Ion Coja: „Cum să ne organizăm, din punct de vedere legislativ şi tehnic, împotriva furtului electoral?”

Votul uninominal nu este o prostie!

Zilele trecute, pe un post TV, Corneliu Vadim Tudor declara că votul uninominal „este o prostie”, şi aducea ca argument cazul Dlui Ilie Ilaşcu, unul dintre cei mai meritorii parlamentari români, unul dintre puţinii autentici luptători pentru cauza românească aflat pe băncile Parlamentului nostru. Cred că este aşa cum zice Vadim: numai votul pe liste de partid putea să-l aducă pe Dl Ilie Ilaşcu în Parlament. Dar mă întreb în continuare: nu cumva aceşti luptători autentici pentru cauza românească sunt totuşi aşa de puţini în Parlamentul nostru tocmai din pricina votului pe liste de partid? Căci pe listele Partidului România Mare a fost trecut şi Dl Gheorghe Buzatu, luptător pe frontul academic pentru cauza românească de acelaşi calibru ca şi Dl Ilie Ilaşcu. Fiecare cu arma lui, în domeniul în care „ţinteşte” mai bine, unul cu automatul – fie el şi Kalaşnikov, altul cu cartea, cu textul scris sau rostit. În legislatura trecută, 2000-2004, Dl Buzatu a fost vicepreşedinte al Senatului, iar prestaţia sa a fost unanim apreciată. Inclusiv adversarii politici l-au apreciat şi l-au apreciat atât de tare încât, prin manevrele de culise ale acestor adversari, la alegerile din 2004 Dl profesor Gheorghe Buzatu a rămas în afara Parlamentului, nu a mai fost ales, deşi a candidat pe listele aceluiaşi partid, deşi acel partid a scos un scor electoral bun. Au fost declaraţi aleşi alţi candiaţi ai PRM, oameni de valoare şi ei, care îşi merită locul în Parlament, nu zic ba, dar absenţa Dlui Buzatu rămâne totuşi imposibil de suplinit… Nu numai la nivelul grupului parlamentar PRM, ci şi la nivelul întregului Parlament. În ziua când s-au dat rezultatele alegerilor parlamentare din 2004 am aflat că Dl profesor Buzatu a fost …lucrat de persoane şi grupuri politice, inclusiv partide, pe care prestaţia de „patriot luminat” a domniei sale i-a deranjat, le-a încurcat nişte socoteli, astfel că ne-am trezit că în judeţul Iaşi au fost desemnaţi senatori nişte inşi, indivizi, persoane sau cum le-om zice, de o calitate umană şi profesională, civică, morală etc., mult sub nivelul Domnului profesor. Cum a fost posibilă o asemenea anomalie? Simplu: actualul sistem de vot pe liste, pe lângă viciul de fond, mai este grevat şi de faptul că nu propune o formulă de calcul, public cunoscută, stabilită prin lege, transparentă, prin care să se stabilească distribuirea candidaturilor câştigătoare. Se practică „mica târguială” între liderii de partid, compromisul deseori ruşinos, jenant, de care publicul elector nu află nimic. Nu intru în detaliile pe care le cunosc decât dacă va fi nevoie…

Votul pe liste a făcut posibilă anomalia, oarecum amuzantă, dar în sine extrem de gravă, de a ne trezi în judeţul Tulcea sau Giurgiu cu candidaţi maghiari care, fără să primescă nici un vot al localnicilor, sunt declaraţi parlamentari… De rîsul curcilor şi de rîsu-plânsu’ fraierilor de noi!

Şi invers, căci sunt mult mai multe, exemplele de parlamentari în funcţiune sau din fostele legislaturi, al căror loc era mult mai potrivit după gratii, iar nu în aula legiuitoare. Însăşi revista „România Mare” a semnalat zeci de nume de parlamentari pe care prezenţa pe lista de candidaţi ai unor partide parlamentare i-a salvat de la condamnarea penală la ani de temniţă mulţi şi binemeritaţi!…

Dacă îmi aduc bine aminte, cu ani în urmă l-am îndemnat pe Vadim să sprijine, atât ca persoană cât şi prin programul partidului, introducerea votului uninominal. I-am prezentat şi unele argumente. Domnia sa avea alte argumente, de sens contrar, pentru a susţine menţinerea votului pe liste. Aşadar, dacă azi avem păreri diferite pe acest subiect, e bine să se ştie că aceste păreri nu sunt conjuncturale, nu sunt legate de evenimentele cele mai fierbinţi de pe scena politică românească, de niscai interese politice sau de altă natură, interese de ultima oră! Eu însumi pot aduce argumente în plus în favoarea votului pe liste de partid. Sunt perfect conştient de neajunsurile votului uninominal, dar, una peste alta, adunând şi scăzând avantajele şi dezavantajele fiecărui sistem, înclin să cred că votul uninominal devine tot mai imperios necesar în societatea românească. Nu bag mâna în foc că am dreptate. Voi reveni asupra acestei chestiuni dacă va fi cazul, adică dacă presa va deschide o dezbatere serioasă pe această temă. O dezbatere completată cu întrebarea: care ar putea fi modalitatea tehnică de înregistrare a votului prin care să fie exclusă posibilitatea furtului electoral! Cu această temă Uniunea Vatra Românească va lansa un concurs de idei şi proiecte dotat cu premii: cum să ne organizăm, din punct de vedere legislativ şi tehnic, împotriva furtului electoral? Căci democraţia suferă de acest risc echivalent cu o boală mortală: se alege praful de ea dacă, la ora H, a adevărului, a contabilităţii electorale, cei care numără voturile vor fi nişte „băieţi deştepţi”, pricepuţi la numărătoarea frauduloasă a voturilor. Vorba lui Stalin: nu contează cine şi cum votează, contează cine numără voturile! Deocamdată, de 18 ani, deşi mereu au fost prinşi cu ocaua mică fel de fel de infractori la legea electorală, cam din toate partidele, nici unul dintre ei nu a ajuns în sala de tribunal sau măcar la Parchet. Ar putea fi şi acesta un subiect de dezbatere publică pe care să-l găzduiască publicaţiile româneşti.

Bucureşti, 7 mai 2007

ION COJA