NR. 9/2009

Vlad Pohilă: „55 de ani de rezistenţă prin cultură“

Eseu dedicat memoriei luminoase a lui Artur Silvestri

La începutul toamnei lui 1989, am avut o primă  ocazie de a merge la rude în  Ţară… Spre deosebire de Stalin, Hruşciov sau Brejnev, care vedeau în orice tangenţă cu străinătatea (poate cu excepţia Bulgariei şi a Mongoliei) – un pericol pentru edificarea comunismului în URSS, Gorbaciov „ne dădea voie” să mergem, cel puţin în ţările din lagărul socialist, într-un stil cu adevărat liberal, cu o reducere substanţială a formalităţilor şi a umilinţelor. Şi ne mai permitea să schimbăm relativ mulţi bani de cheltuială şi să ducem / aducem destul de multe cadouri… Ştiam de oribila penurie din Ţară, doar că nu puteam să duc într-acolo salamuri sau brînzeturi, iar a lua, în calitate de cadou, nişte icre negre sau de Manciuria era prea de tot scump, în plus, zău aşa, îmi părea că aş recurge la un gest sfidător… Copleşit de dulcele gînd la mult aşteptata vizită în Ţară, mi-am dat seamă că iată se apropie vinerea plecării mele şi nu am nici  umbră de mici atenţii pentru rudele şi prietenii de la Bucureşti. O coadă enormă – căci cozi erau şi la noi, chiar dacă era ceva mai multe libertate! – mi-a dat sugestia salvatoare. Joi dimineaţa, la toate chioşcurile din Chişinău, cele mai lungi cozi nu erau la produse alimentare, ci la… un număr nou al săptămînalului „Literatura şi arta”! Am cumpărat un braţ de exemplare ale acestei reviste; mai aveam o rezervă de exemplare, păstrate „pentru istorie”, ale revistei „Glasul”, ce apăruse clandestin, în acel an, la Riga (Letonia), apoi la Vilnius (Lituania), fiind şi subsemnatul implicat, la modul cel mai direct, în tipărirea primei publicaţii cu litere latine în Basarabia sub ocupaţie sovietică, după interzirea alfabetului latin, în 1945… Cu aceste „daruri spirituale” am şi purces la drum. >>>>

Dan Brudaşcu: „Nu întinaţi Biserica Neamului!“

În ultima vreme sunt destul de frecvente referirile critice îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe Române, în ansamblul ei, sau  doar împotriva unora dintre ierarhii acesteia. Nu lipsesc, în acest sens, fie acuzaţiile de implicare, mult prea vizibilă, în viaţa politică, fie, fapt mult mai grav, cele de corupţie în rândul unor reprezentanţi ai Bisericii, fie ei ierarhi sau clerici de rând..

Am asistat, de curând, la un odios atac, pe un post privat TV, atac proferat de o serie de neoprotestanţi împotriva BOR[1]. Pentru ca mizeria morală a iniţiatorilor acestui atac să fie şi mai categorică, ipochimenii au recurs şi la un joc abject: acela de a contrapune BOR Bisericii Greco-Catolice, cea de-a doua strană a Bisericii noastre naţionale. Este un fapt binecunoscut că realizatorul emisiunii respective este un notoriu neoprotestant şi nu excludem posibilitatea ca acest odios atac să fi fost în interesul neoprotestanţilor în vederea sporirii prozelitismului lor în rândul credincioşilor de alte denominaţiuni.

De foarte mulţi ani, asemenea multor români cărora nu le este indiferent ce se întâmplă în această ţară, am urmărit şi urmăresc cu atenţie, în spirit critic, evoluţia Bisericii în ansamblul ei, după lovitura de stat din decembrie 1989. >>>>

---

Cezarina Adamescu: „Limba noastră-i o comoară“

FOAIA-ŢI SCRISĂ  PENTRU MINTE
Inima cu care scriu

Să  o mântui în iubire

Ca al Anei suflet viu

Duh curat de monastire.

