Dr. Napoleon Săvescu: „Spunem după Eminescu: În România, totul trebuie dacizat“

Studiul Dr.N.Savescu prezentat la New York in 15 Ianuarie 2008 „Cenaclul M.Eminescu”
Puţine ţări ale lumii se pot mândri cu valori perene care iluminează spiritul, care comprimă timpul şi care continuă să fie embleme ale creativităţii acelui popor din mijlocul căruia a izvorât acea valoare universală. Una dintre aceste ţări este România şi una dintre aceste valori este, fără îndoială, Eminescu.
Parafrazându-i pe Nicolae Bălcescu şi pe Marin Sorescu, îmi permit să afirm că, undeva, în spaţiul european, la nordul Dunării, de o parte şi de alta a Munţilor Carpaţi, există de milenii o ţară mândră şi binecuvântată între toate ţările semănate de Domnul pe pământ, o ţară cu şesuri mănoase şi dealuri unduitoare, cu ape limpezi şi cu piscuri semeţe de munţi, o ţară frumoasă şi primitoare cum nu e alta pereche… Şi, pentru că trebuia ca acestei neasemuite ţări să i se dea un nume, i s-a spus, simplu, Eminescu.
O explorare a plurivalentei opere eminesciene demonstrează actualitatea ideilor marelui nostru poet naţional, patriotismul fiind una dintre temele sale preferate. >>>Napoleon Săvescu>>>

Alexandru Nemoianu: O prezenta eleganta, discreta si fara egal in Lumea Noua :” Vatra Romaneasca”

Pentru comunitatea Romanilor-Americani si inca mai vartos pentru cei Ortodocsi,”Vatra Romaneasca”,sediul Episcopiei Romane Ortodoxe din America,din hotarul oraselui Grass Lake din sudul Statului Michigan ,are un loc special.
Un loc special geografic, dar mai ales duhovnicesc.
De peste saptezeci de ani , acel loc retras si cumva tainic ,din sudul Statului Michigan , a devenit un teritoriu al gandului,al inimii,al buneivoiri.
Obtinut cu greu,cu jertfe ale unor oameni fundamental foarte saraci,mentinut cu enorme sacrificii,intr-o vreme in care ghiara nefasta,mortala ,a comunismului demonic statea asupra tuturor si a toate,”Vatra Romaneasca” a vietuit, a crescut,s-a dovedit vie,indestructibila.
Episcopul Policarp Morusca,intemeietorul „Vetrei Romanesti” , a ales acest loc binecuvantat ca sediu al nou intemeiatei Episcopii Ortodoxe Romane din America. >>>>>>“

DOCUMENT INCENDIAR :Textul “arbitrajului” de la Viena, (30 august 1940)

1. Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte România de Ungaria, va corespunde aceluia marcat de harta geografică aici anexată. O comisie româno-ungară va determina detaliile traseului la faţa locului.
2. Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele româneşti într-un termen de 15 zile şi remis în bună ordine acesteia. Diferitele faze ale evacuării şi ale ocupării, precum şi modalităţile lor vor fi fixate în termen de o comisie româno-ungară. Guvernele ungar şi român vor veghea ca evacuarea şi ocuparea să se desfăşoare în ordine completă.
3. Toţi supuşii români, stabiliţi în această zi pe teritoriul ce urmează a fi cedat de România, dobândesc fără alte formalităţi naţionalitatea ungară. Ei vor fi autorizaţi să opteze în favoarea naţionalităţii române într-un termen de şase luni. Acele persoane care vor face uz de acest drept vor părăsi teritoriul ungar într-un termen adiţional de un an şi vor fi primiţi de România. Ei vor putea să ia, fără nici o împiedicare, bunurile lor mobile, să lichideze proprietatea lor imobilă, până în momentul plecării lor, să ia cu ei produsul rezultat. Dacă lichidarea nu reuşeşte, aceste persoane vor fi despăgubite de Ungaria. Ungaria va rezolva într-un mod larg şi acomodant toate chestiunile relative la transplantarea optanţilor.>>>>>

Text publicat în „Universul”, ediţia din 1 septembrie 1940

EMINESCU – despre ” romanul absolut ” , persecutii politice si posibile asasinate

~PROFEŢII – Eminescu despre zilele de azi
Citate – Mircea Eliade despre Eminescu
~Nicolae Georgescu: Cum a murit Eminescu? Ultimele lui ceasuri povestite de un martor ocular
~Corneliu Florea: „Cine l-a ucis pe Eminescu ?”
~DIN NOU DESPRE „UN PERSECUTAT POLITIC” – Andrei Vartic: „Eminescu, moarte şi sacrificiu”
~Eminescologul Nicolae Georgescu susţine că Eminescu a fost „un persecutat politic”
~Ion Marin Almăjan: Eminescu şi Banatul
~Ioan Miclau: „Mihai Eminescu şi românii din afara graniţelor ţării”
Alexandru Stănciulescu – Bârda: „Scrisoare lui Eminescu

Dan Ghelase: „Eminescu plurivalent – Concepţii economice”

Dimitrie Grama: Trebuie Eminescu „canonizat”?

