După ce vei lupta cu înverşunare “împotriva comuniştilor”, tu noul născut „în democraţie”, e suficient să împiedici pe cineva, pe undeva sau să-i atragi atenţia că sare calul … In momentul acela eşti un om pierdut, un om mort! Pentru că, individul va descoperi că taică-tu a trăit în comunism, oul lui Columb! Şi fie ca fusese general de brigada în securitate, fie că-l stâlcise securitatea în bătaie, tot aia va fi! Au trăit taţii voştri în comunism? Au trăit, gata demonstraţia! Unii după asta îl judecă pe Tismăneanu, vedeţi ce simplu se găseşte că e fiul cozii de topor sovietice Tisminetki? Iar televiziunile şi reţeaua Internet ţi-au luat deja minţile pentru ca să nu observi ce trebuia! Să nu observi că iar avem intelectuali “aleşi” cum făceau Ceauşeştii! Şi care scriu ce vor noii ceauşeşti. Asta ar trebui să-ţi sară ţie în ochi la Tismăneanu: ce scrie el! N-a scris un rând despre rezistenţa anticomunistă din Mănăstirea Tismana ci a afurisit biserica ortodoxă ca „biserică colaboratoare cu secu”! Iar în „raportul” său, a elogiat o altă biserică iubită de „cine-a-dat-comanda” sau pe care o îndrăgeşte el însuşi. Eu n-o să-l iert în veci pe Tismăneanu pentru ca n-a scris un singur rând despre părintele Gherasim Iscu! (A se vedea, http://www.hotnews.ro/articol_80291-Serial-Sfintii-inchisorilor-Parintele-Gherasim-Iscu-Duhovnicul-care-si-a-spovedit-calaul.htm ) Sau pe cotrocenistul Patapievici. Când zic asta, parcă-i văd cum o să sară toţi fiii de „comunişti” deveniţi peste noapte “luptători anticomunişti”: cine sunt eu să-l defăimez pe Patapievici? Sunt un om de rând care n-aş face niciodată ce-a făcut „alesul” asta! Iţi permiţi ca în glumă să te mai pişi pe unul sau pe altul care te enervează dar „alesul” Patapievici s-a pişat pe întregul popor român! Mi se pare de neiertat paragraful patapieviecian prin care se înţelege că noi românii, sub Mircea cel Bătrân, bunăoară, nu ne-am luptat la Rovine cu turcii ci ne-am dus acolo ca să se pişe turcii pe noi! E ură în ce spun, poate în sinea mea găsesc că Tismăneanu şi Patapievici ai în ei şi parte dată de la Dumnezeu. Dar asta nu dovedeşte decât că suntem manipulaţi şi devenim nişte marionete prin mijloace moderne de diversiune de către „cei-cu-avere-şi-putere”! Până la urmă, n-ar fi mare lucru, ne deşteptăm noi, încet, încet, s-a mai deşteptat „mămăliga românească” o dată! Dar manipulăm până şi Sfânta Biserică? Nu trag eu concluzia, a tras-o PS Bartolomeu: ,,Este o tehnică diabolică, specială şi bine studiată prin care nu mai faci deosebirea dintre informaţie şi asimilaţie. Rolul mass-media este de a informa corect. Primeşti informaţia, iei act de ea şi o pui deoparte. Există emisiuni care ţi se infiltrează în conştiinţă încât să nu mai faci deosebire între informaţia pură şi ceea ce asimilezi fără să ştii. Aici mi se pare că este primejdia”

_______________

OAMENII DE NIMIC FAC OPINIA ÎN ROMÂNIA DE AZI

Nici dimineata asta n-am deschis calculatorul limitandu-ma a rasfoi, ca de obicei, documente vechi trase la imprimanta „pentru a le citi cand oi avea timp”.

Luni spre seara, i-am creat „front de lucru” lui nevasta-mea, iar eu nu m-am mai sculat din pat pana acum, dupa amiaza.

Cam asa se intampla dupa ce „obligatii de rudenie” ma imping musai sa particip, e drept rar, la o sindrofie, nunta, botez. Iar acolo, nici nemancat nu poti sa stai, nici ca sfantul, vin de-acolo intotdeauna cu stomacul harcea-parcea si cu plamanii afumati, ca fumezi sau nu fumezi, e tot aia, mai bine fumezi „de-ale tale” decat ale altuia, ba si fumate gata. Şi cum a doua zi te-apuca şi tusea si stomacul, e musai sa schimbi sangele trecand la regim vegetarian si ceaiuri. Ori asta se poate face numai la pat, avantajul fiind ca te alegi in final si cu aceea lectura mereu amanata pentru a fi citita „altadata”!

Ba mai ai si castigul de a-ti rumega pe indelete gandurile!

Daca gandurile nu vin, iau telecomanda si butonez la televizor . Ca de obicei, secvenţe incredibile: gâlceavă politică de cam un minut, viaţa lui Bahmuţeanu şi Prigoană cam una-doua secunde pana-mi fac cruce de prostia damboviteana, si cam la fel cu isteriile becaliste , video-clipurile maneliştilor, reclame tâmpite, filme insistând pe scene unde „eroul” bagă cuţitul adânc si cu ura într-un duşman din care curge sânge cât din cinci porci.

Inchid scurt si iute pentru ca toate astea, ca sa le suporti, nu poti fara sa tragi musai o tigare si parca zisesem sa stau nefumat barem pana la Craciun.

Si ma gandesc: ce pot face mai mult, în astfel de cazuri, decât să-mi dau cu părerea într-un articol nevinovat dintr-o revista citita, vai, doar de „lumea bună”? „Ţintele” articolului meu ar trebui sa fie acele fiinte tinerele şi iubitoare de toate aceste secvenţe ridicole de televiziune, ori ele nu citesc astfel de articole ; dar şi dacă presupunând că le-ar citi, ar zice că-s „un moş ce-i dus cu pluta!”.

Cum am patit odata cu niste tineri pe un forum, pe care-i trimisesem la situl lui Stefan Ieromonahul „Ce vii nene, cu scrieri de acum doua secole? Ceva mai nou n-ai!”. „Ba da , ma, s-au bagat bikini turcesti cu instructiuni in engleza, la Complexul Europa!”, i-am zis.Cam astea-s dialogurile in majoritatea postarilor on-line ale articolelor de ziare, comentarii care mai bine ar fi să le eviţi decât să le citeşti! De aia mi-am si zis , uneori, ca daca incerc sa dau sfaturi unor astfel de „urmaşi” devin ridicol.

Azi noapte insa, gandindu-ma si la asta, mi-am mai indulcit putin pozitia, pentru ca, in fond, eu nu sunt ridicol fata de mine insumi! Eu sunt judecat de către niste oameni ridicoli care nu conteaza decat prin faptul ca Dumnezeu a lasat pe pamant si lume malefica, pentru a discerne noi insine binele de rau!

Apoi , desi exista multa lume malefica azi, unii intra in ea inconstienti ; nu cumva va exista o zi cand maleficii se vor destepta si vor avea nevoie de sfaturile noastre?Bunăoară, abordând jurnalismul pătimaş de astăzi, jurnalism de „rating”, jurnalism „de ştiri bomba”, i-am criticat pe „analistii politici” care cauta prin maţele societatii noastre bolnave stiri imputite dar de efect! Anume folosesc astfel de „figuri de stil” pentru a va fi si dvs. scarba cum mi-e mie scarba de ei, tocmai pentru că sgârma mereu cu sapa in gunoiul societatii, scotand de acolo personaje in putrefactie pentru a fi clonate si reconstruite ca „salvatori de neam”.

Printre astfel de jurnalisti-analisti-priceputi-in-orice, care se considera un fel de „REBU” ai societatii, gasesti multi foarte mandri de ceea ce fac. Dintre aceştia, de o atentie mare „se bucura” si „analistul” R. Turcescu. El scoate de la naftalină ideile din prin anii 1979 ale d-lui Neagu Djuvara, aparute pe atunci in revista „Magazin istoric” şi , fara a observa ca au fost combatute vehement de istoricii vremii, le repune astazi in prim plan.Care este rezultatul? Cartea s-a vandut în draci iar lumea Internetului s-a molipsit de ideea „originii cumane” a Basarabilor. Ba mai mult, in loc sa invite in alta emisiune niste istorici ca lumea, a reluat emisiunea pentru „ca avea audienta”!

Fiind o bomba dar considerand-o doar ca pe e o trasanie, Turcescu a luat aceasta bomba in brate fara sa stie ca in curand ii va exploda in nas!

Ei , uite un exemplu, ca exista si personaje intrate involuntar in lumea malefica si care vor avea nevoie de sfaturile noastre. Turcescu ar avea nevoie doar de doua sfaturi:

– vezi d-le, pe wikipedia cel mai simplu, cine erau cumanii si pana la ce repere geografice ajungea Cumania, pentru ca pe unde erau Basarabii , era o alta populatie, asezata la vest de Olt de secole si nicidecum nomada .

– Intra pe http://www.unibuc.ro/CLASSICA/ biblioteca universitatii si citeste de acolo cine sunt Basarabii si Negru Voda, ca de aia avem membri ai Academiei Române.

Dar tare mi-e teama ca-i vom da mailuri si telefoane pentru a-i da sfaturi de citire degeaba. Trebuie ca noi sa citim pentru el si sa-i extragem instructiunile de dezamorsare a bombei ce o tine cu mandrie in brate.

Oameni ca Turcescu sunt peste tot si tocmai de aceea mi-am reconsiderat pozitia privind scrierea unui articol in viitoarele volume „Cuvinte pentru urmasi”.

Pentru editia asta e prea tarziu, iar ideile de aici poate le voi relua in viitor daca-mi vor porni dintr-un imbold interior ca acum.

Pentru ca acum, habar n-am avut ce va scriu dar mi-a venit sa scriu! Am luat claviatura si m-am pus pe ciugulit… clape IBM.

Un articol? O scrisoare?

Poate si una si alta, important este ca prin ele ne putem cunoaste si mai bine decat pana acum!

_______________

DEDESUBTURILE VOTULUI TOKES

Prima surpriză a alegerilor din 25 noiembrie, a fost diferenţa peste marja de eroare, a unor exit-poll-uri faţă de rezultatele finale. Nu e de mirare, unele secţii de votare raportau în stil ceauşist voturi fără numărătoare exactă, extrapolând rezultatele anterioare.

Cel mai mult s-a greşit însă, la numărul votanţilor care s-a dovedit mult mai mic decât estimările sondajelor.

Putem spune că „românii” lui Băsescu, prin neprezentare, au făcut praf alegerile actuale.

Nu e cazul „maghiarimii” lui Tokes! Care s-a îmbulzit spre secţiile de votare în procent de peste 84%!

In aceste condiţii, iată că maghiarimea a oferit românilor o lecţie!

Iar prin solidaritatea ei şi atitudinea civica faţă de vot, voită sau „stimulată”, rezultatele maghiarimii sunt surprinzătoare.

Atât de surprinzătoare încât, iată ce am primit pe un e-mail, transferat, de la o publicaţie:

Au votat “la misto”?

„De parca n-ar fi lucrurile suficient de serioase, cine arunca o privire peste statistica voturilor obtinute duminica de Tokes isi pune, cu siguranta, si mai multe intrebari. Conform datelor finale oferite de Biroul Electoral Central, Tokes a obtinut 176.533 de voturi, la nivelul intregii tari. Daca e de inteles ca Tokes si UDMR si-au luat majoritatea procentelor din “secuime”, beneficiind de disciplina votantilor maghiari, cifrele arata straniu cand privim la numarul de sustinatori pe care episcopul reformat i-ar avea in judete unde numarul co-etnicilor sai e foarte redus.

Iata cateva exemple:
– In Botosani locuiesc 83 de maghiari [date de la ultimul recensamant national], iar Tokes a primit 848 de voturi
– Prahova: 655 de maghiari, 729 de voturi pentru Tokes
– Iasi: la 310 maghiari s-au inregistrat 1475 de voturi pentru Tokes
– Vaslui: 87 de maghiari si aproape 1000 de voturi pentru Tokes, in conditiile in care acesta nici nu si-a facut campanie electorala in acest judet!
– Neamt: 307 etnici maghiari, 1048 voturi pentru Tokes
– Suceava: 368 de maghiari, 969 de voturi pentru Tokes
– Galati: 259 de maghiari, 655 de voturi pentru Tokes
– Vrancea: 135 maghiari, 841 de alegatori au optat pentru Tokes
– Dolj: 297 de maghiari, 474 de voturi pentru Tokes.

Sa mai tinem cont ca in fiecare din aceste judete si UDMR-ul a avut voturi, dar nicaieri acestea nu au fost, nici pe departe, atat de numeroase ca ale episcopului! Pentru cine are curiozitatea, rezultatele finale ale europarlamentarelor se gasesc la www.bec2007pe.ro.

Ce sa deducem de aici? Ca, intr-un moment de mare sictir fata de politica, multi romani, in loc sa boicoteze pur si simplu votul, au gasit de cuviinta sa bage, masochisti, in urna, cate un buletin stampilat pe numele unuia despre care si un copil stie ca traieste doar ca sa-si indeplineasca visele separatiste?

Cum ne mana o curiozitate sincera si dorim sa deslusim adevarul, am decis sa oferim un premiu surpriza cititorului nostru care ne va face cunostinta fie si cu un singur roman, votant in cunostinta de cauza al lui Laszlo Tokes, din fiecare din aceste judete. Asteptam, asadar, provincia, la propriu – pe adresa redactiei.

De bună seamă că e-mail-ul pleacă de la o bună logică elementară, de la nişte date concrete pe care nu le poate contesta nimeni.

În consecinţă, concluziile ar trebui să fie pertinente. Dar nu este aşa!

Mai ales concluzia aceea, că s-a votat „la mişto” deşi e prima supoziţie ce-ţi vine în minte!

