NR. 3/2011

Răzvan Ducan: „Dumnezeiescul Ardeal“

PATRIE ŞI MATEMATICĂ

Cu ziduri niciodată surpate în noi,

Dave ţintuite pe căciuli de sare,

Contemporana matematică n-are atâtea zerouri după unu,

Să afle anul nostru de descălecare.

****

Fiindcă n-am descălecat nicicând,

Sângele fără de şa gândea viitorul,

Creştetul Carpaţilor când s-a-ntregit,

Ne-a plămădit deodată cu iarba şi izvorul.

****

Şi-am curs de atunci printre ierburi

Şi unele erau din metal tăios

Şi-o parte din sângele ce gândea viitorul

S-a scurs în rădăcini sau poate mai jos.

****

Sângele ce a rămas, mereu fără de şa,

S-a întrecut pe sine modelându-se-n zbor,

Contemporana matematică n-are atâtea zerouri după unu,

Să afle drumul nostru întru viitor. >>>>

Al. Mizgan: „Rădăcini împrumutate“

Constatăm în ultima vreme că puţini jurnalişti şi oameni de cultură mai abordeză subiecte care vorbesc despre destinul tragic al neamului românesc în trecut şi prezent. Recent tânărul jurnalist şi scriitor de pe melegurile Năsăudului, Menuţ Maximinian, a abordat un subiect delicat din istoria trecută şi prezentă a românilor din Odorheiu Secuiesc, care trăiesc drama de a fi minoritari în propria ţară şi de a fi supuşi unui intens proces de deznaţionalizare. Cartea de faţă s-a născut în mintea şi inima tânărului jurnalist bistriţean Menuţ Maximinian în momentul în care se documenta pentru cartea sa Chip de înger (Bistriţa, 2008), în care prezenta situaţia tristă a şcolii româneşti pe cale de dispariţie la Odorheiu Secuiesc, precum şi situaţia aşezământului Sfântul Iosif din aceiaşi localitate.

Prin această carte autorul aduce în discuţie o problematică evitată de multe ori de către clasa politică românească: situaţia dramatică a comunităţii românilor din Harghita şi Covasna, minoritară în acea zonă, supusă unui proces de deznaţionalizare, chiar de „purificare etnică” în opinia autorului. Menuţ Maximinian sesizează faptul că autorităţile politice româneşti, din oportunism politic, >>>>

Dan Brudaşcu: Kossuth Lajos şi „lupta pentru eliberarea Ungariei“

Peste câteva zile, în România, dar şi în alte zone ale Europei de sud-est, se va marca împlinirea a 163 ani de la izbucnirea Revoluţiei de la 1848 – 1849, eveniment politic major care a zguduit din temelii structurile de tip feudal a Imperiului Austro-Ungar care cuprindea între fruntariile sale Ungaria, cât şi Transilvania românească. După cum se ştie, după o absenţă de peste trei secole, cvasitotală de pe harta Europei ca stat independent, suveran, de sine stătător, Ungaria dădea semne că nu mai tolerează condiţia de colonie a imperiului şi, încurajată de revoltele de la Paris, Milano şi Viena[1], a declanşat, la 3 martie 1848, o mişcare de protest ce viza obţinerea statutului de independenţă şi a libertăţii pentru această ţară.

După cum se ştie, monarhia habsburgică a refuzat vreme îndelungată acordarea drepturilor democratice atât Ungariei, cât şi celorlalte provincii anexate Imperiului. Revoluţionarii maghiari au promovat ideea obţinerii libetăţii cuvântului şi a conştiinţei, eliminarea claselor sociale, anularea legii de scutire de taxe şi impozite a nobilimii şi crearea condiţiilor pentru acordarea de drepturi cetăţeneşti pentru ţărani prin abolirea iobăgiei. >>>>

---

Adrian Botez: „Când va învăţa România să spună şi «NU»…?!“

…Trăim o istorie bleagă a României. Dacă „a fi corupt” înseamnă nu doar a ceda la presiuni ilegale şi la sclipiciul arginţilor, ci şi a nu fi în stare să opreşti demonii să-ţi tot  intre, cu nemiluita, în tine… – noi, românii, cu adevărat, suntem extrem de corupţi…

…Vine multinaţionala/transnaţionala şi-ţi zice: „Dă foc la Agricultura ţării!” Şi tu, bleg şi corupt, dai foc la ogoarele strămoşilor Traci…şi obţii nişte…minunate  pârloage!

