NR. 9/2011

Ion Coja: „14 iulie 1789, o zi jenantă din istoria lumii…“

La 7 noiembrie 1989, la Moscova, în Piaţa Roşie, roşie de sângele care s-a vărsat în Rusia după 7 noiembrie 1917, defilarea clasei muncitoare s-a făcut sub lozinca Proletari din toate ţările, iertaţi-ne!

La puţin după acest 7 noiembrie crepuscular, ruşii au renunţat a mai sărbători ziua de 7 noiembrie şi şi-au găsit altă zi naţională. Adevărul a fost scos de la obroc şi tot rusul a aflat că regimul politic instalat la 7 noiembrie 1917 a adus popoarelor Rusiei cele mai mari nenorociri din istoria Rusiei! Iar prin exportul „Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie” dezastrul s-a lărgit şi în Europa de Est, precum şi pe alte continente. >>>>

Dan Brudaşcu: „150 de ani de la constituirea ASTREI“

Pătrunderea ASTREI în teritoriile de Vest ale Transilvaniei şi în Ungaria

Asociaţiunea Transilvană pentru Literatură Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA) a fost concepută şi înfăptuită ca o instituţie reprezentativă în viaţa culturală, economică şi în lupta de emancipare naţională a românilor din Transilvania şi Ungaria[1]. Ea a fost considerată, pe bună dreptate, ,,o instituţie pan-românească”, un stâlp ”înfipt în pământul strămoşesc al românilor ,,pentru viitorul românilor”, un reazim al naţionalităţii, o tânără plantă ce astăzi se înplântă în a două noastră patrie”. După cum se ştie, ASTRA va îndeplini rolul de coordonator şi conducător al mişcării politice, culturale, ştiinţifice atât a românilor din Transilvania, cât şi a celor din alte regiuni aflate sub dominaţie străină. În vederea cuprinderii, în mod sistematic, a întregului teritoriu locuit de români în acţiunile culturale şi educative ale ASTREI, conducerea acesteia iniţiază, în 1868, crearea despărţămintelor. Această măsură este o mărturie a prestigiului de care se bucură Asociaţiunea, o cornfirmare a faptului că toate realizările ei veneau în întâmpinarea nevoilor celor mai diferite categorii de oameni. >>>>

---

Corneliu Florea: „Problema Ardealului văzută de un american. MILTON G. LEHRER – Ardealul, pământ românesc (Ed. Vatra Românească, Cluj)“

PREZENTAREA  SCRIITORULUI   AMERICAN 

În prefaţa volumului  de cinci sute de pagini, istoricul Ion Pătroiu face o scurtă prezentare a autorului, jurnalistul şi scriitorul american Milton G. Lehrer,  pe care îl caracterizează drept un om de cultură, perfect informat, observator atent şi obiectiv, având un stil concis prin selectarea esenţialului. În continuarea prefeţei, Ion Pătroiu care, în 1991 împreună cu soţia autorului, Doamna Edith Lehrer, a îngrijit ediţia volumului apărut la Editura Vatra Romanească – Cluj Napoca , precizează că obiectivele  lui Milton G. Lehrer  au fost etalarea adevărului istoric şi social din Transilvania , a monstruozităţii Dictatului de la Viena ( August 1940 ) şi a metodele propagandei ungureşti : falsul deliberat, minciuna sfruntată, neruşinarea cinică.   >>>>

Zaharia Bala: „Manifestul inimii de ROMÂN – Adevărul istoric despre un ţinut numit TRANSILVANIA!“

Deşi suntem o naţie cu un trecut zbuciumat, înscris cu litere de sânge în analele istoriei universale, graţie inteligenţei, înţelegerii şi înţelepciunii de care a dat dovadă de-a lungul secolelor, poporul român a reuşit să-şi păstreze demnitatea, integritatea şi, nu în ultimul rând, valorile sale naţionale. Respectând istoria altor popoare  şi-a respectat şi apărat propria istorie, iubindu-şi dintotdeauna rădăcinile şi locurile moştenite din moşi strămoşi, trăind în bună înţelegere cu toate neamurile pământului, indiferent de naţionalitate şi manifestând în permanenţă dragoste de semeni şi condescendenţă faţă de toţi aceia care au încercat să-i ştirbească imaginea şi să atenteze la integritatea teritorială a României. >>>>