Voi face o analiza cu datele pe care le am eu, mărturisind că am analizat încă de luni „fenomenul Tokes”, prin prisma rezultatelor obţinute la alegeri, fără să mă gândesc la vre-un „premiu”, ci doar pentru că am fost şi eu şocat de voturile pentru Tokeş.

Concluziile le voi pune aici, cu precizarea că ele pot fi valabile doar într-o arie restrânsă. Teritorii cu familii de maghiari izolate, aşa cum este judeţul Gorj, care în afară de ţigani, nu mai are nici o altă minoritate compactă prin localităţile sale componente.

Ca o primă constatare logică, Laslo Tokes a fost evident sprijinit de serviciile specializate din Ungaria în campania sa. Aceste servicii s-au sprijinit pe rezultatele uimitoare obţinute de către preşedintele Băsescu, prin strategia sa de denigrare a guvernului şi a parlamentului. Pe un mesaj populist, acesta a reuşit să aducă PD pe prima poziţie, iar poziţia proprie să rămână constantă.

Laslo Tokes, bine sfătuit de serviciile ungureşti, a adoptat aceiaşi strategie băsesciană, de a bate spre cei din guvern.

A hulit conducerea UDMR pentru că nu a obţinut „autonomiea” teritorială decât prin vorbe. A hulit pe ungurii care ocupă locuri în parlament, că stau acolo doar pentru propriile afaceri. Iar miniştrii UDMR fac peste tot în România proiecte peste proiecte, ajută pe toată lumea, numai în judeţele majoritar maghiare nu fac nimic!

A folosit, ca şi Băsescu, o largă campanie anti-UDMR prin toate mijloacele media: ziare, televiziuni, propagandişti teritoriali.

Notoriu fiind faptul că Tokes e un vechi agent al serviciilor secrete maghiare, a dispus pentru această propagandă de sume de bani nelimitate.

Am informaţia că toţi maghiarii din România sunt bine „recenzaţi” şi „ajutaţi” ca să fie la zi cu demersurile ungureşti. Chiar şi cele trei-patru familii de maghiari din Tismana, primesc publicaţii maghiare şi văd prin televiziunea prin satelit, cel puţin două posturi maghiare!

S-ar putea ca maghiarii aceştia să aibă o iubire nemărginită faţă de etnia proprie prin ereditate! Oare, prin instruire nu?

Mesajul populist a fost transmis zilnic de către „Tokes &Colegii” pe toate canalele, întâmplător, chiar eu l-am văzut la TVR pe Tokes invocând „maghiarimea”. Acum nu mi-e clar dacă Tokes s-a inspirat de la Basescu cu invocarea „românilor” sau Băsescu a luat patentul cu „maghiarimea” de la Tokes!

Important este că, Tokes furându-l pe Băsescu, a obţinut un rezultat neasteptat. Spre deosebire de alte judeţe, în Gorj, Tokes a obţinut chiar mai puţin decât UDMR, 240 voturi faţă de 412, dar asta are o explicaţie!

Ca fiecare partid care are şmecheria proprie de fraudare a alegerilor, UDMR are şi el următoarea strategie: nu pune maghiarii săi ca reprezentanţi în secţiile de votare, care oricum votează UDMR, ci pune „români”! Cum se duc românii la UDMR pentru a fi reprezentanţi în secţiile de votare? Simplu, se duc pentru bani, ba e chiar coadă acolo iar ca să iei „un post” mai dai şi 12 lei „cotizaţie”. Doar îi recuperezi tu pe urmă, bine că te-a pus la vreo secţie de votare!

Si uite-aşa, dintr-un foc, vor fi in plus „maghiari” în Gorj, câte secţii de votare sunt!

Iar din „cotizaţia” la UDMR se trimit în judeţ mii de SMS, pe toate telefoanele mobile.

Care sună cam aşa: „tinand cont de faptul că românii nu se prezintă la vot, trebuie sa ne mobilizam toţi maghiarii sa mergem la vot!”

Vedeţi ce frumos au lucrat maghiarii ca să obţină o participare de 84% la vot?

Iar voi, „românii” lui Băsescu, aţi stat prin cârciumi ca şeful vostru!

N-ar fi de mirare ca însăşi mesajul UDMR, bine lucrat de serviciile secrete din Ungaria, să fi mărit absenteismul românesc. Pentru că, subliminal, i se induce cititorului următorul gând „Uite, zic ăştia, ca nu se duc mulţi români la vot. Nu mă duc nici eu!”

Cum, necum, ne-o făcură ungurii cu grămada lor de europarlamentari prin parlamentul european!

Si culmea! Pe când gâlceava Tokes-UDMR se pregătea în amănunt în Ungaria, noi în România, ne înfieram patriotic securitatea proprie! O securitate mereu decapitată, acum rămânând din spaima ţării odinioară, o gaşcă nepricepută, formată din juni abia ieşiţi de pe băncile şcolii, cu reviste porno în buzunar.

Deci, ca o concluzie la cele spuse până aici, NU s-a votat „la mişto”!

Cel puţin, în mod cert, la Tismana nimeni n-a votat „la mişto” pe pastorul Tokes! Au fost câteva voturi la zeflemea, pe coperţi, pe dungă, vot peste toate partidele, dar e aproape zero probabilitatea să le trăsnească acestor indivizi aceiaşi idee votându-l pe Tokes!

Adaug că la Tismana, la cinci secţii de votare, UDMR a obţinut total 3 voturi, câte unul în trei secţii şi zero voturi în două secţii.

Tokes a obţinut la cele cinci sectii, respectiv 2, 0, 3, 2 şi 1 voturi, conform numărului de maghiari din sate prezenţi la vot.

Total 8. Cam trei-patru maghiari nu s-au prezentat, probabil fiind plecaţi din localitate.

Ce este aproape sigur, este că doar trei români reprezentanţi ai UDMR în secţiile de votare au votat cu UDMR.

Restul de doi, au votat cu… PNL!

Tot mai avem deci speranţă că, până la urmă, nu ne vom vinde toată ţara pe forinţi ungureşti.

_______________

DEDESUBTURILE VOTULUI TOKES

Prima surpriză a alegerilor din 25 noiembrie, a fost diferenţa peste marja de eroare, a unor exit-poll-uri faţă de rezultatele finale. Nu e de mirare, unele secţii de votare raportau în stil ceauşist voturi fără numărătoare exactă, extrapolând rezultatele anterioare.

Cel mai mult s-a greşit însă, la numărul votanţilor care s-a dovedit mult mai mic decât estimările sondajelor.

Putem spune că „românii” lui Băsescu, prin neprezentare, au făcut praf alegerile actuale.

Nu e cazul „maghiarimii” lui Tokes! Care s-a îmbulzit spre secţiile de votare în procent de peste 84%!

In aceste condiţii, iată că maghiarimea a oferit românilor o lecţie!

Iar prin solidaritatea ei şi atitudinea civica faţă de vot, voită sau „stimulată”, rezultatele maghiarimii sunt surprinzătoare.

Atât de surprinzătoare încât, iată ce am primit pe un e-mail, transferat, de la o publicaţie:

Au votat “la misto”?

„De parca n-ar fi lucrurile suficient de serioase, cine arunca o privire peste statistica voturilor obtinute duminica de Tokes isi pune, cu siguranta, si mai multe intrebari. Conform datelor finale oferite de Biroul Electoral Central, Tokes a obtinut 176.533 de voturi, la nivelul intregii tari. Daca e de inteles ca Tokes si UDMR si-au luat majoritatea procentelor din “secuime”, beneficiind de disciplina votantilor maghiari, cifrele arata straniu cand privim la numarul de sustinatori pe care episcopul reformat i-ar avea in judete unde numarul co-etnicilor sai e foarte redus.

Iata cateva exemple:
– In Botosani locuiesc 83 de maghiari [date de la ultimul recensamant national], iar Tokes a primit 848 de voturi
– Prahova: 655 de maghiari, 729 de voturi pentru Tokes
– Iasi: la 310 maghiari s-au inregistrat 1475 de voturi pentru Tokes
– Vaslui: 87 de maghiari si aproape 1000 de voturi pentru Tokes, in conditiile in care acesta nici nu si-a facut campanie electorala in acest judet!
– Neamt: 307 etnici maghiari, 1048 voturi pentru Tokes
– Suceava: 368 de maghiari, 969 de voturi pentru Tokes
– Galati: 259 de maghiari, 655 de voturi pentru Tokes
– Vrancea: 135 maghiari, 841 de alegatori au optat pentru Tokes
– Dolj: 297 de maghiari, 474 de voturi pentru Tokes.

Sa mai tinem cont ca in fiecare din aceste judete si UDMR-ul a avut voturi, dar nicaieri acestea nu au fost, nici pe departe, atat de numeroase ca ale episcopului! Pentru cine are curiozitatea, rezultatele finale ale europarlamentarelor se gasesc la www.bec2007pe.ro.

Ce sa deducem de aici? Ca, intr-un moment de mare sictir fata de politica, multi romani, in loc sa boicoteze pur si simplu votul, au gasit de cuviinta sa bage, masochisti, in urna, cate un buletin stampilat pe numele unuia despre care si un copil stie ca traieste doar ca sa-si indeplineasca visele separatiste?

Cum ne mana o curiozitate sincera si dorim sa deslusim adevarul, am decis sa oferim un premiu surpriza cititorului nostru care ne va face cunostinta fie si cu un singur roman, votant in cunostinta de cauza al lui Laszlo Tokes, din fiecare din aceste judete. Asteptam, asadar, provincia, la propriu – pe adresa redactiei.

De bună seamă că e-mail-ul pleacă de la o bună logică elementară, de la nişte date concrete pe care nu le poate contesta nimeni.

În consecinţă, concluziile ar trebui să fie pertinente. Dar nu este aşa!

Mai ales concluzia aceea, că s-a votat „la mişto” deşi e prima supoziţie ce-ţi vine în minte!

Voi face o analiza cu datele pe care le am eu, mărturisind că am analizat încă de luni „fenomenul Tokes”, prin prisma rezultatelor obţinute la alegeri, fără să mă gândesc la vre-un „premiu”, ci doar pentru că am fost şi eu şocat de voturile pentru Tokeş.

Concluziile le voi pune aici, cu precizarea că ele pot fi valabile doar într-o arie restrânsă. Teritorii cu familii de maghiari izolate, aşa cum este judeţul Gorj, care în afară de ţigani, nu mai are nici o altă minoritate compactă prin localităţile sale componente.

Ca o primă constatare logică, Laslo Tokes a fost evident sprijinit de serviciile specializate din Ungaria în campania sa. Aceste servicii s-au sprijinit pe rezultatele uimitoare obţinute de către preşedintele Băsescu, prin strategia sa de denigrare a guvernului şi a parlamentului. Pe un mesaj populist, acesta a reuşit să aducă PD pe prima poziţie, iar poziţia proprie să rămână constantă.

Laslo Tokes, bine sfătuit de serviciile ungureşti, a adoptat aceiaşi strategie băsesciană, de a bate spre cei din guvern.

A hulit conducerea UDMR pentru că nu a obţinut „autonomiea” teritorială decât prin vorbe. A hulit pe ungurii care ocupă locuri în parlament, că stau acolo doar pentru propriile afaceri. Iar miniştrii UDMR fac peste tot în România proiecte peste proiecte, ajută pe toată lumea, numai în judeţele majoritar maghiare nu fac nimic!

A folosit, ca şi Băsescu, o largă campanie anti-UDMR prin toate mijloacele media: ziare, televiziuni, propagandişti teritoriali.

Notoriu fiind faptul că Tokes e un vechi agent al serviciilor secrete maghiare, a dispus pentru această propagandă de sume de bani nelimitate.

Am informaţia că toţi maghiarii din România sunt bine „recenzaţi” şi „ajutaţi” ca să fie la zi cu demersurile ungureşti. Chiar şi cele trei-patru familii de maghiari din Tismana, primesc publicaţii maghiare şi văd prin televiziunea prin satelit, cel puţin două posturi maghiare!

S-ar putea ca maghiarii aceştia să aibă o iubire nemărginită faţă de etnia proprie prin ereditate! Oare, prin instruire nu?

Mesajul populist a fost transmis zilnic de către „Tokes &Colegii” pe toate canalele, întâmplător, chiar eu l-am văzut la TVR pe Tokes invocând „maghiarimea”. Acum nu mi-e clar dacă Tokes s-a inspirat de la Basescu cu invocarea „românilor” sau Băsescu a luat patentul cu „maghiarimea” de la Tokes!

Important este că, Tokes furându-l pe Băsescu, a obţinut un rezultat neasteptat. Spre deosebire de alte judeţe, în Gorj, Tokes a obţinut chiar mai puţin decât UDMR, 240 voturi faţă de 412, dar asta are o explicaţie!

Ca fiecare partid care are şmecheria proprie de fraudare a alegerilor, UDMR are şi el următoarea strategie: nu pune maghiarii săi ca reprezentanţi în secţiile de votare, care oricum votează UDMR, ci pune „români”! Cum se duc românii la UDMR pentru a fi reprezentanţi în secţiile de votare? Simplu, se duc pentru bani, ba e chiar coadă acolo iar ca să iei „un post” mai dai şi 12 lei „cotizaţie”. Doar îi recuperezi tu pe urmă, bine că te-a pus la vreo secţie de votare!

Si uite-aşa, dintr-un foc, vor fi in plus „maghiari” în Gorj, câte secţii de votare sunt!

Iar din „cotizaţia” la UDMR se trimit în judeţ mii de SMS, pe toate telefoanele mobile.

Care sună cam aşa: „tinand cont de faptul că românii nu se prezintă la vot, trebuie sa ne mobilizam toţi maghiarii sa mergem la vot!”