…Vine multinaţionala/transnaţionala şi-ţi zice: „Dă foc la Industrie!” Şi tu, bleg şi corupt, transformi fabrici, uzine, rafinării…în schelete!

… Vine multinaţionala/transnaţionala şi-ţi zice: „Dă foc la munţi şi la păduri!” Şi tu, cuminte şi teribil de bleg, îi chemi pe Necolaiciuc ori pe Verestóy Attila, şi obţii chelirea munţilor…sufocarea şi jalea de moarte a fraţilor tăi!

…Vine Uniunea Europeană, vin BĂNCILE ZARAFILOR LUMII, şi-ţi zic: „Tu să te împrumuţi de la noi, să te tot împrumuţi, până leşini şi crăpi de atâta împrumutat!” – şi tu  te împrumuţi şi…te execuţi: cazi în bot, de sărăcie şi neputinţă…! >>>>

Ion Coja: „Adrian Severin recidivează“

Să nu se creadă că am ceva personal cu Adrian Severin. Întâmplarea face să-mi arunc iar ochii pe interviul publicat în Flacăra lui Adrian Paunescu, pe care o citesc din n motive, mai puţin acela că publică interviul directorului cu Adrian Severin. Interviu fluviu şi, pentru mine, imposibil de citit. Dar mătur cu privirea pagina revistei şi-mi sare în ochii ceva ce nu căutam : noi dovezi de… cum s-o numesc ca să nu jignesc pe nimeni? Două dovezi că povestea cu haş doi o nu a fost chiar un accident, ci este valabilă şi concludentă pe mai multe planuri, inclusiv al culturii istorice şi politice. Nu le pot trece cu vederea pentru că Adrian Severin este o voce pe care partidul din care face parte o ascultă cu mult respect, iar acest partid, cu şanse mari de a reveni la guvernare şi de a-l mai pune o dată pe Severinul nostru ministru de externe, deja l-a trimis la Înalta Poartă a Europei să ne reprezinte ca deputat. Ce fel de reprezentant, care consideră că – şi fac astfel prima obiecţie, România nu are nici un interes în Transnistria?! Cum aşa, domnule Severin, nu avem nici un interes într-un teritoriu pe care românii sunt componenta etnică cea mai numeroasă? >>>>

Maria Diana Popescu: „Naţional, unitar, suveran!“

Luaţi seama la demnitatea Rominiei! Fiţi cu atenţie la clasa politică, la compromisurile degradante acceptate tacit, la atacurile fără precedent asupra istoriei, a sănătăţii, a invăţămintului, a culturii, a fiinţei naţionale! Nu mai permiteţi ca istoria să fie spinzurată in pieţe publice de extremişti şi agitatori! Dacă un cetăţean rătăcit de turmă a indrăznit să-l spinzure pe Avram Iancu in piaţa publică a unui oraş, inchipuiţi-vă ce ură adăposteşte fiinţa sa! Astfel de fapte incită la ură naţională, fiind incălcată Constituţia, cu privire la caracterul naţional, unitar, suveran al statului romin i lege care nu se discută, nu se negociază. Rominii au iertat mereu, au fost toleranţi cu atrocităţile comise de iredentiştii maghiari pe teritoriul patriei. Amintiţi-vă de atrocităţile comise de aceştia in satele Ip, Albiţa şi Trăznea din Sălaj. Au fost ucise femeii insărcinate, preoţii au fost impuşcaţi şi arşi in tinda bisericii, bătrinii şi copiii au fost aruncaţi in foc de vii. Amintiţi-vă de roata lui Horia, Cloşca şi Crişan, şi, mai aproape, telerevoluţia din 1989, cind comandantul Poliţiei din Miercurea Ciuc a fost ucis in faţa copilului şi a soţiei. A uita aceste aspecte, inseamnă a falsifica realitatea. A ierta inseamnă iubire creştină. Pesemne, aceşti criminali nu cunoşteau indemnurile Mintuitorului: iUmblaţi in lumină ca să fiţi fii ai luminii!i. >>>>

Nicolae Nicoară Horia: „România, deocamdată…“

23 Martie 2011.

“România, deocamdată!” Sunt cuvinte care dor…

Doamne, marginile tale nu le ştiu, le simt acum,

Ţara asta măritată cu văzduhul tricolor

Nu-i privata nimănuia de la margine de drum!

****

Între Dunăre şi Tisa ea ne-a fost de la-nceputuri,

Patria fără de care nu era nici Europa.