Elena Buică: „Octavian Curpaş – o nouă carte“

„EXILUL ROMANESC LA MIJLOC DE SECOL XX – Un altfel de paşoptişti români în Franţa, Canada şi Statele Unite”, Editura „Anthem”, Arizona, octombrie 2011

Jurnalist de marcă, poet si prozator, Octavian Curpas semnează o nouă carte deosebit de interesantă în care prezintă o părticică din istoria emigranţilor români, adevărate pagini de istorie încă nescrisă despre acele fapte care pun în lumină frumuseţea trăsăturilor omeneşti cu care sunt înzestraţi semenii noştri de origine română. Cartea este în acelasi timp şi un bun ghid al emigranţilor care au avut tăria să ia viaţa pieptiş, să-şi înfrunte destinul, urmând calea exilului. >>>>

George Roca: „România este reprezentată din nou în literatura australiană – Revista ZineWest11“

Lansarea revistei ZineWest11 – 15 octombrie 2011

Ca în fiecare an, luna octombrie 2011 a însemnat pentru viaţa literară a regiunii de vest a Sydney-ului lansarea revistei ZineWest11 – Contemporary & Traditional Prose, Poetry, Art – Western Sydney Writers, precum şi decernarea premiilor găzduite de New Writers’ Group (http://www.nwg-inc.com/ezine/index.html). În aceasta primăvară (australiană, desigur!), evenimentul s-a desfăşurat în incinta Muzeului de Istorie Parramatta Heritage Centre, Sala Seminar, loc de întâlnire pentru artele plastice, muzică şi literatură, fiind sprijinit de două importante instituţii interesate în promovarea culturii prin cuvântul scris: University of Western Sydney şi Compania Expression Sessions. >>>>

Paul Leu: „Istorie contemporană: Regele Mihai în exil“

Victor  Leu, în calitatea sa de arhiepiscop al exilului, de duhovnic al familiei regale şi de om politic a militat constant şi perseverent pentru recunoaşterea, ca şef al românilor înstrăinaţi pe regele Mihai I, deoarece era un simbol al tragediei naţionale din ultima jumătate a secolului al XX-lea şi o speranţă de revenire la normalitate.

Împreună cu preotul Fl. Gâldău, în mai 1949, arhiepiscopul Victor a mers la Lauzane, o localitate la circa şaptezeci de km. de Geneva, unde se afla regele Mihai I al României, pentru a se revedea cu distinşii săi enoriaşi din parohia Jianu şi pentru a-i informa în legătură cu situaţia din ţară, cu peripeţiile trecerii prin Jugoslavia, cu cele discutate la conferinţa de la Geneva s. a. >>>>

Petre Bucinschi: „Istorie şi prezent – Braşov“

Acum câteva zile credeam că mă aflu în centrul lumii. Mă veţi întreba: de ce? În primul rând pentru că oraşul Braşov, în care mă găseam, prin coordonatele sale este proiecţia unei imagini subiective. Te face să te simţi prin tot ceea ce îţi oferă, la intersecţia marilor drumuri ale umanităţii. În al doilea rând pentru că, atunci când am constatat acest lucru, mă oprisem undeva pe axul principal al bătrânului oraş. În spatele meu – Biserica  Neagră (sec. XIV-XV), Liceul Honterus, al cărui ctitor a fost Johannes Honterus (1498-1549) şi casa în care s-a născut compozitorul, dirijorul şi pedagogul Paul Richter (1875-150). În faţa mea – clădirea Casa Sfatului (atestată documentar în 1420, a cărei construcţie se extinde în 1515-1528, renovată în actuala formă după incendiul din 1689) pe frontispiciul căreia se află în relief vechea stemă a oraşului, actualmente Muzeul de Istorie. >>>>

Aviu Ştefan Teompa: „…Vino la Putna, dacă ţi s-a făcut dor de Ştefan“

Bucovina,  locul unde s-a născut şi s-a creat istoria. Nicăieri pe tot pământul românesc nu se află pe un spaţiu atât de mic, atâta bogăţie de istorie românească,  scria Dimitrie Onciul cu referire la Bucovina.