Vedeţi ce frumos au lucrat maghiarii ca să obţină o participare de 84% la vot?

Iar voi, „românii” lui Băsescu, aţi stat prin cârciumi ca şeful vostru!

N-ar fi de mirare ca însăşi mesajul UDMR, bine lucrat de serviciile secrete din Ungaria, să fi mărit absenteismul românesc. Pentru că, subliminal, i se induce cititorului următorul gând „Uite, zic ăştia, ca nu se duc mulţi români la vot. Nu mă duc nici eu!”

Cum, necum, ne-o făcură ungurii cu grămada lor de europarlamentari prin parlamentul european!

Si culmea! Pe când gâlceava Tokes-UDMR se pregătea în amănunt în Ungaria, noi în România, ne înfieram patriotic securitatea proprie! O securitate mereu decapitată, acum rămânând din spaima ţării odinioară, o gaşcă nepricepută, formată din juni abia ieşiţi de pe băncile şcolii, cu reviste porno în buzunar.

Deci, ca o concluzie la cele spuse până aici, NU s-a votat „la mişto”!

Cel puţin, în mod cert, la Tismana nimeni n-a votat „la mişto” pe pastorul Tokes! Au fost câteva voturi la zeflemea, pe coperţi, pe dungă, vot peste toate partidele, dar e aproape zero probabilitatea să le trăsnească acestor indivizi aceiaşi idee votându-l pe Tokes!

Adaug că la Tismana, la cinci secţii de votare, UDMR a obţinut total 3 voturi, câte unul în trei secţii şi zero voturi în două secţii.

Tokes a obţinut la cele cinci sectii, respectiv 2, 0, 3, 2 şi 1 voturi, conform numărului de maghiari din sate prezenţi la vot.

Total 8. Cam trei-patru maghiari nu s-au prezentat, probabil fiind plecaţi din localitate.

Ce este aproape sigur, este că doar trei români reprezentanţi ai UDMR în secţiile de votare au votat cu UDMR.

Restul de doi, au votat cu… PNL!

Tot mai avem deci speranţă că, până la urmă, nu ne vom vinde toată ţara pe forinţi ungureşti.

_______________

REÎNVIE TINERETUL SECTORUL CIVIL?

Construirea în România a celor trei mari sectoare prin care acţionează o societate democratică, s-a dovedit o tentativă tot atât de temerară ca punerea piciorului omenesc pe planeta Marte. Cum bine se ştie, sectorul de stat (guvernamental, administrativ, ş.a.m.d.) a fost atât de intrat în conştiinţa românilor în timpul regimului totalitar, încât prea multe îmbunătăţiri în direcţia democraţiei nu i s-au putut aduce. Din contra, parcă ciubucul şi traficul de influenţă şi-au găsit cel mai fertil teren tocmai în aceste sectoare ale vieţii de stat.

Sectorul patronal (societăţi comerciale, bănci, etc.) am putea spune, aşa la iuţeală, că s-a dezvoltat. Dacă te uiţi însă mai atent, observi că dezvoltarea lui e pe seama putregaiului omniprezent al sectorului de stat.

Sectorul civil (asociaţii, fundaţii, cluburi, etc.) este şi el la rându-i, mai răsărit ca în vremurile „alea”! Dar a răsărit tocmai în gradina… sectorului patronal! O asociaţie sau o fundaţie postdecembristă nou înfiinţată, este astăzi mai degrabă o metodă de a fraieri fiscul decât da a fi pusă în slujba unor nobile idealuri.

Iar peste tot şi peste toate, s-a aşezat încet şi sigur acest marasm românesc ce dăinuie de două decenii. O cloacă politică izolată de popor îl întreţine, având ţintă precisă interesul propriei elite de partid.

Junimea noastră a fost uitată sau a luat drumul pribegiei. Veştile de la ea nu s-au lăsat însă aşteptate. De la Costel zidarul cel care cântă operete până la Aurora Simionescu, fiziciana care făcând inventarul universului constată o colosală lipsă la cântar, ziarele s-au văzut nevoite să abandoneze gâlceava politică în favoarea relatării acestor fapte senzaţionale ale junimii noastre.

Aflăm de la Aurora cu uimire, că Universul n-are din aşa-numita “materie obişnuită”, barionică (protoni, neutroni etc.), materie din care suntem făcuţi noi, luna, planetele si chiar soarele, decât vreo 4 – 5%, restul fiind materie si energie despre care habar n-avem!

De la Adrian, un alt premiant plecat în lumea largă, mai aflăm de prin jurnale, că habar n-avem nici de ce particulele elementare au totuşi masă şi nici de ce „Particula lui Dumnezeu, bozonul Higgs“ responsabil cu valorile acestei mase, este tot atât de ascuns savanţilor prin laboratoarele CERN, pe cât e de ascuns Dumnezeu însuşi!

O parte din junimea noastră uitată, pribeagă prin lume, după vreo bursă, vre-un concurs, vreun masterat, doctorat sau haimana pur şi simplu, s-a întors în ţară pentru că şi aici se poate gândi la fel ca oriunde pe planeta asta.

Unii-s la lucru în institute de cercetare şi universităţi, alţii-s la muncă pe unde s-o găsi. Dar sunt şi câţiva care pun în practică experienţa lor din străinătate prin proiecte de promovare a ideilor liceenilor, studenţilor sau a celor la început de carieră.

Această nouă societate civilă pură, chiar dacă este un subsidiar este un subsidiar deloc neglijabil privit ca sumă a iniţiativelor private ale unor tineri ambiţioşi. Observăm cum în România se pot găsi şi modalităţi proprii pentru trezirea interesului pentru ştiinţă. Se pot organiza concursuri, se pot construi site-uri, se pot întocmi culegeri de eseuri, se pot găsi sponsori, se pot identifica teme de ştiinţă care suscită un interes aparte, se pot înfiinţa grupuri de traducători de articole ale tinerilor ce studiază în străinătate.

Şi câte şi mai câte pot înfiinţa tinerii aceştia umblaţi prin lume!

Ştiaţi că la adresa www.stiinta.info/podcast/ există primul podcast romanesc de ştiinţă? Descarci o temă gratuit de acolo, pe un mp3 portabil, şi poţi să asculţi emisiunea liniştit în loc să înjuri în maşină, într-un trafic blocat!

Sectorul civil şi chiar cel patronal, iată că încep sa întindă o mână puternică avântului tinerimii studioase, junimii de iniţiativă care se evidenţiază prin acţiuni de pionierat. O face prin burse pentru studii în străinătate, sponsorizări de concursuri, organizării de reuniuni internaţionale şi multe altele. Prin trening-uri, ONG-urile devorează încet dar singur fondurile europene, pentru ne învăţa că le putem folosi noi înşine fără jalbă la politichie. Fără traistă şi damigeană cu palincă la prefectură.

Nu-i dracu chiar aşa de negru la noi chiar dacă inertul sector de stat este încă un mamut încorsetat în cutume antedecembriste. Sau mai exact, dracul care şi-a băgat coada-n România e negru doar la cap. Clasa politică de astăzi, care face experimente în învăţământ la fiecare schimbare de mandat, care inventează în spitale medicamentul adus de-acasă şi construieşte demolându-ne patrimoniul şi mediul natural, mai devreme sau mai târziu va sucomba.

Pentru că s-a ajuns deja la saturaţie iar totdeauna când se ajunge la saturaţie, poporul îşi ia în mâini propria soartă.

Dezvoltarea sectorului civil şi autoizolarea clasei politice faţă de popor, vor amplifica această tendinţă.

Noile Sânziene ce vor găsi leacul României, vor fi tot tinerii. Ca atunci, în optzeci ş’nouă…

iunie 2008, de Sânziene

_______________

RĂZBOAIELE EUROPENE – O SUBLIMARE SAU O INCITARE?

Războiul dintre daci şi romani (Euro2008 – România-Italia 1-1)

Când Freud a pus bazele psihanalizei, unul din primele locuri în dezvoltarea teoriei sale a fost sublimarea, adică deplasarea energiei izvorâte din porniri instinctuale şi egoiste spre atingerea unor scopuri altruiste şi spirituale. Era un studiu având la bază ideile elenistice ale antichităţii conform cărora războiul pe viu, sângeros şi oribil, poate fi sublimat prin jocurile olimpice când conflictele reale încetau.

Într-o Europă a conflictelor etnice permanente dăinuind cel puţin două milenii şi culminând cu cele două războaie mondiale, sublimarea violenţei fizice crude cu întrecerea sportivă a fost o idee ce s-a vrut benefică şi având ca scop refularea pornirilor instinctuale.

Oare aşa să fie? Recentul Campionat de Fotbal, Euro 2008, se desfăşoară sub semnul incitării la ură etnică, a războiului tacit între popoare pornit chiar din capul unor senatori a căror unică ţintă este acumularea de voturi. Roberto Calderoli, fost ministru al reformei in Guvernul Italiei, actualmente senator in Parlament, în anul 2006 după meciul Italia – Franţa, finala Campionatului Mondial, spunea: “este păcat ca Franţa şi-a sacrificat identitatea ca sa adopte musulmani, negri şi comunişti”.

Incitarea la ură etnică o face şi francezul de rând pe forumurile Internet, după egalul România-Franţa francezii numind echipa proprie o echipă de fanfaroni şi sclavi francezi, o specie murdară: „bien fait pour les fanfarons et esclavagistes français. Vous n’avez pas honte de n’aligner que des esclaves??? especes de sals racistes…… „

Amintitul senator Calderoli mai debitează înaintea meciului cu nostru cu Italia şi următoarea inepţie fascistă în ziarul „La Stampa” : “Românii? Ii lăsam sa ne bată, doar dacă îşi iau ţiganii înapoi. Daca nu, o sa dam un decret prin care sa le anulam victoria. Mi-ar plăcea ca Italia sa câştige doar pentru Donadoni, care este din Bergamo, la fel ca si mine”.

La Lucerna, la tragerea la sorţi, când antrenorii Franţei, Italiei şi Olandei desconsiderau România, Piţurcă le-a spus lui Domenech, Donadoni şi Van Basten: „«sunt şi eu pe aici».

După toate acestea, nu este de mirare că românii răniţi în orgoliul propriu au sublimat războiul interetnic al declaraţiilor din jurul Euro 2008, într-o întrecere sportivă veritabilă, mii de suporteri români rupându-şi de la gură pentru a fi prezenţi pe stadioane şi speriind Europa cu galeria lor. Se vorbea chiar de o revanşă a războiului din anul 106 dintre daci şi romani. Înspăimântaţi italienii de la „Gazzetta dello Sport” titrau: „”Indiferent ce se va întâmpla, va trebui sa înfruntam Infernul din Transilvania (probabil se refereau la leagănul dacilor n.a.). Cu România va fi o bătălie adevărată. Echipa lui Piţurcă vrea sa dea mari bătăi de cap Italiei.”

Nu numai că Piţurcă „a voit” să dea mari bătăi de cap Italiei, dar a şi făcut-o cu toate că, prin hazard, portarul Buffon a salvat Italia de umilire totală.

Indiferent de rezultatele viitoare, românii au dat o lecţie Europei, arătându-le că naţiunea noastră nu este cu nimic mai prejos decât naţiunile Europei, că românii adevăraţi sunt acei suporteri civilizaţi care şi-au plătit biletul pe stadioane şi n-au sărit peste gard fără bilet cum presupuneau fasciştii Europei. Prezenţa demnă a românilor la Euro 2008, într-o Europă din ce în ce mai xenofobă, a impus un pic de respect. Nu întâmplător Consiliul Superior al Audiovizualului din Franţa a decis sancţionarea postului TV M6, cel care a transmis în direct partida România – Franţa, pentru că un ziarist a spus despre români ca sunt „ca nişte găinari, adică umblând cu şmecherii”. (Expresie românească exactă a controversatului “voleurs de poules” ). „Şmecheria” egalului cu Franţa n-a fost decât o problemă de tactică a lui Piţurcă, pe care Franţa o practică de ani putrezi.

Atitudinea unei instituţii publice din Franţa contra ieşirilor xenofobe împotriva României este o mare bătălie câştigată de urmaşii marelui imperiu dac.

Românii încep să-şi impună propriile valori, adevăratele lor valori, în Europa.

Şi nu este decât începutul!

_______________

SINGURĂTATEA DLUI LEŞE

Astăzi, când scrii un articol despre cineva, în care mai pui şi ceva neîmpliniri nu numai osanale, eşti imediat pus la colţ pentru că „ataci”!

Nu-i de mirare pentru presa noastră dâmboviţeană, al cărui meniu zilnic este atacul la persoană. S-a abandonat presa serioasă, cu dezbateri constructive, ziariştii noştri ocupând-se de trei ani doar de gâlceava naţională creată de însuşi preşedintele ţării.

Uite, să facem noi cei neimplicaţi „în grupurile de interese” primul pas spre un articol dezinteresat, unde-mi expun fără patimă părerea.

Aşadar, departe de mine gândul de a „ataca” cu ceva încercările pline de consecvenţă ale d-lui profesor Grigore Leşe de a încuraja păstrarea repertoriului tradiţional şi de a schimba percepţia asupra actului folcloric.

Tocmai de aceea i-am şi „ţinut calea” în dimineaţa în care dorea să filmeze „colindăreţii” de la Grădiniţa de Copii Tismana. Fusesem anunţat de educatoare că soseşte la Tismana, şi nici vorbă ca d-l Leşe să anunţe şi „autorităţile” pentru care are o profundă antipatie, cum aveam să aflu chiar din gura dânsului.