Aici doarme veşnicia Dorului rănit pe scuturi,

Aici, unde trepăduşii tot jucară hopa-tropa… >>>>

Aurora Petan: „Comori româneşti de la Viena “

Multe comori romanesti sunt risipite in lume, despre care nu stim aproape nimic. In vreme ce egiptenii isi revendica cu vehementa valorile imprastiate in marile muzee ale strainatatii, afirmand ca ele sunt proprietatea pamantului din care provin, noi nici macar nu stim pe unde ni s-au risipit tezaurele, nu avem nici macar reproduceri dupa aceste valori, informatiile lipsesc, iar fotografiile sunt greu de obtinut. Cu atatea obstacole in fata, am pornit, totusi, in cautarea acestor vestigii, iar primul popas l-am facut la Viena, unde se afla cateva tezaure fabuloase, descoperite in Transilvania, in timpul Imperiului Habsburgic si apoi Austro-Ungar .

Martie la Viena

In martie, la Viena miroase a frezii. E inceput de primavara, iar in fata palatului primariei rasuna un vals de Strauss, sub sclipirile feerice ale unui patinoar ce serpuieste pe aleile parcului. In mintea oricarui turist, Viena inseamna cladiri impunatoare, catedrale ce strapung cerul, palate somptuoase. Inseamna muzica, echilibru si arta la tot pasul. Pe scurt, maretia si eleganta somptuoasa a unei capitale imperiale. >>>>

Lucian G.Costi: „AUDIATUR ET ALTERA PARS (Prima pledoarie)“

I.  PRIMA PLEDOARIE

1.  INTRODUCERE

Dictonul latinesc AUDIATUR ET ALTERA PARS (să fie ascultată şi partea cealaltă) rezumă un principiu fundamental de drept conform căruia nici o persoană inculpată nu poate fi judecată fără o justă audiere, prin care i se dă putinţa să răspundă prin mărturii acuzaţiilor aduse.  Ca urmare, avocaţii pârâtului au dreptul să confrunte mărturiile adversarilor, să dispute evidenţa prezentată de aceştia, să aducă martori si să se consulte cu pârâtul.  Deşi se cunoaşte în scris încă din vremea dramaturgiei vechi greceşti (Aeschylus, ori Eschil, tragedia Eumenidele, circa 458 î. C), dictonul AUDIATUR ET ALTERA PARS e probabil cu mult mai vechi şi prezentarea lui în latină nu înseamnă că a fost inventat de jurisprudenţa romană, ci doar că a fost citat des în forma latină.  Pe de altă parte, acesta este unul din cele mai călcate principii de drept, îndeobşte în timpul prigoanelor dezlănţuite de ocupanţi străini sau de dictaturi interne, de multe ori aflate tot în slujba directă a stăpânirilor din afară.  Procesele politice (în care intră şi înscenările judiciare făcute învinşilor din războaie) nesocotesc ab initio acest principiu şi chiar când admit participarea avocatului apărării, o fac din pură ipocrizie, ca să arate că există o spoială de corectitudine procedurală în desfăşurarea actiunii.  >>>>

Ioan Miclău: „Steaua Bucovinei!“

Dedicatie pt.A.B.

Steaua Bucovinei rasare pentru ingeri,

Pentru cei ce inca din Ceruri ne privesc,

Pentru cei ce nenascuti sunt inca,

Si pentru cei ce gangurind la pieptul mamei cresc!

****

Steaua Bucovinei dezvele spectru nou,

Lumina peste varfure de brazi,

Strapunge epiderma cea serpeasca,

In care lancezeste reptilianul din veacuri pana azi!

****

Steaua Bucovinei se-nalta sus…pe Munte,

Rasare din eternul unde crescu Aminul*,

Cu ochi de foc si o zeeasca frunte,

Priveste, intelege, durerea si suspinul >>>>

NR. 2/2011

Ion Marin-Almăjan: „Românul nociv“

Dinspre Occident, românul se vede ca un ins barbar,nespălat, murdar, preocupat numai de tâlhării, de jafuri, crime şi violuri. De el e bine să te fereşti, să nu intri cu el în nici un fel de relaţii, să-l goneşti cu poliţia, când îţi bate la poartă.