O istorie mult prea presărată de lacrimi, chiar pentru paginile ei de glorie. Lacrimi care au creat sute şi mii de legende nemuritoare, în jurul unor eroi care vor dăinui tot atâta timp cât pe aceste meleaguri va dăinui viaţa.

Ştefan cel Mare şi Sfânt întruchipează în sine simbolul conducătorului şi al eroului adevărat. Cultul lui s-a zămislit spontan, fără a fi dirijat de către autorităţi, fără a fi impus. Acest domn a purtat în sine  harul dumnezeiesc şi carisma de a conduce cu adevărat oameni şi popoare. El a fost pentru supuşii săi omul providenţial, trimisul lui Dumnezeu, unsul lui Dumnezeu. >>>>

Marius Morariu: „Situatia românilor din Transilvania în perioada 1894-1918“

1. Introducere

Cel de-al nouăsprezecelea secol traversat de umanitatea creştină are meritul de a-i fi adus acesteia zorii post-modernităţii contemporane. Din acest motiv, el s-a caracterizat în rândul popoarelor prin mişcări de emancipare culturală şi de conştientizare a identităţii naţionale, materializate la începutul urmaşului său, secolul douăzeci.

Aşa s-a întâmplat şi în Transilvania. Sfârşitul anilor 1800 şi începutul anilor 1900 o găsesc în plină luptă de câştigare a drepturilor fireşti a cetăţenilor ei români. Mânaţi de sentimente de ură pentru asupritori, intelectualii ce reprezentau elita neamului vor realiza la 1892 un memorandum în acest sens,[1] pedepsit aspru, ca un act de rebeliune, nu atât de autorităţile centrale, cât de cele de la Budapesta.[2] >>>>

---

Ecaterina Chifu: „România“

Românie,

eşti cerul albastru

ce-şi revarsă luminile blânde,

peste munţii înalţi,

cu podoaba pădurilor nesfârşite

ce-şi rotesc culorile,

prin  toate anotimpurile.

***

Românie,

eşti minunea livezii înflorite,

pe cerul de azur al primăverii,

odată cu sufletele noastre,

când renaştem cu toţii prin Cristos

şi iubim mai profund, mai intens. >>>>

Mihai Dragnea: „Portul la români“

Printre putinele informatii pe care le aflăm despre stilul vestimentar medieval, pe meleagurile românesti, ne vom opri la preotul ortodox melchit Paul de Alep (1637-1667). Datorită unui context politic din acea perioadă, Paul va ajunge secretar al patriarhului de Antiohia, Meletie, fapt ce-i va oferi posibilitatea de a călători în regiunea Europei rasaritene, în lumea ortodoxă, alături de Macarie, pentru a cere ajutor financiar voievozilor crestini, din cauza problemelor cauzate de Imperiul Otoman. Domnitorul Moldovei Vasile Lupu (1634-1653) a promis că îl va ajuta să-si plătească datoriile. De la Paul de Alep aflăm că patriarhul Antiohiei a trimis un dar lui Vasile Lupu, ce constă într-o mantie de postav negru, căptusită cu picioare de samur si un caftan de saten. De asemenea, Macarie spera să obtină si sprijinul domnului Tării Românesti, Matei Basarab (1632-1654).[1] >>>>

Dimitrie-Sorin Pană: La „Dealu“ (in memoriam Mihai Viteazu)

Când rugineşte frunza dintre vii

Se umple de evlavie pocalu’

Păstrat în tenebroasele chilii

Ce străjuiesc istoria, la Dealu.