Numai că la Tismana, eu, „ca autoritate”, eram departe de acel tip creat în „colţul cu monştri” din mintea d-lui Leşe! Pentru că la rândul meu, aveam o repulsie încă de mic copil faţă de autorităţi. Când „organele PCR” mă puseseră director de cămin cultural pentru că activasem în taraful Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara alături de Tiberiu Ceia, Pavel Roşu, Lazăr Cnezevici şi alţii, îmi propuseseră şi funcţie în comitetul comunal de partid. Eu care nici măcar membru PCR nu eram! Propunerea m-a înfuriat atât de tare încât n-am mai acceptat funcţia de director de cămin decât la o săptămână, la insistenţele unor lăutari din Tismana şi a tineretului din sat.

Aşadar, eu eram o „autoritate” mai aparte şi m-aş fi aşteptat ca d-l Leşe să mă recunoască din emisiunea „Topeşti sat european” unde am dialogat pe teme de tradiţii populare timp de vreo oră, e adevărat prin duplex Topeşti-Bucureşti.

Eu îl ţineam mine bine de atunci, pentru că ne-a înjurat! Ei, nu aşa direct, „pe-a mă-tii”… dar mai mare blasfemie n-am primit de când suntem noi aici, adică de milenii. Văzând un chitarist în grupul instrumental al şcolii ne întreba în zeflemea dacă avem „stâni şi ciobani care cântă la oi cu fluiera”. Ba bine că n-aveam! Munţii noştri sunt plini de stâne iar sohodolenii, ungurenii şi vânăţănii sunt sate de oieri din negura timpului!

Dar nu eram noi nişte proşti ca să nu ne dăm seama unde bate dânsul: deschidea discuţia pe tema asta, ca să poată dânsul să-şi etaleze talentele cu fluiera pe care-o avea la brâu.

Aşa cel puţin s-a văzut de aici! Şi a fost pentru mine, al doilea semnal al orgoliului de afirmare şi trecere în prim plan al d-lui Leşe! Oare mai avea nevoie dânsul de afirmare? Aveam şi noi un fluieraş acolo, care n-a mai intrat în emisiune… din lipsă de spaţiu de emisie! M-am cam mâniat atunci…

Prima mânie îmi venise însă, acum 15 ani, tocmai la Paris! Sunasem la Institutul Cultural Român iar directorul era în concediu în plină vară! Sezon în care românii vizitează Franţa în număr mare. Venisem din ţară cu CD-uri şi diverse imprimate pentru a populariza ce are mai preţios Tismana şi chiar România: costumele populare, covoarele noastre şi cântecele lăutarilor noştri de la Tismana, lăutari care cântaseră alături de Maria Tănase şi Maria Lătăreţu.

Săraca secretară, în lipsa şefului, nu ştia ce să facă! Am cerut programul de activităţi. Nu avea, dar mi-a dat tot dosarul. Mese rotunde, simpozioane, conferinţe toată vara, pe tema… „Promovarea unui haiduc”…

„- Doamnă dragă, spune-ţii d-lui director că n-am mai văzut o asemenea prostie de când muma m-o făcut! Haiduci nu mai există de un secol dar celelalte valori culturale româneşti profunde, tradiţii, obiceiuri, au rămas! De ce nu le promovaţi pe astea şi promovaţi haiduci de acum două-trei secole?”

Timidă, mi-a întins un dosar: Grigore Leşe. Uite, era măcar unul, mi-am zis, şi am tăcut! Pe-atunci, ştiam doar că-i „ceteraş”… Revenit în ţară, am auzit că Grigore Leşe nu era numai un „ceteraş” ci era un mare specialist! A cărui voce, acompaniată de instrumente precum tilinca, fluierul, cavalul, doba, toaca, macăul, pe ritmul marcat de bâta păcurărească, dă viaţă unora dintre cele mai impresionante variante ale baladei „Mioriţa”, culese din România, Albania şi Macedonia.

Deci, Grigore Leşe era şi este, mai mult decât un „ceteraş”! A absolvit Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Facultatea de Interpretare. Este doctor în muzică, profesor asociat al Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti şi al Universităţii de Muzică din Bucureşti. A susţinut numeroase concerte în ţară (la Ateneul Român, Radiodifuziunea Română, Teatrul National din Cluj-Napoca, Teatrul Odeon, Biserica Evanghelică Luterană din Bucureşti, Teatrul Naţional din Bucureşti , Teatrul Nottara etc.). A avut turnee în Elveţia, SUA, Germania, Franţa, Italia, Grecia, Spania, Ungaria, Canada, Belgia, Polonia.

„-Doamne dumnezeule, exclamasem, acest om valoros al României se promovează la Paris numai pe sine?”

Cu timpul, am mai văzut emisiuni de televiziune, am mai citit şi mi-am mai schimbat părerea! Într-adevăr profesorul Gr. Leşe este ultima şansă a promovării unor rapsozi populari pe care-i mai are România în lada ei de zestre din satele îndepărtate!

Nu am rămas surprins că luni, 26 noiembrie a.c. la sugestia mea, d-l Leşe a prelungit programul său de filmări pentru a imortaliza pe peliculă pe Cristi Geagu Catâroiu, nepotul vestitului Petre Geagu Catâroiu şi fiul nu mai puţin cunoscutului Cristian Geagu Catâroiu.

Totuşi, în seara filmărilor, partea de om singuratic a marelui artist Leşe a ieşit la iveală! Nu am filmat împreună, a filmat singur! Am încercat să-i dau nişte sfaturi, eu cunosc bine caracterele şi comportamentul celor din Tismana, aici m-am născut, aici am trăit, cu excepţia anilor de studii! Nu m-a băgat în seamă, n-accepta nici o sugestie! Filmam într-o cârciumă şi voia ca filmarea să fie cât mai „originală”. Pentru asta a trebuit să facem… linişte! După filmare, ne-a reproşat că n-a ieşit bine, Cristi n-a cântat cum trebuie, nimeni n-a chiuit şi nici n-a sărit vreunul cu bani ca să comande vreo melodie!

Am pus singurătatea asta pe meticulozitatea omului care doreşte ca un lucru făcut, să fie făcut cât mai perfect. Dar prin comentariile şi întrebările puse lui Cristi mi-am dat apoi seama, că aici se ciocneau două „civilizaţii aparte”: lăpuşneană şi tismăneană. Doi clasici ai genului fiecare cu stilul său, Catâroiu şi Leşe, fiecare cu „opera” sa, şi nici unul mai prejos ca altul!

M-a cam luat „la mişto” profesorul cu expresia „muzica populară clasică”: ce, e vorba despre Bach? Beethoven? Păi da, ziceam eu, Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Tudor Gheorghe, Grigore Leşe şi Cristi Catâroiu sunt „clasicii” genului popular! Muzică populară „tradiţională” se laudă toată lumea că interpretează şi încă, „în cel mai autentic mod”!

Profesorul s-a făcut verde la faţă şi a sărit ca ars:

– Cine-i Tudor Gheorghe, că eu nu-l cunosc!

Invidie? Nu era nici dânsul departe cu prelucrări asemenea, vezi Mioriţa, dar i-am servit-o pe ocolite:

– Toată lumea a furat din melodiile lăutarilor de la Tismana, toţi „clasicii” inclusiv cele două Mării! Tudor Gheorghe a furat într-adevăr mai mult, a furat de la Petre Catâroiu, bunicul lui Cristi, până şi mimica, accentul pe esenţialul mesajului melodiei printr-o pauză neaşteptată, i-a furat toate gesturile, toată teatralitatea adiacentă cântării! A fost un hoţ ca mulţi alţii, Facultatea de Teatru a trecut-o şi prin lecţiile pe care le-a primit de la Tismana de la răposatul Petre Catâroiu dar Tismana nu-i reproşează nimic! A dus cântecele noastre mai departe, le-a îmbrăcat în haine noi şi acum le cântă mulţi olteni!

Poate că i-am aruncat în faţă domnului profesor Leşe, prea multe adevăruri care dor, de aceea m-a tot evitat pe urmă în discuţii!

Păi vă scriu pe această cale d-le Leşe! Oare credeţi că numai maramureşenii sunt încăpăţânaţi în ideile lor?

Gorjenii nu sunt cu nimic mai prejos şi să vă spun eu unde greşiţi!

Spuneaţi seara că nu a mai cântat Cristi ca la prânz, că nu a mai ieşit cântarea cum era când l-aţi ascultat prima oară dar a doua zi a cântat mai bine ca niciodată!

Acesta este secretul muzicanţilor de la Tismana d-le profesor! Niciodată nu cântă o melodie la fel, ci asemănător! Fiecare cântare e puţin diferită faţă de cea precedentă, pentru că un muzicant ca Geagu Cristi adaugă la fiecare cântare starea lui psihică de moment. El nu cântă numai dumitale, cântă şi pentru el însuşi! Iar când are inspiraţie, o variantă de cântare se poate transforma subit într-o altă melodie unicat!

La fel ca alţi vestiţi lăutari ai Tismanei, tripla generaţie Geagu Catâroiu şi-a creat mereu un repertoriu propriu, o întreagă operă! Iar când le-a fost furată, ei au creat alta!

Asta este marea comoară a Tismanei, d-le Leşe, o comoară regenerabilă, astfel de comori încă mai există! Căutaţi-le!

De unde le vine acest har sfânt lăutarilor Tismanei? Prin ce minune şi-au păstrat ei acest har timp de secole? De ce astăzi el este din ce în ce mai rar? Se mai poate face ceva pentru salvarea lui?

Sunt întrebări la care musai să găsim împreună răspunsul, altfel vechii lăutari vor muri!

Şi răspundem plecând de la istoria acestor muzicanţi, născuţi toţi într-o grupare de case numită Mahalaua Tismanei.

Când Tismana a devenit oraş, s-a pus problema dacă uliţei principale să-i dam denumirea Strada Mahala.

Am scris atunci o scurtă istorie a ţiganilor din Mahalaua Tismanei. Iată câteva fragmente:

„Vom schimba numele, doar dacă cei de acolo nu vor mai dori să rămână cu acest nume „Mahala”. În Mahala sunt destui oameni săraci dar ei, nu mai sunt oameni de categoria doua ca în secolele trecute şi de aceea unii doresc să schimbe numele locului unde s-au născut. Trăiesc în Mahala foarte mulţi oameni cinstiţi, chiar oameni de vază, mulţi sunt români, peste câtva timp populaţia va fi amestecată aşa cum este acum chiar şi pe axul principal al oraşului.

Şi totuşi sunt şi unii care locuind în Mahala, ţin la identitatea Mahalalei. De aici s-au ridicat cei mai vestiţi muzicanţi, ca de pildă primaşii Murgu, Rugină, Pala, Falcoe zis Chibrit, fraţii Tică şi Gheorghiţă Geagu, Călae şi Iosif, Costel Buzner, Petre Geagu şi Cristian Geagu Cătăroiu! Dar şi secundaşi de primă mână, ca Gheorghe Motorga, Gicu Pleşa, Gore Stricăfer, Mitică Buzner, Sâle Tantan şi Sâle Bisericosu sau basişti ca Motorga, Petre Costree, Zară sau Trohonel.

Aici trăiesc o serie de zidari de seamă, meseriaşi, comercianţi, şi tot de aici pleacă cele mai frumoase cusături create de femeile Mahalalei.

Mahalaua îşi are identitatea ei, are propriul său fel de viaţă, aici nu trăiesc „rromi” cum încearcă unii să creeze un nume artificial, aici trăiesc de şase secole robii mănăstirii care nu au nimic de-a face cu ţiganii căldărari sau cu ţiganii (rromii) nomazi.

În Mahalaua noastră trăiesc oameni cu un deosebit simţ muzical, mereu în căutare de lucru cinstit, nu se gândesc la furat, ei au construit majoritatea caselor Tismanei iar la lucru poartă un deosebit respect stăpânului casei pentru a-l mai chema şi altă dată la lucru.

Locuitorii Mahalalei s-au adaptat modului de viaţă românesc şi este nedrept a fi numiţi ţigani în sensul rău al cuvântului. La originile lui, acum şase secole, în robie, cuvântul „ţigan” însemna „de neatins” (a tzingare). Ei erau cei mai credincioşi şi cei mai muncitori dintre toţi robii şi tocmai de aceea domnitorii de atunci îi dădeau în danie mănăstirilor pentru lucru şi ţinerea curăţeniei.

Hrisovul lui Dan I Vodă, dat în anul 1385 la 3 octombrie, considerat ca atestare documentară a Mănăstirii Tismana confirmă daniile date de predecesorii săi, printre care şi cele şi cele „40 sălaşe de ţigani” pe care le dăduse “mănăstirii sântului Antonie, unchiul Domniei Mele răposatul întru fericire Vladislav Voievod“. După cum se constată din hrisoave, sălaşele de ţigani erau donaţii de mare preţ alături de satul Jidovstiţa, pescăria dunăreană “cea din mijloc”, venitul de la opt vârşii sau cu moara Bistriţa. Din hrisovul lui Dan I Vodă reiese că unchiul său Vladislav Voievod dăduse, în 1369, iniţial Vodiţei cele 40 de sălaşe de ţigani şi ca urmare, ţiganii de pe lângă mănăstirile Vodiţa şi Tismana sunt atestaţi documentar, odată cu aceste prime mânăstiri din Ţara Românească.

Cu timpul însă, statutul lor de pe lângă mănăstiri s-a schimbat, ţiganii robi au fost desconsideraţi urmând secole de viaţă neomenească. Mai puţin cei de la Tismana! Care, muzicanţi dar şi zidari fiind, cei mai harnici au dobândit de la mănăstire pământ şi şi-au ridicat cu propriile braţe Mahalaua. O parte s-au dus robi pe moşii private ca şi rumânii care n-aveau pământ. Dar starea de robie fiind una din cele mai mizerabile de pe pământ, ei fugeau de pe moşii ca să-şi piardă statutul. Abia în 1746 starea de rumânie a fost desfiinţată precum a fost desfiinţată şi dezrobirea ţiganilor în anul 1844, de către Bibescu Vodă (din 1847, fără despăgubirea boierilor).