De acasă, după prelucrarea , timp de două decenii, de către televiziunile particulare, a opiniei publice, România , ţara, ar fi frumoasă dacă nu ar fi locuită. Cum se vede românul dinspre  cugetele luminate ale neamului ba chiar şi de către o parte a opiniei publice? Fanfaron! Românul crede despre sine că este cel mai deştept de pe Planeta Pământ, mai ales olteanul. Că bunul Dumnezeu l-a înzestrat cu un car de calităţi. Printre acestea ospitalitatea românească a ajuns să fie cunoscută, simţită şi apreciată în lume  Dacă are doar o bucată de mămăligă şi o ceapă, moldoveanul te invită în casă şi te aşează la masă, că aşa e inima lui largă şi primitoare !.În schimb, ardelenii şi bănăţenii, bogătanii, nu ţi-ar întinde un pahar cu apă. >>>>

Dan Brudaşcu: „Românii din Ungaria deznaţionalizaţi şi umiliţi“

După încheierea primului război mondial şi stabilirea, pe bază de acorduri şi tratate internaţionale, a noii arhitecturi a statelor din centrul şi sud-estul Europei, în Ungaria, stat ce îşi recâştiga pentru prima oară identitatea de stat naţional, independent şi nu provincie componentă şi supusă vreunui alt imperiu, au rămas, potrivit estimărilor specialiştilor români, în jur de 960.000 de persoane de etnie română. Ei ocupau  oponderi variindîntre 30-40% până la 100% în unele judeţe din vecinătatea României. Datorită miopiei de care au dat dovadă unii din conducătorii politici de atunci ai României, în mod deosebit a generalului Alexandru Averescu[1], pe atunci prim ministru, au fost pur şi simplu abandonate o serie de teritorii locuite majoritar de români, care ar fi trebuit să intre în componenţa României. Mă refer aici şi la situaţia oraşului Jula (Gyula), cuprins iniţial în structura teritorială a României, dar cedat, nejustificat, Ungariei. >>>>

---

Ion Stoica: „Evanghelie istorică românească scrisă acum 200 de ani“

Parcurgând paginile istoriei noastre culturale,deseori  ne oprim  la constatarea că oamenii de seamă au avut să îndure persecuţii chiar din partea acelora care,dându-se drept români,nu erau totuşi cu sufletul aproape de poporul nostru.Şincai a fost prigonit de adversarii politici,firea lui răzvrătită nemulţumind conducătorii de atunci,unii români, care pentru propria prosperitate nu au înţeles zbuciumul  intelectual  al adevăraţilor patrioţi,comportându-se ca nişte duşmani.

Cu studii superioare la Blaj, Roma, Viena, Gheorghe Şincai a luat parte la lupta românilor împotriva asupritorilor de veacuri,dar amestecul  lui în chestiuni unde se ciocneau pasiunile politice a fost un prilej pentru cei care îi erau răuvoitori să-l scoată din viaţa normală,moartea surprinzându-l părăsit de toţi,la Sinea,departe,în Slovacia. >>>>

Mariana Gurza: „Ioan Miclău, «purtându-şi Duhul de Românie, neatins de vremi…»“

Mulţumesc pentru dar, Badie! Acum când este frig, şi totul parcă este încremenit, cartea mi-a încălzit casa…

„Numai pomul dezrădăcinat ştie gustul pământului de acasă; numai omul dus peste mări şi ţări ştie cât de grea este povara dorului de Ţară; numai poetul arde ca o torţă, în fiecare zi, în fiecare noapte. Nu ştiu dacă I. Miclău şi-a luat ţărană din grădina casei părinteşti, ca să-şi învelească trupul cu ea când o fi să fie. Sunt sigur, însă, că a luat cu sine atâtea amintiri, cât să-i ajungă pentru o veşnicie. Îşi înveseleşte sufletul cu ele, când îl pătrunde frigul străinătăţii; îşi oblojeşte rănile ce i le fac săgeţile singurătăţii; îşi şterge lacrimile dorului, îşi doineşte neîmplinirile şi puţinele bucurii ale vieţii. Şi toate astea le rabdă cu stoicism, ştiind că astfel îşi ispăşeşte vina de a fi POET.” (Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda). >>>>