De asemenea lucrare

Toţi zidarii să  se mire

Când găsi-vor pietre rare

Din cerceii unei Chire

Chiraline anonime

Ba şi-o salbă să încingă

Aerul din înălţime

Vara când va fi să  ningă.

Să  adorm în dezmierdarea

Mâinilor de meşter faur,

Iar prin vis Precuvântarea

Lui Manole – mâini de aur

S-o ascult şi să mă-mbete

Cum desigur, cu tăria

Din cuvânt – şi tu Poete

Te îmbeţi cerând mistria

Să  durezi locaş de viaţă

Şi iubire LIMBII SFINTE,

Să-ţi vezi pruncii cum învaţă

„Foaia-ţi scrisă pentru minte”… >>>>

Ovidiu Creangă: „Cum am scăpat de Siberia“

La năvălirea barbarilor bolsevici, în Iunie 1940, fiecare a fugit cum a putut si cum a reusit, numai să scape de furia celor cu care convetuirseram până atunci pasnic. S-au repezit ca niste fiare în special asupra armatei române ce se retragea în debandada. Le aruncau soldatilor în cap cu oale de apa fiartă, sau oale de nopte pline de continut.  Le tăiu epoletii si la unii chiar nasturii de la pantaloni ca să râdă mai copios de ei. Pe ofiteri deobicei îi omorau. Rusii, vreau sa zic ostasii rusi, nu interveneu ci se uitau si râdeau cu poftă. Atacau convoaele de refugiati si le furau tot ce puteau începând cu bijuteriile. Le răsturnau cărutele si-si băteau joc de ei. Acestea erau, ca să nu supăr pe nimeni voi folosi termenul de neromâni/alogeni care sub români o duseseră bine, mâncaseră o pâine bună si nu li se făcuse nici o discriminare, doar din 1921 până în 1940 am trăit în Basarabia si stiu foarte bine cum au dus-o.

Al doilea refugiu a avut loc în 1944 când, iarăsi hoardele sovietice au pus stăpânire pe Basarabia, Bucovina si Tinutul Hertei, care  nu fusese nici odată la rusi. Câteva garnituri pline cu refugiati din Basarabia si Bucovina se aflau în Gara de Nord, mai corect în Triaj, asteptând să fie repartizati undeva unde se va găsi loc si pentru ei. Atunci pe 4 Aprilie 1944, aviatia aliată, adică americană a bombardat sălbatec Bucurestiul si în special Gara de Nord. >>>>

Elena Buică (Canada): „A fi român în Canada – cu ţara în suflet. Reflecţii necesare“

O N E S T I T A T E

(Puterea unei rugăciuni)

Zilele trecute mi-am pierdut portmoneul. Eram în Scarborough. În el aveam toate cardurile şi cam $50, aşa credeam. Portmoneul nu era de regretat. Era cam obosit şi se cerea schimbat, dar încă mă mai atrăgea forma lui. Pentru cei $50 îmi părea rău. Cu inima îndoită, i-am pus la capitolul “pierderi neaşteptate”. Cardurile mă mâhneau mai mult, ştiind cât e de umblat pentru refacerea lor. Dar supărarea cea mai mare îmi venea de la dojana pe care mi-o făceam pentru propria-mi lipsă de atenţie. Mi se furişase gândul : « nu cumva acesta este un clopoţel care anunţa semne evidente ale bătrâneţii? »

Seara mi-am făcut rugăciunea: « Puterea Ta, Doamne, e mare, Te rog, fă să cadă acest portmoneu în mâna unui om cu credinţă şi onestitate şi să mi-l restituie. » Şi în sufletul meu s-a instalat nădejdea. M-am gândit apoi, că, după cum arăta portmoneul, după sumă, după fotografiile şi data naşterii, găsitorul putea uşor să-şi dea seama că banii nu prea mă dădeau afară din casă şi nici elanuri tinereşti nu-mi dădeau târcoale cam demultişor. Şi mai contam pe ceva: ştiam că în Canada oamenii sunt oneşti. În ţara din care am venit, greutăţile materiale şi, mai ales, condiţiile regimului comunist, îmbrânceau necontenit oamenii să prindă fiecare de unde poate. >>>>