De atunci şi până astăzi starea rumânilor şi a ţiganilor s-a schimbat. Astăzi toţi oamenii sunt egali şi au aceiaşi drepturi în faţa legii.

Trăim într-un stat democratic şi de aceea este dreptul celor din Mahala să-şi aleagă numele străzii pe care locuiesc.”

Statutul dur al ţiganilor i-a obligat pe aceştia să-şi păstreze meseriile lor tradiţionale, învăţate din tată-n fiu: zidăria şi lăutăria.

În 1958 erau tot atâtea „bande de lăutari” câţi primaşi sunt enumeraţi mai sus. Nu exista vreo casă din mahala fără cel puţin un instrument muzical, de regulă vioara! Lăutarii cântau pe un repertoriu în genere creat de marii creatori de melodii populare, adevăraţi compozitori înzestraţi de la Dumnezeu, Murgu, Rugină sau Petre Catâroiu.

La Tismana-ntr-o grădină,

Cânta Murgu şi Rugină,

Costree cânta cu basul,

Iar Motorga secundaşul!

Lui Murgu, tradiţia populară îi atribuie crearea cântecelor specifice pentru nunţi, botezuri, înmormântări şi chiar un repertoriu pentru anumite zile onomastice! La înmormântări, toţi muzicanţii cântau gratuit, se strângeau peste 60 de primaşi, secundaşi şi basişti conduşi de Murgu!

In 1958, întreprinderea CFF Tismana înfiinţează primul taraf popular format din peste 20 persoane, muncitori la Căile Ferate Forestiere Cloşani-Apa Neagră-Tismana.

Taraful a fost preluat de către căminul cultural.

În anul 1977 el atingea apogeul, eu fiind director de cămin cultural. Adunasem cu ajutorul tarafurilor CFF Tismana si Arta Casnică Tismana toţi muzicanţii Tismanei iar taraful pregătit era cel mai bun din regiunea Oltenia câştigând trofee după trofee.

Cristian Geagu Catâroiu prin stilul său aparte, era cap de afiş. Nu fusese un viorist „primaş” strălucit, dar remarcându-i interpretarea originală l-am introdus în concursurile judeţene, la secţiunea „rapsozi populari”!

A fost marea lui şansă! Odată premiat, câştigând numeroase trofee, el este inclus în repertoriul multor tarafuri care-l vor solicita la maxim ani în şir.

Iar acum, ce şansă îi dăm, d-le profesor Leşe, lui Cristi?

Asta voiam să va întreb în timpul filmărilor de la Tismana!

Doream să găsim o cale!

N-aţi avut timp pentru un dialog, m-am supărat şi am plecat.

Iată, revin aici! Am scris destul ca să bănuiţi că ce vreau eu doriţi şi dvs.!

Vă aştept!

Dacă nu cumva aţi venit ca şi Tudor Gheorghe doar ca să mai recoltaţi niscaiva cântece, „ceva folclor” de la Tismana!

E bine şi aşa! Aştept emisiunea de televiziune din 9 decembrie!

NOTÃ IMPORTANTÃ

Pentru mine emisiunea D-lui Lese”La portile ceriului” este intotdeauna emotionanta si este de departe cea mai buna emisiune a TVR

Dati clic pe link-ul din rândul de deasupra pentru inregistrarile sale

_______________

TITANIC VALS DE ALEGERI

La declanşarea alegerilor pentru Parlamentul European, un post de televiziune a reluat filmul „Titanic vals” făcut pe vremea lui Ceauşescu. Când văzusem filmul, atunci în vremea lui „Ceaşcă”, mă întrebasem dacă poate exista vreodată ceva asemănător în realitate! Trăise oare pe vremea capitalismului o aşa lume bizară?

Tudor Muşatescu însuşi, afirmase că lumea aceea existase: „Am fost întrebat, de multe ori, daca personajele din Titanic Vals si subiectul piesei au existat în realitate sau au vreo înrudire directă cu oameni si fapte petrecute aievea. Da, au existat, si tot ce se întâmpla în Titanic Vals s-a întâmplat în realitate, si chiar la Câmpulung. Fireşte, nu toate faptele s-au petrecut în cadrul aceleiasi familii. Moştenirea lui Tache Necsulescu – mort nu într-un naufragiu, ci de moarte buna – a rămas unei familii sărace, de funcţionar la prefectura, ca Spirache; dar dragostea Mizei cu locotenentul de cavalerie s-a întâmplat în cu totul alta familie. Dupa cum, în alta familie soacra si nevasta au plătit ca sa-si vadă ginerele si soţul ajuns deputat fără ştirea si voia lui. Din toate aceste frânturi din viata, trăite disparat, am făcut povestea unitara a unei singure familii, agitata – comic sau dramatic – de felurite întâmplări si frământată de diverse sentimente onorabile sau de condamnat.

Cât priveşte personajele – de altminteri ca în întreaga mea literatura, de la poem la roman si de la schiţă la tragicomedie –, acestea au fost întotdeauna luate direct de la marea şi inepuizabila mea furnizoare, care a fost, este şi va fi: realitatea.”

Zilele acestea revăzând filmul în noul nostru capitalism „european” dar cu miros de balegă dâmboviţeană, nu mai încape nici o îndoială că Tudor Muşatescu scrisese de-a adevăratelea! Că nu e nici o deosebire între ceea ce era pe ecran şi ceea ce se petrece în real astăzi! Ba mai mult, ca o compensare pentru faptul că am fost frustraţi 50 de ani de capitalism, facem acum nişte alegeri ce depăşesc toate cotele imaginaţiei în materie de prostie şi populism deşănţat! Mai pe înţelesul tuturor, o spune ţăranul: „Măi taică, astăzi viaţa bate filmul!”

Teatrul lui Muşatescu poate fi văzut acum de alegeri, gratis şi „pe viu” pe toate uliţele patriei noastre minunate, umblate odinioară de vestiţii Tândală şi Păcală! Şi să luăm un exemplu, pentru că de la Câmpulung la Târgu-Jiu „nici un pas nu-i de-ai călca!”, vorba poetului, iar „mofturile”, musai să fie aceleaşi. Pentru că îţi trebuie tupeul din „Titanic” vals ca să te lauzi cu asfaltarea de şosele pe banii altuia, ba să mai faci şi ode unui lucru făcut de mântuială aşa cum e cazul politicienilor din Consiliul Judeţean Gorj în frunte cu d-l Călinoiu. Plantând panouri şi steaguri de victorioase izbânzi pe „Lungul drum al Gorjului”, PSD-iştii din conducerea gorjeană nu ţin cont de două lucruri:

banii pentru reabilitarea infrastructurii le-au venit pleaşcă de la guvernul liberal prin aplicarea cotei unice pe care PSD-iştii o huleau că va duce România de râpă precum şi a aplicării programului SAPARD din care tot ei spuneau că guvernul actual „a cheltuit zero lei”;

spoiala aceea de asfalt de un deget cu şanţ de scurgere de două degete, va avea viaţă exact cât ţin alegerile. Daca vreţi să vedeţi exact cum va arăta, n-aveţi să mergeţi pe asfaltările din campania de alegeri trecută. Dar nu vă sfătuim să vă băgaţi maşina pe acolo, luaţi pe-a firmei!

Va să zică, asta e moda politică de azi! În stil antebelic: iau bani de la guvern, că d’aia e guvern să aibă bani, fac eu şoseaua, apoi îl critic că el, guvernul, doarme acolo în birouri şi nu face şosele! Musai trebuie să plece ca să vin eu!

Dar culmea tupeului politicienilor gorjeni nu e singulară, panourile de propagandă împânzind România mai abitir ca mătrăguna şanţurile lăsate de izbelişte! Dar, e valabilă mai ales în provincie. În capitală, lupta politică nu se mai duce demult cu metode primitive. Un politician care se respectă, are două trei ziare, alimentând cu minciuni televiziunile şi radiourile aferente. Ei hai să nu fim răutăcioşi! Nu sunt numai ale lui ci şi ale prietenilor lui sau ale rudelor lui pe care le-a „înzestrat” înainte de a intra în politică pentru ca el să pară „sărac şi cinstit”!

Aidoma vechilor ciocoi care deţineau mori pe râuri, morile mass-media de astăzi macină încontinuu politica stăpânului. Din când în când mai dau şi câte un raport prin „sondaje de opinie”.

Aşa am reuşit să facem praf şi această metodă modernă de investigare.

Sondajul de opinie nu se mai face de instituţii serioase care-şi aleg subiecţii pe criterii ştiinţifice, pe modele conforme cu structura populaţiei pe cale de a fi investigată. Sondajul de opinie se face din birou sau „în direct” pe postul de televiziune. Metoda a ajuns atât de frecvent utilizată încât ajungând pe mâna unor neisprăviţi, aceştia nici măcar nu-şi dau seama cât sunt de ridicoli: „au răspuns sondajului nostru 12 persoane, 78% spun că da, 22% că nu!”. Adică, prinzi 12 inşi la un chef şi-i întrebi dacă alcoolul le face rău!

Unele ONG-uri au găsit găina cu ouă de aur în sondaje! Dau sfoară printre politicieni că sunt specialişti în investigarea opiniei publice şi le oferă serviciile lor „competente”. În ce constă „competenţa”? Simplu: îşi creează un forum „atractiv” apoi le cere forumiştilor să participe la sondaje.

Uite-aşa se ajunge la bomboana pe coliva manipulărilor numită „sondaj de opinie”

Stăm să ne gândim: o fi campania asta benefică pentru ţară cu ceva, oricât de mic ar fi acest lucru?

Păi e! Lumea se înviorează subit, fiecare-şi are propria părere ba mai are şi ocazia de a arăta cu degetul!

Dar să-l lăsăm pe Tudor Muşatescu care spunea după reprezentarea “Titanicului” la National:

„După primele spectacole, chiar comandamentul militar al capitalei a trimis o adresa drastica Teatrului Naţional, cerându-i ca în douăzeci si patru de ore ori sa scoată piesa de pe afiş, ori sa suprime rolul locotenentului de cavalerie Stamatescu, având în vedere ca “în persoana acestui poştaş, autorul îşi bate joc de întregul corp ofiţeresc al armatei române”…

După armată, s-a simţit ofensat si “clerul”, care a protestat ca, în timp ce pe scena se transmite, la radio, slujba bisericeasca de la Domniţa Balaşa din Bucureşti, soacra si nora ei întrebuinţează expresii nepotrivite cu solemnitatea oficierii unui serviciu divin.

Cât priveşte “lumea politica” a timpului, ce sa mai vorbim! De la şefii de partide, până la plevuşca si mardaua electorală a cluburilor de resort, toţi s-au simţit vizaţi si, într-o coaliţie frenetica, au început sa tune si sa fulgere împotriva autorului si a “necuviinţei” care se juca pe prima scena.

Oficioasele politice ale diverselor partide au început sa-si facă din plin “datoria”; un membru al parlamentului a protestat în camera si a cerut sa se ia masuri urgente contra autorului si a piesei în care parlamentarii sunt batjocoriţi si acuzaţi – public – de la “tribuna” Teatrului Naţional ca sunt şperţari cu toţii.

Tuturor acestor “campanii”, intrigi, insulte, lucrături, delaţiuni, s.a.m.d., subsemnatul nu le-am răspuns decât printr-un singur cuvânt: “…escu”, urmarea lui “Titanic Vals”, satira în trei acte, închinata exclusiv politicii si politicienilor dintre cele doua războaie.”

Urmează azi „post-bellum”, marea şi reala piesă de teatru în trei acte: „România în alegeri euro-parlamentare, locale şi dâmboviţeano-parlamantare!”

_______________

CORINA DRAGOTESCU «O FREACĂ» LA REALITATEA TV

Când am auzit-o pe „jurnalista” Corina Dragotescu, la „Taifasul lui Gheorghe” de la Realitatea TV, că nu ştiu ce înalt funcţionar de stat, mi se pare un ministru dar asta contează prea puţin, deci că când a zis că acel ministru „o freacă”, nu mi-a venit să-mi cred urechilor!

Îmi venea să intru eu în pământ de ruşine, pentru ruşinea ei! Moderatoarea însă, s-a făcut luminoasă la faţă şi convinsă de cuvântul magic descoperit de „talentata” Corina a continuat:

„- Şi cine o mai freacă?”

Păi voi, măi jurnalistelor de doi bani! Tot la fel aţi radiat de fericire şi când bădăranul de Gheorghe, în altă emisiune, v-a ameninţat că o să „vi-o tragă”, ştiaţi bine ca nu era o glumă ci se referea, ca un golan din mahalalele Bucurestiului, la fapta aia „ruşinoasă”!

O fi avut ea cenzura comunistă o acţiune distructivă pentru libertatea de exprimare dar era, cel puţin, de bun simţ! Un redactor şef de atunci, v-ar fi chemat pe toţi imediat în birou şi v-ar fi spus:

„- Măi tovarăşi, astea sunt vorbe demne de un jurnalist? De mâine să vă duceţi s-o frecaţi pe la altă revistă!”

Astăzi aceste lucruri nu mai sunt valabile! Nu numai pentru că lumea s-a obişnuit cu lipsa de distincţie, cu trivialitatea crasă şi cu grosolănia dar jurnaliştii au ajuns şi la un tupeu incredibil. Când nu le convin criticile redactorilor, pleacă singuri s-o frece pe la alte redacţii, ba mai cerând pe deasupra şi un salariu mai mare!