***

Lumina glăsuieşte-n orice piatră

Şi-orice vopsea uitată în peneluri

Aprinde rătăcirea încrustată

Adânc, în amintirea celor vremuri. >>>>

Lucian G Costi: „Pledoarie pentru apărarea limbii române (VIII)“

III.  A TREIA PLEDOARIE (PARTEA A PATRA) – Continuare din numărul trecut

 1.  INTRODUCERE LA PARTEA A PATRA A CELEI DE-A TREIA PLEDOARII

 Dictonul latinesc AUDIATUR ET ALTERA PARS (să fie ascultată şi partea cealaltă) rezumă un principiu fundamental de drept conform căruia nici o persoană inculpată nu poate fi judecată fără o justă audiere, prin care i se dă putinţa să răspundă prin mărturii acuzaţiilor aduse.  Limba română a fost inculpată şi apoi osândită, fără să se dea voie apărării să vorbească.  Acum este timpul apărării ei.

Al optulea articol din lucrarea AUDIATUR ET ALTERA PARS continuă prezentarea de probe inedite care certifică obârşia românească a familiei de cuvinte generate de rădăcina pot pe baza dovezilor aduse de Nouă Şcoală de Lingvistică Românească (prescurtat NŞLR) ca şi a metodologiei NŞLR de abordare a problemei originii cuvintelor noastre decretate neromâneşti de către determinările “oficiale”. >>>>

Mihai Dragnea: „Modernizarea învăţământului românesc“

Ca limbi străine, în scoala românească, putem începe cu franceza, care era prezentă în programa unor şcoli bucureştene, încă din secolul al XVIII-lea. Franceza ca limbă de studiu figurează în programa şcolii de la Sf. Sava, fiind predată de Gh Ardeleanu, Simion Marcovici sau Ion Pop. După 1847, franceza devine limbă de colegiu şi va fi predată de către profesori francezi precum Monty, Varaigue sau Hurard. După 1829, limba franceză se va preda şi la Şcoala Centrală din Craiova, de către profesori francezi ca Vizamont, Gross au Doufur. Trebuie de ştiut că limba franceză s-a studiat şi la cererea părinţilor în oraşe mai mici precum Brăila, Ploieşti, Slatina sau Vălenii de Munte. >>>>

Ion Stoica: „150 ani de la naşterea lui Constantin Prezan, unul dintre cei trei mareşali ai Armatei Romane, lider pe timpul Războiului de Întregire Naţională“

Constantin Prezan(27 ianuarie 1861–27 august 1943)

Constantin Prezan (n. 27 ianuarie 1861, satul Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, plasa Snagov, districtul Ilfov, în prezent județul Dâmbovița – d. 27 august 1943, satul Schinetea, județul Vaslui) a fost unul dintre cei 3 mareșali ai Armatei Române, erou al Marelui Război de Reîntregire a României. A fost membru de onoare al Academiei Române.

Prezan a fost cel mai  înalt lider militar al armatei române pe timpul Războiului de Întregire Naţională. Cu toate acestea, personalitatea sa a rămas prea puţin cunoscută publicului larg şi chiar specialiştilor, numele său fiind evocat mai ales din perspectiva „duelului” său cu mult mai celebrul Alexandru Averescu sau prin asociere cu faimosul său subordonat din această perioadă, Ion Antonescu. >>>>

Mircea Dorin Istrate: „Viteji ai neamului românesc“

MAI VINO,  ŞTEFANE!

Văratice vremuri se-ngână întruna,

Senină e bolta, trecută-i furtuna,

Din câmpuri de luptă primită-n urale,

Se-ntoarce oştirea lui Ştefan cel Mare.

****

Scăpat-a iar ţara de mana păgână,

Iar cea bărbătoasă oştire română,

Avându-l de-a dreapta pe bun Dumnezeu,

Unită-n credinţă, învins-a mereu. >>>>