~Lucian Marina: „Au trecut în eternitate“

În mai puţin de o săptămână, comunitatea românească de la noi a rămas fără trei personalităţi care au lăsat amprente adânci în viaţa ştiinţifică a românilor din Serbia şi anume atât în domeniul limbii, respectiv a învăţământului, cât şi al istoriei şi culturii române în genere.

Duminică, 11 mai 2008, la Novi Sad a încetat din viaţă Lucreţia Raichici, născută Rakić, de origine din România, în anii cincizeci ai secolului trecut, profesor la Şcoala generală ,,Olga Petrov-Radišić“ şi la Şcoala Normală din Vârşeţ. La Institutul pentru Manuale din Novi Sad a lucrat ca redactor şi autor de manuale în limba română. A fost membru fondator al Societăţii de Limba Română din Voivodina în cadrul căreia a activat fără abnegaţie şi a susţinut numeroase comunicări din domeniul limbii şi în genere a învăţământului în limba română în Voivodina.

Funeraliile celei care a fost Lucreţia Raichici au avut loc marţi, 12 mai 2008.

După câteva zile ne-a parvenit o altă ştire tristă. În aceiaşi zi de vineri, 16 mai 2008, au plecat în cele veşnice încă două personalităţi: prof. Dr. Milan Vanku şi prof. dr. Momčilo D. Savić, care au adus un aport considerabil la viaţa cultural-ştiinţifică a românilor din Serbia.

Profesorul Dr. Milan Vanku, cunoscut om de ştiinţă, istoric şi publicist a decedat vineri, 16 mai 2008, la Belgrad. S-a născut la 22 iulie 1923, la Straja. Şcoala primară a frecventat-o în satul natal şi la Vârşeţ, iar Liceul la terminat la Vârşeţ şi Belgrad. A absolvit Dreptul şi Istoria la Universitatea din Belgrad, unde a continuat cu succes şi studiile postuniversitare la Institutul pentru Relaţiile Internaţionale din cadrul Facultăţii de Drept. Tot aci şi-a susţinut şi teza de doctorat despre Mica Înţelegere ,,Mala Antanta 1920-1938“. Cronicarul Costa Roşu a mai consemnat că, Milan Vanku a lucrat două decenii ca ziarist la Radio Belgrad şi a colaborat la mai multe publicaţii din spaţiul ex-iugoslav. Din această perioadă remarcăm foiletonul ,,Minhenski mrak nad Evropom“ (Întunericul de la Minhen deasupra Europei) publicat în cotidianul belgrădean ,,Politika express“ (10 octombrie – 25 noiembrie 1968). După o fecundă perioadă publicistică, Milan Vanku s-a consacrat activităţii didactice funcţionând mai întâi la Şcoala Superioară de Pedagogie din Kragujevac iar, apoi, şi la Academia Pedagogică din Svetozarevo. A fost şi profesor universitar la Facultatea de Filosofie din Priştina şi la Facultatea de Filologie din Belgrad iar, împreună cu I. Božić a pregătit manualul de Istorie pentru clasa a VI-a a şcolii generale, respectiv în colaborare cu Đ. Grubač a elaborat manualele de Istorie pentru clasele a VII-a şi a VIII-a, tipărite în anul 1974 la Institutul provincial pentru editarea manualelor.