Aşa a plecat Corina de la „Adevărul”, unde erau bani puţini, pe măsura tâmpeniilor debitate, pentru ca s-o frece pentru 5000 euro la Realitatea TV. Vedeţi cum mi-a impus ea de acolo, cu Gheorghe al ei, expresia cu frecatul? Folosesc acum cuvântul fără şovăială, nu-mi mai e ruşine, e un cuvânt blând, aidoma cu „mânăriile” lui Dinescu şi „luatul pe la spate” al lui Gheorghe. Care fiind „moderator” de emisiune, nu ia doar 5000 de euro ci 28000 de euro, aşa zic unii „colegi”. Şi-i ia, pentru a impune tuturor celor care urmăresc aceste emisiuni scârboase, alături de alţi „frecangii” de la Realitatea Media, un limbaj de o vulgaritate incredibilă adresat mai ales parlamentarilor şi guvernanţilor: dobitoci, cretini, hoţi, bandiţi iar mai nou, câini, boi, guzgani, şobolani şi alte animale.

Când a plecat Corina de la „Adevărul”, şmecheră ca un ţigan care te înşeală în târg cu marfă luată din pubelele occidentale, spunea că “Am ales oferta venită de la Realitatea deoarece compania nu este implicată politic” şi că nu mai vrea să lucreze în trusturi “cu patroni din zona politicului”.

La nici câteva articole distanţă „sursele” (cuvânt magic!) publicau însă un „interviu acordat în exclusivitate jurnalistei Corinei Dragotescu” care avea titlul „Traian Băsescu, despre relaţia cu PNL” anunţând cu emfază faptul că „şeful statului a vorbit despre relaţia cu PNL”.

Apoi încă un „interviu acordat în exclusivitate” şi anume „Elena Udrea crede că premierul trebuie să demisioneze”!

Se pliase perfect coana Corina pe osanalele Realităţii TV ridicate băsescului! Patronul e adevărat, nu era „din zona politicului” dar făcea ditamai politică partizană şi o dezinformare deşănţată contra „parlamentarilor cei răi” care-l atacau pe „Băse, piratul cel viteaz!”

Dar Corina cea frumoasă e doar de decor pe la Realitatea TV!

Acolo sunt profesionişti care „n-o freacă” degeaba, precum Turcescu, care nu face un partizanat pe faţă, ci unul foarte bine disimulat! Cum ziceam eu odată, parcă ar făcut ceva cursuri pe la Cooperativa “Ochiul şi timpanul”, adică vechea securitate ce ne veghea şi asculta! Unde s-o fi „şcolit” nu ştiu dar ceva instruire in diversiune, are gârlă!

Cu toată experienţa lui, zilele acestea Turcescu s-a făcut de râs în intenţia lui de a-l „face praf” pe ministrul Orban. Metodele lui de intimidare şi diversiune au făcut ca o parte din breasla jurnaliştilor, care încă se mai ţin pe propriile picioare, să se delimiteze clar de turnura pe care o poate lua jurnalismul băsescian tip Realitatea Media. Trustul acesta a indus electoratului populismul băsescian după care „toţi parlamentarii sunt nişte hoţi” iar guvernul este un guvern al corupţilor.

Pe de altă parte, puterea judecătorească care prin procedurile ei se bazează pe probe, pe documente şi nu pe „sursele” unor jurnalişti vânduţi, nu a băgat „la pârnaie” pe nici unul din cei incriminaţi în ziare! Deci, aşteptările populaţiei se epuizaseră: ori îi arestăm pe „vinovaţi” ori ziarele mint!

Tocmai de aceea diversiunea Turcescu – Tatulici, era menită să demonstreze că poliţia şi procuratura pot fi înlocuite de o anchetă jurnalistică „ca la carte”! Hmmm! Adică, cu telefoane „anonime” sau conversaţii prezentate securistic „în direct” şi secvenţe video îmbinate, pentru atingerea scopului meschin turcesco-tatulician. Când Tatulici a întrebat un chestor dacă poliţia şi procuratura a fost influenţată de ancheta Trustului Media acesta a răspuns: „- Da, a fost influenţată!”

„- Păi vedeţi, asta e bine, sărea cu mândrie Tatulici, vedeţi că şi presa are rolul ei în aceste poveşti?”

Ori tocmai aici e buba d-le Tatulici! Nu e bine deloc ca presa să influenţeze într-un fel anchetele poliţiştilor şi procurorilor! Indiferent dacă omul Orban era vinovat sau nu, rolul presei este să relateze faptele, nu să influenţeze anchetele! Iar pentru asta presa trebuie să aştepte concluziile acestor organe, singurele legale şi competente să facă o anchetă penală!

Nu ca să daţi voi, Turcescu şi Tatulici, verdicte înainte ca puterea judecătorească să-şi spună cuvântul!

Nu faceţi voi, măi zmeilor, rechizitoriul unui caz in locul organelor legale ale unui stat democratic!

Ne-aţi adus la disperare cu partizanatul politic şi dezinformările voastre!

Bine că s-a retras Realitatea Media din Clubul Român de Presă!

Oricum trebuia să fiţi daţi afară!

Pentru că o frecaţi degeaba prin presă, aidoma Corinei Drăgotescu!

_______________

URMEAZĂ MAREA EPURARE POLITICĂ

TEMNIŢELE LIBERTINISMULUI

„Sfinţii temniţelor” se numeşte un serial de articole lansat la Hotnews, nu ştiu dacă în scopul pe care-l percep eu. Am scris şi eu despre părintele Gherasim Iscu de la Tismana in articolul „Delirul după modelul Evangheliei lui Nicodim” dar am scris acel articol ca un punct de plecare, aşa cum percep şi serialul de la Hotnews. Iată doar două din miile puncte de plecare existente în societatea noastră de astăzi, pentru a studia temeinic, ştiinţific, cu argumentele psiho-pedagogiei, cel mai grav fenomen al zilelor noastre, libertinismul deşănţat ca o metodă de epurare similară temniţelor comuniste. O metodă disimulată, laşă şi absconsă care ne înconjoară fără voia noastră şi care ne dirijează ca pe nişte marionete ca să ne alegem conducătorul, clasa politică şi direcţiile în care trebuie să mergem.

Ca orice metodă obscură, epurarea politică începe la fiecare preconizată schimbare de regim. Pare paradoxal dar schimbarea de regim de la noi nu a început cu epurarea ci cu conservarea vechilor structuri şi înlăturarea neaveniţilor tocmai pentru a se crea liniştea necesară ca noua putere instalată să-şi consolideze puterea. Şi pare de necrezut că noua putere de după 1989, a putut evita legea lustraţiei şi a înfiinţat abia la 7 decembrie 1999 CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) prin Legea 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţiei politică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 09.12.1999.

Vedeţi ce frumos sună? Dar ca o damă de trotuar bine sulemenită şi putredă pe dedesubt, CNSAS-ul acesta înfiinţat prin scopul său fundamental pentru însănătoşirea societăţii româneşti, urmând ca prin această instituţie să asigure cetăţenilor români accesul la propriul dosar şi să deconspire Securitatea ca poliţie politică s-a dovedit iute un mare fâs. Timp de PATRU ani, până în 2004, CNSAS-ul a găsit incredibila cifră de 8 colaboratori şi 2 ofiţeri ai fostei Securităţi! Din infernala Securitate a lui Ceauşescu omniprezentă peste tot unde lucrau fie şi numai o duzină de oameni, se deconspiraseră doar 8 pârâcioşi şi 2 gradaţi! Nu e hilar, e tragic!

SRI-ul a dus o politică clar obstructivă la adresa CNSAS-ului încă de la înfiinţare iar după şase (aţi citit bine: ŞASE!) ani de activitate ca preşedinte al Colegiului CNSAS, Dl Gheorghe Onişoru, încă nu ştia ce înseamnă sintagma de “colaborator al serviciilor de informaţii înainte de 1989″ şi cerea ca Parlamentul României să i-o explice. Incredibil!

După schimbarea puterii în decembrie 2004, CNSAS a primit de la SRI – prin intervenţia populistă a preşedintelui Băsescu – 12 km liniari de arhivă a fostei Securităţi, doar aşa, de ochii lumii şi ca să dureze cercetarea ca în arhiva Vaticanului unde trebuie să iei maşina ca să ajungi de la un capăt la altul al arhivelor! Semnale de publicare pe Internet a dosarelor nu există dimpotrivă, par o poveste ştiinţifico-fantastică iar inchizitorii terorii roşii încă ascunşi, trăiesc lingând mereu la ciolane aruncate la fiecare schimbare de guvern aşa cum lingeau şi înainte de 1989 pentru turnătoria la Securitate despre colegi, prieteni, vecini, enoriaşi, despre noi toţi ceilalţi!

CNSAS în anul de graţie 2007, anul intrării noastre în Uniunea Europeană, nu mai reprezintă nimic! S-a compromis total ca instituţie publică! Este o dovadă absolut concludentă că după schimbarea de regim, noua putere s-a instalat pe deplin. Urmează MAREA EPURARE POLITICA similară perioadei instalării comunismului sovietic.

La marea epurare politică din zilele de astăzi, participă nu numai elita politică si economică asociată, ci şi marea masă a privilegiaţilor revoluţiei care, ori îşi fac loc pentru a mai urca o treaptă spre podiumul elitei de vârf ori îşi spală rufele cu duşmanii proprii prin mijloacele şi metodele elitei. Adică asistăm astăzi, la aproape două decenii de la aşa zisa schimbare de regim politic, la FENOMENUL DE MASĂ al epurărilor politice, perioadă absolut similară perioadei temniţelor comuniste, când in temniţă erai băgat ca „bandit”, doar printr-un simplu denunţ că ai fost „legionar” sau „regalist” ori că ai vorbit beat în cârciumă împotriva regimului!

E vremea LIBERTINILOR! Care imediat ce se văd încurcaţi de tine, un ciot sărac cu comportament decent, nu mai aşteaptă decizia CNSAS, eşti securist din start! Pentru ca împiedicându-l pe libertin, adică noul ciocoi de astăzi, să-şi ducă mai departe afacerile oneroase, „te opui democraţiei”! Ce vrei mai bună dovadă că eşti securist?

Iar dacă nu ţine cu diversiunea că eşti securist, musai să fi fost „comunist”! Formulă absolut similară cu aceea din 1948-50, „ai fost legionar”!

Că ai fost strungar, magaziner la CAP-eu, profesor de matematică intr-un sat pierdut de lume sau vânzător la APROZAR nu contează! Ai trăit înainte? Ai trăit! Păi vezi? Eşti comunist!

Dar acest fenomen de masă abia începe! Fie prin iniţiativa noii ciocoimi, fie prin entuziasmul unor neisprăviţi inculţi, dornici de afirmare în societate şi care nu pot să se afirme altfel. Vom avea de vorbit despre ei probabil tot acest secol, de îndată ce în fenomen încep să intre şi iniţiativele spontane.

Să ne oprim însă la peştele cel mare, LIBERTINUL omniprezent adică acela, care conform dicţionarului, este un corupt, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, dezmăţat, imoral, neruşinat, pervertit, stricat şi vicios pe care-l vedem pe toate ecranele seară de seară!

Miliţianul de azi, torţionarul care băga „bandiţi” şi „legionari” la temniţă, nu mai e ca cel de ieri. „Torţionarul” de astăzi e un „distins domn”! El se îmbracă frumos la cravată şi pălărie şi se poate chema Dinescu sau Ticu că e mai credibil, dacă ar fi vorba de CNSAS, spre exemplu.

Iar la CNSAS, sunt chemaţi acolo ca „să explice”, doar cei cu dosare „grele”, adică „personaje de rangul unu” care ar putea influenţa „în rău” lumea şi junii primi ai scenei politice! Intr-un cuvânt, cei care n-au stat cuminţi în front!

Aşa e moda azi: dacă aceştia nu înţeleg că într-un moment bine ales, „trebuie să conducă un anumit partid” atunci guralivii politici să explice „colaborarea” lor cu Secu în direct! Mai întâi in faţa sediului CNSAS, ca să-i vadă „poporul”, apoi prin declaraţiile noilor torţionari CNSAS. Dar ce zic eu torţionari, când Dinescu e un zurbagiu simpatic care place lumii cum turuie sâmbătă seara pe ecran cu senilul Tănase? Poate că anume e făcută emisiunea aia şi săracul Dinescu habar n-are in ce rahat s-a băgat de îndată ce comunicatele CNSAS „sună ca dracu!”.

Pentru că a mai apărut o diversiune atunci când la CNSAS personajul n-are dosar: comunicatul!

Iată noua găselniţă care înlocuieşte o cercetare de ani prin zecile de kilometri de arhivă:

„Nu s-a găsit deocamdată dosarul IPS Daniel şi dacă nu a fost găsit, atunci a fost ars de securitate a doua zi după fuga lui Ceauşescu!”

Oare suntem naţiune de proşti să ni se bage pe gât şi noi să înghiţim o asemenea tâmpenie? Atunci când „teroriştii trăgeau din toate poziţiile” şi lumea murea, securitatea n-avea altă treabă decât să ardă dosarul unui secretar de pe la Mitropolie! Că funcţie mai mare nu cred că avea pe atunci IPS Daniel!

Pe lângă acest mijloc deja „tradiţional” ale epurărilor politice din România, CNSAS-ul şi „Comunicatele” lui, un alt mijloc modern şi cu utilizare masivă în epurarea politică, este „Postul privat de televiziune” si jurnalul „afiliat”. Scenariul cel mai frecvent utilizat este model „Realitatea TV”. „Evenimentul zilei” lansează „bomba” iar iRealitatea TV, comentează „ce scriu ziarele”!

Miliţienii torţionari tip „Turcescu” sau mâncătorul de iarbă „Gheorghe” se pun în funcţiune! Pentru 28 000 de dolari e clar că Gheorghe se şterge la cur cu propria conştiinţă şi debitează inepţii, nesimţire şi tupeu pe post: “Ce caută biserica in viata mea, mă! Să stea acolo la el să-si facă cruce!”

Exprimarea gramaticală nu-i nimic pe lângă alienarea mintală a mesajului!