Luminiţa Aldea: „Patriotismul – fratele dorului“

Ce e patriotismul? Mai există? Se mai poartă? O fi lacrima de crocodil ce o varsă oamenii politici în campanie electorală când ne cerşesc voturi prefăcându-se că le pasă de ţară, când de fapt lor nu le pasă de nimic?… O fi poza vedetelor de televiziune, ce simt un singur sentiment şi acela paroxistic şi anume narcisismul, care din când în când se fac că le doare de mor sărăcia, mizeria, boala din ţară?…

Sunt scriitoare şi totuşi nu ştiu să spun ce e patriotismul…

Să încep prin a spune ce nu este patriotismul şi poate aşa îmi lămuresc sufletul în legătură cu răspunsul la această întrebare. Patriotismul nu-i ceva ce se plăteşte şi nu e un merit pentru că îl simţi aşa cum cel ce nu îl simte nu trebuie comdamnat. Unul e bogat, celălalt sărac – asta e singura răsplată. Nu se dau premii pentru patriotism şi nu ai sentimentul patriei pentru că fluturi un steag.

Nu înţeleg nimic! vei exclama, dragă române, şi recitind îţi dau dreptate. Am încercat să spun ceva, dar nu am reuşit. Să mai încerc încă o dată.

Patriotismul e fratele dorului. Au crescut împreună într-o casă de la ţară cu draniţă pe acoperiş, cu cerdac şi cu muşcate în ferestre. Au supt împreună la sânul aceleeaşi mame căreia eu îi spun România. Mama i-a legănat şi le-a cântat dulce cântec de leagăn. Tot în braţele ei au ascultat, când dorul era prunc şi patriotismul fratele lui geamăn, pe ciobanul din Mioriţa – ce încă mai trăia – doinind din fluier. >>>>

Alexandru Nemoianu: „Aceşti sfinţi români“

(La un an de când Artur Silvestri  s-a făcut nevăzut de noi)

În foarte bună măsură fiecare  Neam are  un număr de Sfinţi ai lui. Ştim bine că Sfinţii alcătuiesc o ceată, sunt Neamul” lui Dumnezeu, dar în timpul istoric dintre ei, unii sunt cu mai mare râvnă slăviţi de Neamuri. Şi această râvnă poate că desluşeşte mai bine ca orice firea Neamurilor, a fiecăruia dintre ele.

Sunt Neamuri  ai căror sfinţi sunt războinici, luptători, foste capete încoronate, mari şi vestiţi lucrători de minuni, încă din vremea vieţii lor. Sunt Neamurile care au rost „mare” în timpul istoric; acele neamuri care făuresc ordinea lumii. Dar Neamul Românesc, nu asemenea sfinţi „ai lui” are. Sfinţii Neamului Românesc sunt atâta de sfioşi încât până şi sfinţenia şi-au arătat-o anevoie, codit, parcă ruşinându-se.

Aceşti Sfinţi sunt: Sfânta Cuvioasă Parascheva, – Sfânta Vineri –  şi Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou,”Basarabov”.

Aceşti sfinţi au fost nevoitori în taină şi în ascuns. Nevoinţa lor a fost doar către Dumnezeu, Cel în Treime Mărit, şi slava lor doar lui i s-a arătat în trecerea lor prin lume. >>>>

Lucian Marina: „Tergiversare (ne)aşteptată“

,,Pentru învăţământ ca sistem, de o însemnătate deosebită este faptul ca, în cadrul acestuia, fiecare în cel mai bun mod posibil să-şi îndeplinească obligaţia sa: statul – să investească tot mai mult în educaţie, Ministerul Învăţământului – să ofere sprijin strategic şi ajutor, Consiliul Naţional pentru Învăţământ – să îmbunătăţească planurile şi programele de învăţământ şi în genere procesul de educaţie, cadrele didactice – să desfăşoare cursurile într-un mod cât mai acceptabil, cu înţelegere deplină pentru necesităţile tinerelor generaţii, părinţii – să-şi educe copii săi cu mare şi atenţie, iar elevii – să se dedice învăţatului”.

