NR. 5/2010

Dan Brudaşcu: „Visurile imperiale ale Uniunii Europene“

Prăbuşirea, la sfârşitul anilor ’90, a Imperiului Sovietic, acest uriaş cu picioare de lut sau „închisoare a popoarelor din Răsăritul Europei”, i-a încurajat pe apuseni, aşa cum se întâmplă, în general, ori de câte ori o forţă economică şi militară ajunge să dispară, din diverse motive şi cauze, la un moment dat, ca să ocupe locul rămas liber în ecuaţia puterii nu doar la nivelul continentului european, ci şi la scară planetară. O perioadă, totuşi, câtă vreme cercuri de putere ex-sovietică¹ mai deţineau anumite pârghii de control economic, comercial, politic, diplomatic sau militar, liderii politici vest-europeni au manifestat extrem de mare prudenţă, neîndrăznind să înfrunte sau să deranjeze pe participanţii ruşi la diverse reuniuni organizate şi desfăşurate în Occident.

Am fost de mai multe ori de-a dreptul şocat să constat că, în diverse locuri din vestul Europei, niciuna din chestiunile abordate la reuniuni, simpozioane, dezbateri, workshop-uri, etc. iniţiate, organizate sau găzduite de instituţii democrate vest europene, deveneau definitive doar după ce reprezentanţii ruşi erau consultaţi, iar opiniile lor, nu odată contrare celor ale reprezentanţilor statelor europene participante, >>>>

Mariana Gurza: „Cristina Mihai şi-a împlinit visul“

“Binele absolut al naturii omeneşti e cuprins în pacea corpului şi a sufletului…A trăi inseamna a lupta” afirmă Seneca,  considerand ca oamenii care urcă şi coboară drumurile grele, prapastioase ale vietii, sunt luptatori, curajoşi.

Acelaşi lucru il putem spune despre tinerii noştri, plecati să se perfectioneze in strainatate, deşi pentru parinti este o mare incercare. Dar plecand de la premiza , că, un copil trebuie primit cu respect, crescut cu iubire si apoi lasat in libertate deplină, ajug să-i impărtăsească trăirile ; ”copilul este constructorul spiritual al omenirii, iar obstacolele în calea dezvoltării sale libere sunt pietrele din zidul în care a fost închis sufletul omului.”(M.Montessori).

Azi ne putem bucura alaturi de cei care şi-au primit laurii străduintei pe bancile multor universitati europene, canadiene, etc.

CRISTINA MIHAI este una dintre tinerele ce a abosolvit masterul Universitatii Carleton din Ottawa in Politici Publice şi Administratie 2010. >>>>

Ioan Miclău: „PROVERBELE – adevărate perle ale folclorului, oglindesc caracterele noastre în viaţa practică de zi cu zi!“

“Spune-mi cu cine te imprietenesti, ca sa-ti spun cine esti”.

Acesta este un proverb cu radacini stravechi, la zamizlit folclorul ca pe o perla a intelepciunii si acolo a ramas. L-au stratificat timpurile, generatiile de oameni, istoria, cultura, literatura, dar perla a ramas stralucind pana in ziua de azi, nedezmintandu-se: “Spune-mi cu cine te imprietenesti ca sa-ti spun cine esti”. Adica: “S-a imprietenit cu banul”, “Raia piele murdara cauta”, “Adevarul si suferinta intotdeauna fac prietenie”, “Hotul cu mincinosul nu se vand, chiar de se cearta intre ei”. “S-a atins de bani necurati”, “S-a intalnit tusea cu junghiul”,”Petecul dupa sac”, “Iubirea iubire cauta”…,deci o recunoastere reciproca intre cei de-o seama! “Cei ce se aseamana se aduna”. Apoi, cei legati de arte stau si mai inlantuiti proverbelor populare si oglindirilor acestora, fara alegere: personaje, scriitori, poeti, pictori, sculptori, muzicieni, pedagogi, preotime, politicieni, editori, critici, cititori, -pe “virtual” sau pe “hartie”!  Insasi viata pare a fi un proverb! Sa ne imprietenim cu cei ce fac fapte bune, chiar daca ni se par a fi “prea destepti” sau “prea prosti”, fapta fiecaruia este reproducerea sufletului si caracterului fiecaruia!

“Spune-mi cu cine te imprietenesti, ca sa-ti spun cine esti”. >>>>

George Roca: „Interviu cu Romeo Niram“

George ROCA: Stimate domnule Romeo Niram,  am aflat cu  bucurie din diferite surse mass-media despre realizările dvs. în domeniul artelor plastice şi succesul pe care îl aveţi în urma expoziţiilor. Ştiu că sunteti un pictor consacrat. De când aţi început să pictaţi?