Aţi mai văzut vreodată vreo mizerie umană cu chip de om ca acest Gheorghe – killer de conştiinţe, ce scuipă probabil, altfel nu se explică, cu gura plină de haşiş, înspre Sfânta Biserică ?

Vedeţi cât de mult am evoluat? Nu mai e puşcărie cu miliţieni ci studiouri TV cu moderatori! Şi cu bădărani formatori de conştiinţe. Iar „banditul” nu se aduce cu duba ci invitat cu telefonul mobil. Dar ca pe vremea temniţelor, indiferent ce o spune „banditul”, ştie el moderatorul ce concluzie trebuie să iasă ca lumea să fie pe deplin manipulata!

Aşa arată noua temniţă a comunismului: o emisiune cu moderatori tip Gheorghe şi trei căţei asistenţi pe post de torţionari!

Se bagă puşcăriaşul în celulă şi începe să se dezvinovăţească!

Gheorghe sare cu gura, căţeii pornesc lătratul iar puşcăriaşul este anihilat!

Nu vă miraţi, puteţi intra oricând în temniţa creată de libertinii tranziţiei infinite din România iar pentru un sejur la o puşcărie de astăzi cu televizor şi celular, un dosar de evaziune fiscală se poate întocmi cât ai zice peşte!

Puteţi fi condamnat rapid, iar motivul va fi invariabil, unul singur: te opui schimbărilor democratice, te opui ca un comunist ce eşti, democratizării României şi a schimbărilor benefice aduse de aliaţii din vest.

Aidoma puşcăriaşilor temniţelor comuniste care se opuneau, ca nişte legionari ce erau, democraţiei populare şi marelui eliberator din răsărit!

Istoria se repetă!

Poate se repetă şi legionarismul pentru a putea împlini şi „marea purificare politică” de care se tot vorbeşte în termeni populişti de toţi politicienii în frunte cu şeful statului.

Farisei populari şi populism legionarist iată la orizont o nouă doctrină, ale cărei baze sunt puse astăzi de personaje sinistre si inconştiente care fac opinia publică prin televiziuni private, pe Internet şi pe forumurile de discuţii!

_______________

LUMEA PIERDUTĂ A DOMNULUI LEŞE

Ca să priveşti lumea de astăzi, nu mai trebuie să pleci niciunde, stai cuminte acasă şi dă ea buluc peste tine! Ţi se bagă în suflet prin mijloace diavoleşti, făcute parcă anume ca să-ţi deranjeze liniştea toţi neisprăviţii! Prin radio, televiziune, jurnale, telefon, SMS-uri, e-mailuri şi alte drăcovenii inventate de om, ţi se bagă în casă toţi jurnaliştii cu un tupeu nemaivăzut! Fără să bată la uşă, fără să se şteargă pe picioare, fără să se şteargă la gură!

Îţi intră în casă bunăoară, prin cutia televizorului, cu mutra lui „care cere pumni”, vorba lui Becali, jurnalistul Ursu. Ca să-ţi spună ce misiune mare are el pe pământul ăsta şi cum eşti tu de dobitoc de nu înţelegi că nici măcar Iisus nu s-a sacrificat cum se sacrifică el ca să afle „lucruri ascunse” despre politicieni! Pentru că, explică el mândru, asta e misiunea jurnalistului: să nu lase politicienii să facă „greşeli”[1]! Care „greşeli”, nu sunt catalogate ca atare de către Dumnezeul cel Atotputernic, ci de măria sa jurnalistul şi stăpânul lui „aferent”!

Nici gând deci, ca misiunea jurnalistului să fie de informare, ci de pază! Tocmai de aceea ne şi priveşte el pe toţi de sus, de dincolo de fosforescenţa ecranului, ca un buldog, refuzând să răspundă la întrebarea „politicianului” Ghişe dacă, timp de două decenii, a relatat măcar o singură faptă bună a vreunui politician!

Nimeni nu i-a dat peste bot jurnalistului Ursu pentru actele contabile, chitanţele, bileţelele imaginare „doveditoare” apărute în presa lui vândută pentru discreditarea vreunui „corupt”, pe care-l „ştim noi bine”! In Franţa, jurnalişti ca Ursu sunt chemaţi la boxe! Însuşi preşedintele ţării a chemat în faţa instanţei pe cei de la Le Nouvel Observateur, după ce un buldog franţuz, şi nu o blondă prezidenţială ca la noi, a afirmat că „a cetit el un bileţel” de la Sarkozy însuşi, adresat fostei soţii.

La noi nu! După alde Ursu jurnalistul, sau ţaţe mai noi ca Dragotescu, Pora şi multe alte „moderatoare” din televiziuni, însăşi misiunea presei este asta! Intrarea cu cizmele în viaţa noastră privată şi scormonirea prezentului şi trecutului unor personalităţi care „scot capul”! Pentru că în lumea asta, după ei, jurnaliştii de azi nu sunt decât două categorii de oameni: jurnalişti şi hoţi! A-i pune pe ultimii cu capul pe labe, a „dovedi” zilnic noi corupţi, iată misiunea lor pliată pe directivele Marelui Băse cel fără de Zoaie, „singur stăpânitor a toată cinstea românească”, din Nădlac la Marea Neagră! Zi de zi în jurnale, seară de seară la televiziune, doar tema asta dezbat: România cea hoaţă, poporul ei de bandiţi şi câte voturi a mai câştigat cu diversiunea „zoaielor” marinarul pus vremelnic cu sprijin american, la cârma ţării!

N-am bani şi nici chef la vârsta mea, că tare mult mi-aş dori să-i văd în faţa instanţei pe aceşti atentatori la viaţa noastră, la discreditarea noastră ca popor milenar, ca naţiune mândră, păstrătoare de valori imense, valori care sunt în viziunea jurnaliştilor tip Ursu sau Turcescu un mare zero. Dacă le-aş spune acestora că-mi iubesc ţara, ar râde ca proasta-n bâlci şi m-ar pune la zid că am rămas cu „sloganuri ceauşiste”!

N-am deci bani şi nici n-am chef la vârsta mea, să-i dau în judecată pentru că m-au prejudiciat de libertatea de a-mi cânta eroii, de a fi mândru de neamul meu. Nu mai poţi astăzi nici măcar să fredonezi cântecele răzbite din istoria noastră, fără să nu-ţi râdă în nas tinerii „educaţi” prin emisiunile „noului val de jurnalişti” tip Ursu şi Turcescu! Dar şi de „dezinformatori” mai vechi tip Tatulici ori reşapaţi de pe la vechea Europă Liberă care până mai ieri erau plătiţi pentru căderea lui Ceauşescu iar acum primesc bani din punga lui Vântu şi Ringier pentru îndobitocirea poporului român!

Crearea în popor a unei mentalităţi extrem de păguboasă azi, cu greu mai poate fi contracarată prin emisiuni de adevărată cultură precum „La porţile ceriului”, în care singuraticul domn Leşe caută zadarnic o soluţie! Îţi pui întrebarea dacă mai este posibil azi să îndrepţi isteria urii, dezinformării şi conflictului veşnic care a pus stăpânire pe neamul românesc, de-acum bolnav din Voivodina până la Nistru! Dacă mai poţi regăsi aceea lume ce-a fost vie doar pentru trei zile înainte de-un Crăciun de amintire! O lume dispărută sub tone de jurnale anti cultură, care s-au aşternut zilnic timp de două decenii peste poporul nostru!

Şi pleci! O iei razna peste câmpii, râuri, munţi şi văi, vorba domnului Leşe: „Au, au, auuuu! Când îmi vine dor de ducă/ Mărg pă deal, ca şi pă luncă, măi!”. Da! Îţi vine s-o iei oriîncotro, prin plaiuri mioritice pline de lapiezuri, prin păduri sălbatice populate cu urşi neruşinaţi de la ţarcuri postrevoluţionare sau pe cărări presărate cu pet-uri, doar, doar vei găsi vreo oază din pământul frumos pe care-l lăsase Dumnezeu românului!

Să străbatem o parte din ţară, cu ajutorul domnului Leşe şi al filmului dânsului „Cântecul care ne-a însoţit istoria”, în căutarea acelei lumi dispărute!

„M-am întrebat de multe ori, zice dânsul, dacă mai este încă actual mesajul cântecelor care ne-au însoţit istoria. Am reuşit să compromitem cuvinte precum patrie, neam, eroi, iar acum ne încearcă o firească sfială când le pronunţăm! A devenit un act de curaj să spui că îţi iubeşti ţara!

Acel patriotism, intern, profund, tainic care a dat naştere cântecelor istorice, a fost învins de cântecul patriotard, de tribun, şi dacă lucrurile stăteau astfel, s-au găsit destui cântăreţi de ocazie care să le modifice viersurile, ritmul şi să le vândă pe câţiva arginţi pentru a condimenta spectacole de cămin cultural şi petrecerile patrioţilor răsăriţi peste noapte!” (Imagini şi muzică cu corul din Fintăuş: Nimic pe lume nu-i mai sfânt/ Şi mai frumos pe-acest pământ/ Decât să mori ca luptător/ Înfăşurat în tricolor)

„Acompaniamentul nefiresc, cu textele schimbate, prezentate în contexte ce frizează absurdul, cântecele care ne-au însoţit istoria, sunt la un pas de a se pierde! Patosul demonstrativ al cântăreţilor şi receptarea zgomotoasă a publicului, reuşesc să şteargă orice urmă de trăire autentică şi pun sub semnul ridicolului un repertoriu care ar fi trebuit păstrat cu sfinţenie. Cu tot martiriul la care au fost supuse în ultimele veacuri cântecele care ne-au însoţit istoria, se mai aud şi astăzi în hotarele unor sate risipite printre dealurile Ardealului şi Bucovinei”

Da domnule Leşe, abia se mai aud şi acolo în spaţiul transilvan! Dar ce tristă şi sinistră absenţă ale cântecelor noastre adevărate în Transalpina sufocată de televiziuni private! Cântecele neamului nostru par interzise în spaţiul lui Turcescu, Ursu, Dragotescu, Pora, Tatulici, Hurezeanu unde tronează seară de seară doar gâlceava cea de toate zilele! Iar acolo unde nu-i „politică”, ne intră pe jumătate din canale, manelele şi răcnetele karaoke ale unor iubitori de „rommgleză”.

Peste tot, domină „interviurile” dirijate atent, care întrerup interlocutorul la fiecare frază. Domină mitocănia şi vulgul! Nesimţirea! Telenovelele! Ţigănci cu reclame pentru vrăjitoria lor bună la toate! Clarvăzători! Televiziuni „Post Voluntar de Poliţie” cu jurnalişti anchetatori de cazuri neelucidate de poliţia oficială! Până şi canalele Discoverry sunt poluate cu reclamă de prost gust!

Dar majoritatea televiziunilor particulare şi grav, televiziunea naţională se ia după ele, sunt televiziuni-justiţie, care anchetează cazuri, te judecă şi te şi condamnă în direct după ce a trucat, evident, un scurt film cu cazul şi reluat din oră în oră!

Ofensiva îndobitocirii poporului român e în toi! Are loc un fenomen similar aceluia descris de d-l Leşe în privinţa corurilor care treptat, devin instrumente ale regimului comunist:

„…corurile, în special cele bărbăteşti, iau amploare la sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX. În provinciile rămase sub imperiu constituind un pretext pentru reuniunile românilor şi totodată un mod de manifestare al identităţii lor culturale. Sub îndrumarea preoţilor şi a învăţătorilor de ţară, repertoriul acestor grupuri vocale era format din cântece religioase, marşuri, imnuri, cântece istorice cu texte create întru deşteptarea conştiinţei naţionale.

În perioada comunismului, proliferează corurile de amatori existente în fiecare comunitate. Apar aşa zisele cântece patriotice, corurile devenind astfel, adevărate instrumente de propagandă ale partidului unic.”

Atunci când nu fac politică de cea mai proastă calitate, televiziunile de azi încearcă totuşi şi azi, timid, să reînvie corul tradiţional şi cântecul popular. Dar cu cine să faci treabă? Zice d-l Leşe: „Unii compozitori dornici de afirmare, brutalizează liniile melodice din muzica ţărănească, înlocuiesc viersurile, renunţă la tehnicele polifonice tradiţionale şi creează un adevărat stil al corurilor de amatori. Superficial şi uşor de reprodus!”

Aşadar televiziunile de azi urmează dramatismul de ieri al corurilor, dramatism remarcat de d-l Leşe. Din instrumente de manifestare a identităţii noastre naţionale, de punere în valoare a patrimoniului nostru naţional, din unelte ideale pentru educaţia permanentă a adulţilor, televiziunile au devenit instrumente pentru o cloacă de inculţi care au bani. În instrumente de reclamă şi de îndepărtare a concurenţei, pentru ca grupul comercial, anti cultură, să devină şi mai puternic!

„Atât în cazul corului bărbătesc din Fintăuşul Mare, cât şi a aceluia din Covăsâi, explică d-l Leşe, ambele formate pe lângă biserică, muzica tradiţională a fost înlocuită datorită unor presiuni istorice cu muzica armonică asemănătoare muzicii occidentale. Fiind impusă, s-a cântat doar în parohiile mari, în majoritatea bisericilor muzica rămânând univocală, executată la fel ca muzica ţărănească, după regulile transmise pe cale vocală!”

Cu alte cuvinte, tot aşa se va întâmpla şi cu mass-media de astăzi. Dacă este să vină o modă occidentală, ea poate avea succes doar prin marile oraşe. Satele şi micile noastre oraşe sunt ca pădurea: purifică poluarea culturală şi educaţia de prost gust, conservă patrimoniul naţional şi retrimite societăţii pe căi nevăzute şi neştiute, bunul simţ dintotdeauna al românului!

