~Vasile Barbu: „Uzdinul, după două veacuri…”

În decursul lungii şi zbuciumatei sale istorii, satul Uzdin a avut câteva vetre de aşezare. Există şi multe mărturii (hărţi, date istorice scrise, material arheologic) care adeveresc existenţa satului în decursul istoriei. Şi cu toate că denumirea satului apare în mai multe forme, ca: Ustyn, Uzdin, Unstin, Veliki Ustyn, Mali Ustyn, Usdin, Veliki şi Mali Ostin, Veliki – Mali Utoja, Ozora, Uj Ozora, Torontal Ozora, Ostina mare, Veliki Ustnin, Hosdimo Veliko, Malo Hosdino, Utdino, Utdina… uzdinenii (sau uszdinenţii) dintotdeuna şi-au zis satului lor – Uzdâni.

Prima atestare documentară care vorbeşte de existenţa satului Uzdin este în aşa numitul Pomelnic de Cruşova (Krusevo, oraş în Macedonia), un document foarte vechi, care nu se ştie cu precizie din ce perioadă provine, însă se crede că ar fi de pe la mijlocul sec. al XV-lea. Acolo este pomenită existenţa satului Ouzdino. A doua oară aflăm că existenţa satului Uzdin în anul 1660 în Sfântul Catastif al Sfintei Mănăstiri şi Marii Biserici al Patriarhiei de Peci (Ipec). În acest catastif este amintită existenţa a două sate Uzdino Malo şi Uzdino Veliko. în catastif sunt trecute nume de localităţi şi persoane din Banat („na Vlaşcu“) care au adus contribuţii şi milostenii sub titlul oficierii diverselor serviciilor religioase la aşezământul religios din Peci. în acest document apare şi atul Uzdin, cel Mic şi cel Mare (cu cei doi preoţi: în Uzdinul Mic popa Milutin, iar în cel Mare popa Isac).

Aceleaşi sate, Uzdinul Mare şi Uzdinul Mic, apar şi în documentele austriece din anul 1717 cu menţiunea că în Uzdinul Mare erau trecute 30 de case, iar în cel Mic doar 7. Se crede că vetrele acestor două sate erau în „Sâghet“ (Uzdinul Mare) unde actualmente este sediul Centrului piscicol „Ribocomplex“ şi care dintotdeauna era un loc mai ridicat şi niciodată supus inundaţiilor respectiv la sud-est de balta „Bâmovaţa“ (Uzdinul Mic).

Mai ştim cu precizie că, în acel an 1717, locuitorii celor două Uzdine şi-au părăsit vetrele străbune luând calea pribegiei (în lunile de vară, chiar lăsându-şi recolta neadunată) din-cauza marilor dări la care erau supuşi şi a fricii de oştirile semilunei care atunci părăseau Banatul, incendiind totul pe unde treceau.

Pe o hartă militară austriacă din 1740 la Veliki Uzdin sunt redate câteva case şi terenuri (grădini) cultivate. Evident că încă mai există puţină populaţie (nu au fugit toţi) iar terenul a fost cultivat şi de unii arendaşi din satele din împrejurime (din Idvor…) care le-au cumpărat pe timp limitat.

O altă vatră de baştină a uzdinenilor a fost pe vatra actualului sat slovac Padina (în documentele vremii scris şi Badina). Atunci, în 1762 s-a făcut colonizarea uzdinenilor la Padina, ei venind din mai multe zone, dar cei mai mulţi din zona Bocşăi, din Făget-Lugoj şi din Oltenia. La Padina, unde au locuit în bordeie, uzdinenii noştri au stat până în perioada 1774/75 când din lipsă de apă potabilă (terenul de acolo fiind sărăcăcios în apă, fântânile săpate, şapte la număr, au secat) s-au mutat în Satul Bătrân (în „Trifoaie“). Cererea a 24 de familii în frunte cu primarul (chinezul) Paul Stoia a fost făcută la 9 mai 1774 şi este în limba germană, iar lista solicitanţilor este scrisă cu alfabetul chirilic vechi.

Şi dacă la Padină (Badina) s-a dus lipsă de apă, în „Trifoaie“ apa le-a provocat cele mai mari bătăi de cap. Căci, acolo, uzdinenii noştri n-au mai locuit în bordeie, ci şi-au clădit case din pământ bătut (doar coşurile erau zidite din cărămidă arsă). Din cauza revărsării frecvente a râului Timiş, care trecea foarte aproape de sat, multe case s-au prăbuşit, aşa că uzdinenii erau nevoiţi din nou să-şi mute satul. De data această optează pentru un loc mai la nord-est de Satu-bătrân pentru predia „Cioca“.

Mutarea satului din „Trifoaie“ pe actuala vatră s-a efectuat în anul 1799, an când s-a şi început construcţia bisericii din Uzdin. Cererea de mutare a satului vechi a fost înaintată de către înaltul Comandament German al Banatului la data de 15 iunie 1799. La data de 6 iulie 1799 Consiliul de Război al Coroanei aprobă legal mutarea satului bătrân din „Trifoaie“ pe actuala vatră. Aşa că ziua de naştere a actualului Uzdin poate fi socotită data de 6 iulie 1799.

La mutarea satului au fost construite doar primele patru străzi, Sf. Biserică fiind în centrul satului înspre strada a II-a şi a IlI-a, mai având câte o stradă în partea răsăriteană şi apuseană. Actualele străzi: a V-a, a VI-a şi a Vll-a au fost construite în partea a doua a secolului trecut.

În ceea ce priveşte desluşirea toponimului Uzdin au fost emise mai multe teorii, mai mult sau mai puţin competente. Ne vine să credem ca mai aproape de adevăr a fost istoricul timişorean Ion Pachia Tatomirescu care a lansat în „Tibiscus“ nr. 18, 19, martie-aprilie 1993 teoria precum că denumirea satului Uzdin vine din cuvintele „uz/uzii“ (popor războinic recrutaţi dintre locuitorii dacoromâni din nordul Mării Negre dintre Nistru şi Bug) şi „din“ (casă, cetate, locuinţă, aşezare). Acest „din“ provine din „dun/dunum“ cu semnificaţia – cetate. Aşadar Uzdinul (Uzdun, Uzdunum) ar fi o aşezare a războinicilor uzi, sudic-moldavi.

O altă teorie privind desluşirea denumirii satului Uzdin spune că o dată cu stabilirea românilor la Uzdin (în anul 1775) numele se concretizează în Uzdin dar scris în expresia germană Ustin (întrucât „s“ se citeşte „z“). Într-un dicţionar vechi turco-german am aflat că:

ustun – se traduce prin: excelent, admirabil

ustune – cel atribuit, cel acordat.

Este prea posibil ca din acest cuvânt să derive denumirea satului nostru, Uzdin. Cunoscând că în timpul dominaţiei turceşti terenurile şi satele au fst acordate spahiilor ori cavalerilor cu merite deosebite

pentru Poartă.

ust – cel de sus, cel superior…

Acest lucru există şi în rapoartele de propunere a mutării locuitorilor din Padina (în 1774) la Uzdin unde se menţionează că locul Ustin este aşezat mai sus decât împrejurimile inundabile.

În tot cazul, acestea şi altele sunt doar teorii, căci până azi nimeni încă n-a oferit o soluţie absolut ştiinţifică legată de desluşirea denumirii satului Uzdin. Şi poate că vor mai trece mulţi ani până nu se vor descoperi (dacă mai există) date scrise, deci absolut verosimile, referitoare la stabilirea denumirii satului Uzdin denumit de locuitori – Uzdâni.

VASILE BARBU