~Constantin Stroilescu: „Să-l citim mai atent pe Eminescu, înainte de a scrie despre el” – câteva cuvinte dedicate domnului Grama Dimitrie şi celor care gândesc ciudat despre Eminescu

Ion Marin Almăjan: „Bolnavului de la Trianon i-au sporit speranţele“

„…Sindromul Trianonului este presiunea asupra nervilor şi sufletelor care defineşte existenţa maghiarimii de peste 70 de ani, consecinţa nedreptăţii îngrozitoare săvârşite de marile puteri…” ( Text aparţinând lui Süto Andras, preluat de scriitorul Radu Theodoru în volumul „Urmaşii lui Attila”. Din aceeaşi carte reproducem cuvintele lui Csöri Sandor, fost(poate şi actual?!) preşedinte al Uniunii Mondiale a Maghiarilor:” Acum 75 de ani istoria, prin efracţie, a schimbat viaţa , lumina soarelui, bătaia vântului, transformând totul în decădere şi pustiu”. Asemenea jelanii au bântuit, imediat după Tratatul de la Trianon, şi bântuie şi astăzi, cu furie greu de imaginat,pentru statutul nostru de membri ai casei comune europene, de o parte importantă a intelectualităţii maghiare din România. Sentimentul nu este resimţit doar de bătrânii unguri, cei ce au fost martori maturi sau juvenili ai actului reparator făcut de 17 ţări semnatare ale Tratatului de la Paris, ci şi de cei ce au fost părtaşi la holocaustul săvârşit de trupele horthyste, ba chiar şi de reprezentanţi ai populaţiei civile, împotriva locuitorilor români din Ardealul cedat Ungariei prin Diktatul de la Viena. >>>>>

Republica imposturii „princiare“ şi farsei monarhice – un comentariu AMOS NEWS de Grigore Arbore

Cel ce scrie aceste rânduri nu este un adversar orb al monarhiilor. Într-o lume în care participarea democratică a indivizilor la configurarea opţiunilor politice de care depind evoluţiile vieţii sociale a naţiunilor impune funcţionarea unor mecanisme instituţionale complexe şi eficiente, rolul monarhiei nu poate fi însă supraevaluat. Fosta instituţie medievală, de derivaţie antică, a supravieţuit în epoca post-modernă – acolo unde a supravieţuit – exclusiv datorită faptului că a avut (sau i s-a dat posibilitatea de a şi-o menţine) funcţia, configurată pe parcursul unei istorii naţionale, de garant-garantat al legilor. Funcţiile monarhiilor supravieţuite după cel de al doilea Război Mondial în Europa – cazul monarhiei Japoniei este, de pildă, complet diferit, datorită sacralităţii atribuită de imaginarul popular şi tradiţia religioasă instituţiei respective – reflectă în general aşezări precedente ale raporturilor între facţiuni, grupări, partide şi clase sociale.
Ponderarea raporturilor între instituţiile menite a marca nu doar forţa şi aspiraţile fiecăreia dintre acestea ci şi dorinţa lor legitimă – izvorâtă din experienţe uneori dramatice, de tipul războaielor civile – de evitare, în numele binelui comun, a fricţiunilor şi conflictualităţilor în scopul menţinerii Sistemului-Ţară într-o stare de relativ echilibru, indispensabil pentru guvernarea economiei şi vieţii publice, a devenit, în ultimele decenii, principala motivaţie politică a supravieţuirii monarhiilor. În pofida tentativelor de conectare la realităţile sociale, politice, tehnice şi ştiinţifice ce contribuie la reconfigurarea continuuă a realităţile instituţionale naţionale şi internaţionale, monarhiile constituţionale europene rămân o formă desuetă de unificare şi armonizare a funcţiilor Statului. Ele reprezintă un timp apus al continuităţii în exercitarea puterilor încredinţate lor ca urmare a consensului între oligarhii. >>>>>>

SECRETE ALE „LOCULUI „- Alexandru Nemoianu ( SUA ): „Poporul nevăzut“

Siliţi să trăiască în comunităţi mici şi cu mijloace de apărare reduse, românii s-au adaptat, s-au înfrăţit cu locul şi, mai exact, cu arealul care îi putea hrăni şi apăra, locul unde puteau avea pace, iar restul teritoriului îl ignorau până la a-l socoti inexistent, căci nefiindu-le de vreun folos chiar inexistent şi era. În acest fel, atât de uşor se poate înţelege de ce românii nu apar în izvoarele medievale sau în cronicile despre curgerea neamurilor prădalnic-migratoare; ei erau feriţi din calea năvălitorilor şi îşi duceau viaţa lor, profund ortodoxă, în văile mici în care năvălitorii nu puteau ajunge şi nici nu îşi dădeau interesul să ajungă. Câştigul ce l-ar fi avut jefuind două, trei mici case ţărăneşti nu ar fi plătit pregătirea logistică a incursiunii. Ţăranii români apar, aşadar, ca o populaţie specializată în a fi nevăzută de răul din afară. Viaţa lor era aşa de curată încât nevăzuţi erau de alţii, deşi ei se aflau în vecinătatea imediată. Civilizaţia ţărănească românească transcende imediatul, urâtul, josnicia şi teroarea istoriei şi se strămută într un alt tărâm, ascuns sau nu, mai exact, neapropiat. >>>>>>>>