Aceasta a declarat dr. Žarko Obradović, ministrul învăţământului Republicii Serbia când a efectuat o vizită de lucru în comuna Petrovac na Mlavi, din Serbia de Răsărit. În comunicatul de presă dat publicităţii de Ministerul Învăţământului la 26 decembrie 2008 se spune că ministrul Obradović a vizitat cu acest prilej Şcoala generală ,,Bata Bulić” din localitatea Petrovăţ de pe râul Mlava şi Şcoala generală ,,Jovan Šerbanović“ din satul Ranovăţ. În urma analizării situaţiei din domeniul învăţământului în comuna Petrovaţ de pe râul Mlava şi a problemelor identificate la nivel local, ministrul Obradović a promis şi un sprijin mai mare al Ministerului. Mai precis, ministrul a spus că, din cauza însemnătăţii speciale pe care o are, sistemul de instruire merită să i se acorde un sprijin strategic al societăţii şi un tratament special al organelor de stat. >>>>

Ioan Lăcătuşu: „Centrul european de studii Covasna-Harghita“

Un răspuns, din perspectivă demografică, la problemele dezbătute de unii aleşi locali din Arcul intracarpatic, la adunările care au avut loc, la Miercurea-Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, în zilele 4 şi 5 septembrie 2009

Poziţia societăţii civile româneşti din judeţele Covasna şi Harghita, faţă de demersurile întreprinse de formaţiunile politice şi civice maghiare, pentru obţinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa zisului Ţinut Secuiesc, a fost exprimată public, în ultimii ani, cu claritate şi consecvenţă, şi cu numeroase şi convingătoare argumente istorice, juridice, economice şi demografice. Toate acestea documente au fost editate în Buletinul Ligii Cultural – Creştine „Andrei Şaguna”, volumele I-IV (1992 – 2008), precum şi în lucrările Un fals „referendum” pentru impunerea unei autonomii anacronice deja existente, de Ioan Lăcătuşu şi Ioan Solomon, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2007 (ediţie apărută şi în limba engleză) şi Argumente împotriva autonomiei pe criterii etnice a aşa zisului „Ţinut secuiesc”, de Ioan Lăcătuşu, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2008 – lucrări care, împreună cu alte volume care redau rezultatele unor cercetări interdisciplinare vizând problematica specifică a localităţilor din arcul intracarpatic, pot fi consultate şi pe site-ul Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna: www.forumharghitacovasna.ro. >>>>

Maria Miron: „Poemele Basarabiei mele. Clipe în vuietul anilor“

NEAM DE ROMÂN

Basarabenii-s luminaţi

Destoinici, preacinstiţi, curaţi,

Deschişi la suflet şi la minte

Şi au o inimă fierbinte.

Ei sunt şi foarte primitori

În ospeţie, deseori,

Nu lasă vreun drumeţ flămând

Nici însetat, cu glasul blând

Îi cheam-ndat’ la masa lor

Şi din grădină în pridvor

Răsună cântecul de dor

De-opresc şi pasărea din zbor.

Nu uită binele făcut

Nici demnitatea ce-au avut

Dar au fost aspru încercaţi

De ţara mamă-ndepărtaţi.

De limba lor au fost lipsiţi

De toţi străinii cotropiţi

Dar nu au încetat să spere

Că vor scăpa de-orice durere.

Şi din poporul oropsit

S-or bucura c-au biruit. >>>>

Nechita Bistriceanu: „Ţara mea“

SUB ŢEVI DE TUNURI

Peste câmpia largă  cade seara…

Stau gurile de tunuri către cer

De parcă binecuvântare cer

În lupta’n care-i prinse ţara.

Apusul e de flori însângerate…

Peste poziţie –  umbrele se întind

Şi’n farmecul lor  umed ne cuprind

Şi corturi şi tranşee…toate, toate.