Romeo Niram: Domnule George Roca, daţi-mi voie, înainte să vă răspund la prima întrebare, să salut şi să felicit revista Romanian Vip pentru noul redactor şef. Nu am întâlnit pe cineva în diaspora mai activ, mai catalizator ca dvs. Este de ajuns să vă mutaţi biroul virtual dintr-un continent în altul ca să redirecţionaţi izvoare de cerneală, sunteţi prietenul prin esenţă al tuturor artiştilor, poeţilor, scriitorilor români răspândiţi pe toate meridianele lumii. Aţi fost alături de mine de la primii paşi şi sunt sigur că am să vă simt răsuflarea peste umăr şi mai departe… O dată cu prezenţa dvs. la Madrid, cu ocazia prezentării cărţii Evadare din Spaţiul Virtual, aţi creat un val de simpatie printre intelectualii şi artiştii spanioli şi români care v-au întâlnit. >>>>

Octavian Curpaş: „Sfinţirea bisericii ortodoxe din satul Inceşti. Zaharia Bala, un român din California“

Sfintirea bisericii ortodoxe din satul Inceşti, comuna Ceica, judetul Bihor, va avea loc pe data de 23 iulie 2012

Pe data de 23 iulie 2012 va avea loc sfintirea noului locas de inchinare, biserica ortodoxa din satul Incesti, comuna Ceica, judetul Bihor. La acest eveniment vor participa mai multe personalitati si lideri locali din judetul Bihor. Intrucat o parte dintre fiii satului nu mai locuiesc de multa vreme în casa copilariei lor, nici macar în judetul Bihor si nici macar în tara lor de bastina, un asemenea eveniment este ocazia fericita în care unii dintre ei se pot intalni si depana amintiri în mijlocul consatenilor, rudelor si prietenilor din copilarie.

Printre cei ce au parasit Romania de cateva decenii se numara si domnul Zaharia Bala. Personalitate marcanta in Lumea Noua si unul dintre romanii care fac cinste tarii natale si numelui de roman, acesta s-a stabilit in Statele Unite ale Americii in 1987. >>>>

Pavel Panduru: „Simpozion Internaţional la Jimbolia

Într-o însorită zi de primăvară am vizitat Jimbolia, oraş al pustei timişene, ţinut ,,mândru şi binecuvântat de Dumnezeu”, ţărână a cuminţeniei creştine, care a găzduit pelerinajul la Muzeul presei ,,Sever Bocu”, organizat cu prilejul Simpozionului internaţional ,,Oameni de seamă ai Banatului”, sub auspiciile Primăriei şi a Societăţii Literar-Artistice „Tibiscus” Uzdin.

Cu acestă ocazie am întâlnit un miracol al zilelor noastre, oraşul Jimbolia, o cupolă albastră (cerul), care acoperea verdele crud din spaţiile verzi şi culorile curcubelului de la florile rondourilor. Totul într-o orânduială şi o curăţenie desăvârşită, îmbinate cu frumuseţea clădirilor şi aliniamentul străzilor de tip occidental, încântă ochiul şi sufletul vizitatorului. Cred că acest aspect confirmă proverbul ,,Omul sfinţeşte locul”, vorbind de primul gospodar al urbei – primarul Kaba Gabor, care este un adevărat slujitor al comunităţii după model cristic şi nu un dictator, ca în majoritatea aşezărilor româneşti de azi. >>>>

Maria Spatariu: „Elemente de reportaj în vechile cronici româneşti“

Dacă  în Antichitate se vorbea de puritatea genurilor şi speciilor, acestea cunosc astăzi un melanj nebănuit poate în trecut. Au fost evidenţiate diferenţe şi ierarhii, de pildă teoria clasică ierarhiza speciile şi în funcţie de categoriile sociale: epopeea şi tragedia aveau în atenţie viaţa regilor şi a nobililor, comedia – burghezia, iar satira şi farsa – oamenii de rând. În contemporaneitate, nu mai există aceste ierarhii, scriitorii nu mai sunt obligaţi să respecte anumite reguli şi astfel, adeseori, speciile şi genurile literare se intersectează creând teritorii de graniţă: „Teoria modernă, în loc să scoată în evidenţă deosebirile dintre un gen şi altul, încearcă să găsească numitorul comun al operelor aparţinând unui gen, procedeele şi intenţiile literare care le sunt comune.”¹ În consecinţă, tratarea reportajului nu se poate face altfel decât ţinând seama de aceste interferenţe.

Reportajul se află la graniţa dintre document şi literatură, mai precis el este circumscris unui teritoriu comun în care se regăsesc deopotrivă caracteristicile scrierilor literare şi cele ale stilului jurnalistic. >>>>

Carmen Tania Grigore: „Miracolul întâlnirii cu fiica lui Constantin Noica“

Venită în Anglia deja de un an de zile,mă simţeam dezrădăcinată,autoexilată  cumva într-o lume care deşi mă acceptase uşor,mă sfredelea cu amarul gust al înstrăinării. Presimţeam mereu că ceva trebuia însă să mi se întâmple.

Dumnezeu mă adusese în acest ţinut depărtat de agitaţia zdrobitoare a marilor oraşe cu un scop anume. Răbdare, îmi spuneam neîncetat,ai răbdare şi vei ajunge să cunoşti,să afli de ce.

La o vreme,în căminul de bătrâni unde lucram s-a instalat o bătrânică ce îmi amintea într-un fel de Sfânta Vineri,aşa cum îmi apăruse cu ani în urmă într-un vis cu nuanţe profetice. Vis în care alergam înfricoşată printr-o pădure adâncită  în ceaţă şi deodată,într-o fantă de lumină,am descoperit o căsuţă ca de turtă dulce, la uşa căreia am bătut cerând ajutor.

În prag a apărut o bătrânică desprinsă parcă dintr-o frescă bisericească.

Eu sunt Sfânta Vineri,mi-a zis.Sunt aici ca să te ajut! >>>>