Milan Vanku a scris în limba sârbă lucrarea de referinţă ,,Mala Antanta 1920-1938“ care a apărut de sub tipar în anul 1969, la Editura ,,Dimitrije Tucović“ din Titovo Užice, fiind tradusă şi publicată în limba română la ,,Editura politică“ din Bucureşti sub titlul ,,Mica Înţelegere şi politica externă a Iugoslaviei, în perioada anilor 1920-1938“. În limba română a scris cartea ,,Nicolae Titulescu – promotor al politicii de pace şi colaborare în Balcani“, care a văzut lumina tiparului în anul 1986, tot la ,,Editura politică“ din Bucureşti. Drept dovadă că a cercetat minuţios relaţiile sârbo-române şi cartea de referinţă ,,Srpsko-jugoslovensko-rumunski odnosi kroz vekove“ (Relaţiile sârbo-iugoslavo-române peste secole) în timp ce o altă lucrare de căpătâi intitulată ,,Istorija diplomatije Evrope 1919-1939“ a rămas nepublicată. În manuscris a rămas şi cartea despre ,,Rolul lui Nicolae Titulescu în securitatea colectivă“. De altfel, M. Vancu s-a făcut cunoscut în ţară şi străinătate atât prin studiile şi lucrările de referinţă, cât şi prin comunicările prezentate la numeroase reuniuni ştiinţifice. A fost membru fondator al Fundaţiei europene Nicolae Titulescu de pe lângă Academia Română, înfiinţată în anul 1991 şi membru fondator al Societăţii de Prietenie Sârbo-Română. Milan Vanku a fost Membru de Onoare al Societăţii de Limba Română din Voivodina şi un colaborator activ al prestigioasei instituţii ştiinţifice, până la plecarea sa în eternitate. Funeraliile au avut loc la 20 mai 2008, la Straja.

Prof. dr. Momčilo D. Savić, unul dintre puţinii romanişti din fosta Iugoslavie, respectiv din Serbia care nu numai că a cunoscut limba română, ci şi-a orientat şi interesul ştiinţific spre aceasta, a decedat tot vineri, 16 mai 2008, la Belgrad. Născut la 28 martie 1921, la Čuprija, în anul 1962, şi-a susţinut teza de doctorat la Universitatea din Belgrad, unde din anul 1954 a lucrat la Facultatea de Filozofie, pentru ca din anul 1973 să fie profesor ordinar la disciplina Limba italiană iar, apoi, Şef al Catedrei de limba italiană a Facultăţii de Filologie din Belgrad.

A fost un colaborator apropiat a regretatului prof. dr. Radu Flora, Şef al Catedrei de limba română la aceiaşi facultate a Universităţii din Belgrad, Membru de Onoare şi colaborator activ al Societăţii de Limba Română din Voivodina, până la trecerea în nefiinţă.

Prof. dr. Momčilo D. Savić a fost un nume de primă mărime în rândul lingviştilor din ţara noastră şi s-a impus îndeosebi ca romanist. A cultivat cu precădere domeniul filologiei italiene, dar s-a remarcat şi prin studii dedicate limbii române. Astfel, lingvistul ieşean prof. dr. Ariton Vraciu, colaborator fidel al S.L.R., apreciind cercetările profesorului Savić a spus că ,,romanistul belgrădean s-a aplecat cu competenţă asupra limbii şi graiurilor româneşti din Banatul iugoslav şi Serbia orientală, revelând fenomene de bilingvism şi interferenţă cu sârbocroata“.

Demn de menţionat şi faptul că, împreună cu Radu Flora, care a fost redactorul responsabil, respectiv Dragoslav Adjanin şi Tanasie Iovanov, regretatul Momčilo D. Savić a contribuit la alcătuirea ,,Dicţionarului român-sârbocroat“ (Panciova-Bucureşti, 1969, 356 p.). Totodată, împreună cu Radu Flora (alcătuitorul şi comentatorul antologiei şi Ratomir Marković, Momčilo Savić a participat şi la traducerea ,,Antologiei liricii româneşti din secolul al XX-lea“ (Antologija rumunske lirike XX veka), Belgrad, 1975.

Prin trecerea în nefiinţă a celor care au fost Lucreţia Raichiciu, Milan Vanku şi Momčilo D. Savić, Societatea de Limba Română din Voivodina a pierdut trei colaboratori valoroşi, iar etnia şi cultura română a rămas fără trei persoane remarcabile care, însă, prin opera lor au trecut în eternitate şi, acum, aparţin patrimoniului cultural şi naţional românesc.

LUCIAN MARINA, preşedintele Societăţii de Limba Română din Voivodina–Republica Serbia