Un fluier molcomeşte tuturora

Ca în Moldova’n sărbători acasă…

Şi’n seara care’ncet, încet se lasă, >>>>

Ion Mischeva: „Alegerile trec, promisiunile rămân“

Un bun amic, îmi dădea de înţeles că în situaţia actuală, postelectorală, se cuvine să adoptăm o indiferenţă necesară  stării noastre de sănătate, ca să reuşim „să ascultăm vorba înţeleaptă a unui bătrân şi să ne pierdem în ochii iubitei”.

Astfel pusă problema, nu pot să nu-i dau dreptate. Dar făcând distincţie între mere şi pere (ambele fructe, totuşi) şi punând pe cântar doar conjuctura politică de dinainte şi de după  alegeri, cred că e o eroare să lăsăm mâinile în jos. Sigur, după senzaţia de uşurare (ai noştri au câştigat!), urmează acea iminentă exasperare (dar ce-am câştigat noi din asta?). Încă un motiv în plus pentru a nu ne considera scutiţi de îndatorirea civică şi de a-i ţine din scurt pe cei cărora le-am acordat votul. Altminteri, e ca şi cum unei domnişoare nu i-ar păsa ce băiat o dezvirginează, de parcă şi-ar fi luat de-o grijă. Comparaţia nu e întâmplătoare, în special pentru cei care au votat pentru prima dată la parlamentare, mai ales că, statistic vorbind, tinerii se dezamăgesc uşor în politicieni.

În mare măsură, suntem îndreptăţiţi să fim dezgustaţi, dar din momentul în care am intrat în horă, am face bine să dansăm. Bineînţeles, nu în regim non-stop, dar măcar – stand-by; nu obsedaţi de acest subiect, dar preocupaţi de el. >>>>

Paul Abucean: „Odă Libertăţii“

Voi păsări mă-nvăţarăţi să zbor ca voi spre stele

Cînd vă priveam prin lacrimi, prin gratii şi zăbrele

Şi-am înţeles de-atuncea că vouă vă sunt frate…

Şi mamă ne e scumpa, preasfînta Libertate!

============================================

O, dulce Libertate, tu eşti chiar miezul firii

Dar te urăsc tiranii, şi te alungă zbirii

Toţi ce-şi arogă drepturi pe vieţi însîngerate

Şi legi fac pentru alţii, preasfîntă Libertate!

============================================

Familia-celulă în patria-celulă

Şi cîte alte gherle ce spiritul anulă

Din leagăn pînă-n groapă, din trib la suprastate

Mereu pe coama zării, preasfînta Libertate!

============================================

Celor vînduţi de mamă, şi violaţi de tată

Şi zăvorîţi prin beciuri, cu viaţa confiscată

Celor ce îşi reclamă umana demnitate

Lor dă-le, dă-le Doamne preasfînta Libertate! >>>>

Nicolae Nicoară-Horia: „Nu ne cunoaştem patria“

Sinaia, 25 Septembrie 2009.

Nu ne cunoaştem Patria îndeajuns,

De unde-ncepe, unde se termină,

Va fi zadarnic orişice recurs

La Judecata ei ce o să vină…

Nu avem timp de ea şi nici răbdare

Cât ne suportă gândul pe pământ,

Deşi purtăm în nume fiecare

Botezul, cel dintâi, întru cuvânt.

Ea, Patria de jos, nu e săracă,

Noi n-o vedem aici de prea aproape,

Spre alte zări privirea noastră pleacă,

Lumina amăgindu-ne sub pleoape…

Ea, Patria de jos, nu e urâtă,

Patria de Sus e prea departe,

Vin îngerii aici de se înfruptă

Din frumuseţea ei fără de moarte…

Iertată-mi fie jertfa din cuvinte

De pe altarul Mănăstirii sfânt,

Voi, fraţii mei de ea, luaţi aminte,

Avem o ROMÂNIE pe pământ! >>>>

Elena Buică: „Arizona“

Dupa cele zece saptamani petrecute in Romania, ajunsa acasa, nici n-am avut ragazul necesar adaptarii la diferenta celor sapte fuse orare, ca am plecat impreuna cu ai casei, de-a curmezisul Americii, adaugand inca alte trei fuse orare pana la Arizona. Dupa forfota romanilor, ca toti europenii aflati mereu in zorul treburilor, nu de putine ori agitati, gesticuland si vorbind tare, contactul cu calmul oamenilor de pe acest mare continent, mi s-a parut o binefacere.