Dacă întrebi prin sate, rar dacă mai găseşti pe cineva care să mai asculte balivernele despre politică ale televiziunilor private!

Iar pe Internet, locul jurnaliştilor vânduţi va fi luat curând de către noi, amatorii, din ce în ce mai mulţi şi cu mai multă crezare!

Rolul jurnaliştilor vânduţi va apune curând datorită mijloacelor tehnice actuale şi va fi luat, încet, încet, de către noi amatorii de scris cinstit!

Ne-am săturat de ei, o să ne facem singuri, site-uri şi jurnale Internet (aşa se zice măi znobilor de jurnalişti, nu „bloguri”, pociţi limba română cu cuvinte străine!)

Ne vom face mass-media noastră, dacă a lor e vândută!

Pentru că aşa e făcut românul, când la radio e muzică proastă, îl închide şi cântă el!

Fără plată!

_______________

BIBLIOTECILE DE LA TISMANA – MOŞTENIRE A CUVIOSULUI NICODIM

De obicei bibliotecile pornesc istoricul lor după cum găsesc vreun document referitor la ele. Dar se ştie cert ca, pe lângă mânăstiri si chiar pe lângă bisericile vechi, funcţionau si biblioteci.

Ori acest lucru trebuie amintit, pentru ca egumenii si preoţii de atunci au făcut mari eforturi pentru ca mânăstirile şi bisericile sa aibă un fond de carte minim necesar.

Cu părere de rău constatam ca multe biblioteci îşi încep monografia prin grija comuniştilor de a-si impune doctrina sau, mai rău, prin grija lor de a „culturaliza” masele. Câtă culturalizare făceau ele când bibliotecile comuniste erau pline de operele lui Lenin şi Stalin iar tot ce se inventase în lume erau creaţiile inovatorilor sovietici, numai noi ştim, care am trăit vremurile! Ori biblioteci exista de când exista scrieri si, mai mult, se multiplică enorm la apariţia tiparului.

Dar bibliotecile publice de la oraşe si mai ales cele de la sate au cunoscut un puternic recul odată cu explozia mijloacelor de informare în masă. Reculul se datorează şi faptului că mijloacele tehnice au permis înmulţirea tipografiilor şi editurilor iar preţul cărţilor scăzând, majoritatea împătimiţilor de lectură şi-au încropit propria bibliotecă personală. Aceasta a permis autorităţilor locale să-şi justifice nealocarea de la bugetul local a fondurilor necesare pentru primenirea continuă a fondului de carte.

Reţeaua Internet şi reţeaua televiziunilor prin cablu au mai dat şi ele o lovitură bibliotecilor publice.

Cu toate acestea, pentru omul de cultură biblioteca, prin cartea ei tipărită, rămâne cel mai eficient mijloc de informare şi documentare. Conştienţi de acest lucru, elita culturală românească, ea însăşi creatoare de cultură, îşi multiplică eforturile în direcţia revigorării bibliotecii clasice. Dacă biblioteca noastră clasică va mai face şi pasul de a se plia pe cuceririle tehnice, pe lângă volumele tipărite punând la dispoziţia cititorilor CD-uri şi DVD-uri cu întreaga operă a clasicilor noştri sau cu diverse enciclopedii, într-o sală specială de documentare – informare, atunci biblioteca va renaşte din propria cenuşă înzecit.

Este primul pas pe care-l vom face la Tismana, transferând biblioteca din sala improprie de acum, in noul local al Casei de Cultură „George Coşbuc” recent renovat împreună cu centrul civic al Tismanei.

Biblioteca Publică din centrul oraşului are în evidenţă circa 10.500 volume de carte iar Biblioteca şcolară se apropie şi ea de 10.000 de volume, amândouă fiind frecventate de circa 1700 cititori anual. In afara lor îşi mai desfăşoară activitatea şi alte biblioteci şcolare în satele Pocruia, Topeşti, Sohodol şi Celei cu un număr total de 27.446 volume.

Bibliotecile şcolare sunt unele din dintre cele mai vechi biblioteci de la Tismana. Fie că amintim de şcolile organizate pe lângă mănăstirea Tismana, fie de şcolile particulare de mai târziu sau în fine, de şcoala publică.

În actele oficiale, Şcoala Tismana este atestată prin Raportul subocârmuirii plaiului Vâlcanului, trimis ocârmuirii jud. Gorj la 30 decembrie 1835. În anul 1842, găsim Tismana ca plasă, în Plasa Tismenii figurând 20 de şcoli cu un număr de 168 elevi.

Este însă destul de probabil că învăţământul public s-a organizat la Tismana odată cu intrarea în vigoare la 1 iulie 1831 a Regulamentului Organic în Ţara Românească. Atunci s-a pus temelia învăţământului public deşi chiar şi în 1838, Departamentul Dinlăuntru încă mai cerea Eforiei Şcoalelor să înfiinţeze „prin toate satele şcoli” şi să aplice prevederile Regulamentului Organic.

Presupunerea că la Tismana învăţământul public s-a organizat chiar la data intrării în vigoare, în 1831, a Regulamentului Organic, se bazează pe faptul că instruirea şcolară la Tismana a fost una dintre cele mai vechi preocupări încă de pe vremea primilor domnitori ai Tării Româneşti, domnitorii din neamul Basarabilor. În consecinţă, la Tismana trebuie să fi existat o continuitate în privinţa instruirii şcolare iar unele indicii de prin vechile arhive ale şcolilor ne întăresc această presupunere.

Existau la Tismana, înainte de organizarea învăţământului public, numeroase şcoli particulare. Printre actele vechi ale şcolilor de azi găsim acte de donaţie de carte provenită din bibliotecile particulare ale preoţilor care de regulă se ocupau şi cu educaţia şi instruirea copiilor în şcoli particulare.

În 1848, în Plasa Tismana, fiinţau 31 de şcoli pentru 51 de sate, cu un număr de 587 de elevi, iar preoţii parohi au trebuit să renunţe la şcolile lor particulare, precum şi la bibliotecile personale ale căror volume erau donate şcolilor publice. Preoţii au renunţat la biblioteci pentru ca primeau si ei ore plătite pe la scoli si abia apucau sa se scape de încă o corvoada care venea de la mitropolie: învăţătură pe lângă slujbă, înmormântări, nunti, botezuri şi altele.

Cea mai înzestrată dintre bibliotecile şcolare de astăzi este cea de la Tismana, funcţionând ca un centru de documentare înzestrat cu calculator şi videoproiector. Are o sală pentru miniconferinţe, mese rotunde şi recenzii de cărţi. Pe lângă împrospătarea fondului de carte făcută prin Inspectoratul Şcolar, biblioteca a mai primit şi donaţii. Intre acestea menţionăm: de carte franceză de la Asociaţia „La Gerbe” Franţa, Guy Schonckert – Luxembourg, Dulce Rodrigues – Portugalia scriitoare cu numeroase publicaţii pentru copii.

O bibliotecă bogată a avut întreprinderea CFF Tismana încă din 1942, de la înfiinţare.

Biblioteca „Arta Casnică” avea şi ea în anii 1960 circa 5000 de volume.

Astăzi CFF Tismana nu mai există iar biblioteca de la Arta Casnică, după evenimentele din 89 când şi-a închis numeroase secţii de lucru, s-a constatat că s-a … „evaporat”!

Dar înaintea tuturor acestor biblioteci, cea mai veche şi preţioasă a fost biblioteca Sfintei Mânăstiri Tismana ale cărei baze le-a pus însuşi Cuviosul Nicodim de la Tismana. În anul 1405 el scrie, în limba slavonă, primul tetraevangheliar din Ţara Românească. Apoi formează o clasă specială de copişti pentru a îmbogăţi zestrea de carte a mânăstirii, Sfânta Mănăstire Tismana fiind printre primele centre ale evului mediu care au pus bazele limbii române scrise.

Basarabii avuseseră grijă ca pe teritoriul ţării lor să existe cât mai multe centre de instruire, unde să se înveţe scrisul slovelor. Centrul care funcţiona pe lângă Mănăstirea Tismana era singurul centru din zona Olteniei in primele secole de după întemeierea Ţării Româneşti. El era menit să satisfacă nevoile ţării, „cunoscători de carte” fiind pe atunci foarte puţini.

Deşi mănăstirea folosea la început limba slavă, actele erau atât de multe (pe lângă mănăstire funcţiona şi o instituţie a „pricinilor”, judecătoria de pace de mai târziu) încât egumenii puneau grămăticii mănăstirii să facă centre în care copii să înveţe scrierea slovelor. Din aceştia se recrutau „copiştii” de manuscrise şi chiar cărţi, chiar dacă ei nu cunoşteau limba slavonă. Încă de atunci, trebuinţa statului în materie de „copişti” era enormă „daraverile dintre locuitori” fiind destul de numeroase.

Dar odată cu dezvoltarea şcolilor pe lângă mănăstiri şi biserici, scrierea slovelor devine din ce în ce mai mult o practică folosită de ucenici ce îşi rosteau gândurile în grai românesc. Tocmai de aceea, începând chiar din secolul al XIV-lea, ia naştere un puternic curent românesc care merge o vreme în paralel cu elementul slav dar care devine precumpănitor în secolul al XVII-lea, când toate actele foloseau limba română, singura relicvă din limba slavă rămânând slovele.

Şcolile de pe lângă Mănăstirea Tismana au luat în secolul al XVII-lea un mare avânt odată cu dezvoltarea oraşelor, a comerţului, apărând astfel necesitatea construirii de biserici pe lângă care să funcţioneze o şcoală. De exemplu, înfiinţarea şcolilor era atât de mare, încât locuitorii satelor cereau egumenilor mănăstirii scutiri de dăjdii pentru preotul satului, care era şi învăţător, acceptând, în schimb, diverse munci în folosul mănăstirii şi al bisericii.

Elementul românesc devenise copleşitor şi dacă se simţea nevoia scoaterii influenţelor bisericii sârbeşti aduse de Nicodim, ctitorul mănăstirilor Vodiţa şi Tismana, se mai simţea acum nevoia şi de stoparea, apoi de eliminarea definitivă, a elementelor slavone, greceşti şi chiar turceşti.

Nicodim Runcanu (egumen al mănăstirii între 1713.06.29 – 1720.10.28, originar din Runcu Gorjului) şi Nicodim Curpeneanu (egumen între 1726.12.09 – 1731.01.01) au fost primii egumeni ai Mănăstirii Tismana, adevăraţi patrioţi, care au iniţiat o mişcare de reabilitare a vechii tradiţii religioase a poporului român, construind în satul Tismana biserica „Bunei Vestiri” iar pe dealul Cioclovina, biserica Schitului Cioclovina de jos, cu hramul Sfinţii Voievozi. Pe lângă atribuţia esenţială religioasă, bisericile aveau şi rolul foarte important de şcoli ale vremii, preoţii fiind dascălii satelor.

În fruntea acestei mişcări de încurajare a elementului autohton se situează mai apoi, egumenul Dionisie LUPU, care chiar în primul an în care i s-a încredinţat conducerea Mânăstirii Tismana, 1807, ajută la construcţia bisericii din satul Pocruia împreună cu un alt mare patriot, Tudor Vladimirescu pe atunci numit Theodor „vel sluger”.

Dionisie Lupu însă, remarcat prin mişcarea sa de punere în valoare a tradiţiilor religioase specific româneşti, „se făcu mitropolit peste Ţara Românească” aşa că lăsă, în anul 1819 pe Neofit succesorul lui să termine biserici şi în satele din apropiere, acolo unde încă nu erau. Acesta sfinţi în anul 1825 biserica şi şcoala de la Ungureni.

La Tismana este probabil însă că aceia care „buchiseau slovele” la mănăstire, să-şi fi înfiinţat chiar prima „şcoală de chilie”, cum o numea Iorga, pe lângă biserica Buna Vestire încă de la începutul secolului al XVIII-lea. La fel la Gornoviţa şi Pocruia, unde se presupune că existau „şcoli de chilii” încă din anii 1715-1720, având în vedere că în pisania bisericii de la Gornoviţa din anul 1764 se specifică întremarea „alteia mai vechi”.

În toate cazurile, însă, bisericile, ca şi şcolile, de altfel, erau sub jurisdicţia Mănăstirii Tismana. Peste un secol, situaţia şcolilor din satele din jur trebuie să fi fost la fel ca aceea a satului Pocruia unde înv. Sandu Ciolacu menţionează în monografia sa: „Între anii 1807-1819 satul Pocruia era arondat mănăstirii Tismana. La cererea locuitorilor din Pocruia către Dionisie Lupu mitropolit al ţării Româneşti, s-a obţinut scutirea de dăjdii pentru Ioţca pe care-l luaseră locuitorii satului pentru a învăţa copiii carte. El a obligat însă pe locuitori să zidească chilii la poarta bisericii pentru locuinţa dascălului şi sala unde să înveţe copii carte. Într-o evanghelie tipărită în anul 1822 sunt făcute diferite însemnări de Ioţca Dascălul printre care şi despre rebeliunea lui Tudor care a intrat cu arnăuţii la mănăstirea Tismana.”

Având o bogată tradiţie locală spre învăţătură şi lectură, de-a lungul secolelor preoţii şi dascălii Tismanei au păstrat şi au înzestrat mereu bibliotecile Tismanei. Ne revine bucuria duhovniceasca de a duce mai departe aceste tradiţii legate de Tismana, care se împletesc in mod admirabil cu Istoria României.

Este o datorie sfântă pornită de la Cuviosul Nicodim, ctitorul mănăstirii şi a „bibliotecilor de chilii”, spunem noi, parafrazând pe istoricul Iorga. O datorie pe care trebuie să o avem în sufletul nostru transmiţând-o cu insistenţă generaţiilor viitoare.

Text preluat de la www.tismana.eu/biblioteca/ unde aveţi şi imagini