Gheorghe Tănăsescu: „Salvaţi România!“

Atacul terorist din decembrie 1989, asupra Romaniei

Ma adresez conducatorilor UE, ai Federatiei Ruse si ai USA, in calitate de cetatean roman ajuns la virsta la care nu mai am nimic de pierdut, hotarit, deci, sa spun faptelor pe nume si sa arat pe cei vinovati de caderea Romaniei la nivelul sub care nu se mai poate cobori. Pina in 1989 Romania era o tara care facea parte din lagarul comunist, condusa de un dictator, precum toate suratele din lagar, apreciata din consideratie sau ingrijorare, cu o populatie, in continua crestere, de peste 23 milioane oameni, hraniti la limita modestiei, exclusiv din resurse interne, fara vreo datorie externa. Astazi, „dupa 20 de ani, in Romania, industria este lichidata, agricultura – distrusa, invatamintul – la pamint, sistemul de sanatate in faliment, iar in ce priveste politica externa, Romania a disparut de pe harta diplomatica a lumii din cauza lipsei de initiative„, dupa cum spune istoricul academician Florin Constantiniu. Domnia sa si-a exprimat convingerea ca „singura solutie este inca o revolutie„, ceea ce ar trebui sa trezeasca constiintele puternicilor zilei, acestia fiind obligati sa ia masuri care sa inlature o astfel de posibilitate, stiind ca o revolta a celor obiditi, avind in vedere numarul si gradul de nemultumire (cutitul la os) ar declansa un razboi fratricid, din care ar cistiga numai dusmanii dintotdeauna ai Romaniei. Aceiasi care au provocat si asa zisa revolutie din ’89. >>>>

Corneliu Florea: „Decembrie în România“

Pentru mine‚’’străinul’’, care nu am mâncat  salam de soia, dar mănânc pâine de înstrăinat, de emigrant  de 30 de ani, sosirea acasă, în România mea natală, îmi dă o stare psihică  deosebită,  personală. Nu am să descriu simţirile si trăirile pe care le am pentru a nu da apă la moara răilor să comenteze că fac paradă. Nu am făcut paradă, parade în viaţa mea, nu am avut de ce şi nici pentru ce sau cine . Dar îmi place să privesc paradele lumii, cu atenţie, şi mai ales pe cei ce le pun la cale, le conduc. Paradele, formate spontan sau dirijate, izbesc direct simţurile prin coloratura şi zgomotul lor, dar in spatele acestui spectacol  se ascunde esenţialul: stare social şi psihica a indivizilor, a colectivităţii. Pe aceasta din urmă, o privesc cu luare-aminte ca să percep, cu mintea mea, în ce stare psihica se afla conaţionalii mei, ce idei îi frământa  şi îi călăuzesc în comportamentul  lor . >>>>

Vasile I. Zărnescu: „Piloţii orbi“ de Mircea Eliade – actual şi în zilele noastre

Imoralitatea clasei conducătoare româneşti, care deţine „puterea“ politică de la 1918 încoace, nu este cea mai gravă crimă a ei. Că s-a furat ca în codru, că s-a distrus burghezia naţională în folosul elementelor alogene, că s-a năpăstuit ţărănimea, că s-a introdus politicianismul în administraţie şi învăţământ, că s-au deznaţionalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva siguranţei statului şi toate aceste atentate contra fiinţei neamului nostru, ar putea – după marea victorie finală – să fie iertate. Memoria generaţiilor viitoare va păstra, cum se cuvine, eforturile şi eroismul anilor cumpliţi 1916-1918, lăsând să se aştearnă uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.

Dar cred că este o crimă care nu va putea fi niciodată uitată: aceşti aproape douăzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai că i-am pierdut (şi când vom mai avea înaintea noastră o epocă sigură de pace atât de îndelungată?!) – >>>>

Ion Stoica: „Minuni transilvane: Biserica Reformată-Calvină Sântămărie Orlea – 800 ani“

Biserica şi viaţa religioasă s-au aflat întodeauna în central atenţiei.,fiind un factor determinant pentru păstrarea identităţii culturale şi naţionale.Din acest motiv construcţia,ce trebuie să reprezinte o instituţie şi un sistem de valori,trebuie să impună prin arhitectură şi décor.Dacă arhitectura se adresează unui public puţin avizat,picture murală şi mesajul ei aveau un alt grad de accesibilitate.Acum,la 800 de ani ,dovediţi istoric pentru o parte din pictura de la Sântămărie Orlea,a aduce în central atenţiei excepţionalul patrimoniu istoric al Ţării Haţegului este o necessitate pentru o Românie tot mai puţin interesată de cultură şi istorie.

Biserica Reformată-Calvină Sântămărie Orlea, odinioară ortodoxă, se numără printre cele mai vechi biserici din spațiul românesc, fiind ridicatăîntre anii 1270-1280.. Alcătuită dintr-o navă tăvănită, din turn pe fațada de vest și un altar dreptunghiular boltit în cruce pe ogive, prezintă forme arhitectonice specifice tranziției de la romanic la goticul timpuriu,de tip burgund. Intrarea în biserica tip nava (interior 14,20 pe 8,50 metri), cu tavan din lemn, se face printr-un portal romanic cu vizibile influente de gotic timpuriu. >>>>