In timpul calatoriei, printre gene, ma vedeam in cafeneaua/cofetarie clujana “Tineretului” (cred ca era numele oficial) numita de toti de fapt “Arizona”, pe vremea cand era frecventata de literati, studenti si mai toata intelectualitatea orasului. Am pastrat multe amintiri frumoase de acolo, vizitand-o des, fiindca scoala la care profesam, era la doi pasi de aceasta cafenea, aflata in plin centru, langa Libraria Universitatii. In acei ani ai tineretii, in aceasta cafenea, am visat prima data sa vizitez acest stat american. Intre dorinta de a vizita statul Arizona si infaptuirea ei, s-au scurs aproape 40 de ani.

Faima statului Arizona cu capitala la Phoenix, a fost data de Marele Canyon de pe valea raului Colorado, dar si de desertul si muntii sai, precum si de indienii Apache si Navaro, cowboy si populatiile hispanice, locuitorii acestor locuri care au inspirat nenumarati artisti si cineasti.  >>>>

Conf univ dr. G.D. Iscru vă invită la o serie de conferinţe foarte interesante la Muzeul de istorie

ISTORIA – CĂLĂUZA VIEŢII!                                                              PENTRU O NOUĂ RENAŞTERE NAŢIONALĂ!

CICLU DE CONFERINŢE

TEMA: O INTRODUCERE ÎN ISTORIA MODERNĂ

cu privire specială la istoria României

Locul: Muzeul de istorie al Municipiului Bucureşti

Data şi ora: a doua joi a fiecărei luni, orele 17:00; prima conferinţă: 08.X.2009

Conferenţiar: Conf. univ. dr. G.D. Iscru

TEMATICA:

ARGUMENT – Un cuvânt introductiv.

I. ŞTIINŢA ISTORICĂ ÎN FAŢA EXIGENŢELOR ŞI PROVOCĂRILOR EPOCII MODERNE.

II. EPOCA MODERNĂ – EPOCA SUVERANITĂŢILOR NAŢIONALE, EPOCA POPOARELOR SUVERANE.

1. În căutarea cauzelor răului planetar,

2. Pentru o periodizare ştiinţifică a istoriei şi reintegrarea întrânsa a epocii moderne,

III. CONCEPTE MAJORE CU CARE OPEREAZĂ ŞTIINŢA ISTORICĂ

(cu privire specială la epoca modernă, la istoria României).

1. Conceptul de NAŢIUNE: geneză, definiţie, caracter, drepturi.

-primejdii în evoluţia firească în naţiunilor lumii,

-temerari – în sprijinul naţiunilor lumii,

2. Conceptul de SUVERANITATE în epoca modernă:

-popor suveran dar suveranitate naţională,

3. Conceptul de Stat NAŢIONAL,

4. Conceptul de NAŢIONALISM,

5. ROMÂNISM – ANTIROMÂNISM: două concepte antagonice,

6. Conceptul de CIVILIZAŢIE: CIVILIZAŢIA – atribut exclusiv al naţiunii şi concept ştiinţific,

7. Două concepte îngemănate: PATRIE – PATRIOTISM,

8. „PROBLEMA MINORITĂŢILOR” într-un Stat naţional modern suveran – o „găselniţă” politică şi un front de luptă al neoimperialismului mondial împotriva suveranităţilor naţionale,

9. Conceptul de DEMOCRAŢIE:

-democraţie reală – regim politic superior şi obiectiv politic major al epocii moderne

-„democraţie creştină”  – o manevră anticreştină!?

-„drepturile omului” –  o manevră „civică”!?

10. UMANISMUL – permanenţă istorică şi atribut major al societăţii umane,

11. PROPRIETATEA – permanenţă istorică fundamentală şi concept ştiinţific,

12. Conceptul de clasă POLITICĂ,

13. Conceptul de PARTID POLITIC MODERN.