~Ştefan Dumitrescu: Scandalul „djuvarismului“

O carte  de valoare şi incitantă, scrisă de un mare gazetar, poate fi citită de către români, oriunde s-ar afla ei pe faţa acestui pământ, pe internet. Dar cartea poate fi citită, şi noi îi îndemnăm să facă lucrul acesta cât mai repede,  şi de către  acei istorici, de circumstanţă, şi bine plătiţi, şi de către acei scriitoraşi de duzină, care au de mult timp ceva cu poporul acesta.  Ba Mihai Eminescu este un mort în debara, ba suntem un popor pe care Horia Patapievici s-a urinat cu toată încrederea, sau suntem un popor de nimic, ba că suntem veniţi aici în spaţiul carpato-istro-pontic de aiurea, ba că am fost întemeiaţi  ca stat de cumani, deci de un popor migrator, venit în bătătura noastră după prada, aşa cum a lansat această năzbâtie domnul Neagu Djuvara…

Este vorba despre „Neamul intemetor al Basarabilor de la Boierul Negru Vodă pană la Basarab Întemeietorul” (un prim volum dintr-un serial de comentarii critice la cartea „thocomerius –negru vodă” şi la adresa susţinătoirlor noii teorii djuvariste)” cartea profesorului Nicolae Tomoniu, apărută la Editura Carpatia Press.

Nu am stărui atât de mult asupra acestei cărţi, dacă : unu, subiectul, problema pusă în discuţie nu ar fi foarte importantă, pentru noi, pentru români, şi, doi,  dacă lucrarea d-lui Nicolae Tomoniu nu ar fi o lucrare exemplară şi importantă care, cu pertinenţă, luciditate şi seriozitate desfiinţează punct cu punct, milimetru cu milimetru nesăbuita afirmaţie a domnului Djuvara, şi dacă nu ar avea meritul că se apropie de rezolvarea problemei începutului statalităţii la români, ducând cercetarea istorică şi istoriografică mai departe, în profunzime.

Cartea domnului Nicolae Tomoniu este o reacţie la cartea domnului Neagu Djuvara,  „Thocomerius – Negru Vodă”,  apărută la editura Humanitas, în anul 2007 (nu este pentru prima dată când această editură publică lucrări stânjenitoare pentru conştiinţa şi demnitatea poporului român. Să ne gândim numai la cărţile murdare ale lui Horia Patapievici, în care poporul roman este grav jicnit ! În care intelectualul, Horia Patapievici, dacă   omul acesta poate fi numit intelectual, se urinează pe poporul român) în care acesta încercă să acrediteze ideea că Întemeietorul Basarab I ar fi de origine cumană, iar statalitatea românească a fost opera cumanilor. Cartea domnului profesor Nicolae Tomniu este  un răspuns bine întemeiat, argumentat cu acribie şi cu o  forţă logică şi  argumentativă care face ca ideea domnului Neagu Djuvara să fie ridiculizată şi condamnată la moarte definitiv. Cartea domnului Djuvara pare superfluă, ceva ce ţine mai mult de improvizaţie şi scamatorie. De altfel ea nu a avut dintru început nici un sorţ de izbândă, nici măcar cea mai mică şansă de a rămâne ca  o ideea valabilă, şi productivă în gândirea istorică românească.

Am citit cartea domnului Neagu Djuvara, pentru că problemele de istoria a românilor ne interesează în cea mai mare măsură, şi pentru că fiind la curent cu ideile curentului dacist din gândirea istorică românească, ( ale cărui baze le pune  marele istoric Nicolae Densuşianu, şi le dezvoltă strălucit de mai mult timp domnul Napoleo Săvescu, acest curent aducând dovezi convingătoare  în favoarea sa în ultimele decenii), am vrut să ştiu dacă domnul Djuvara aduce ceva nou  şi viabil în lămurirea lucrurilor, în iluminarea perioadei de început a statalităţii româneşti, în Valahia, sau în Ţara Românească.  Etnogeneza poporului român, misterul începutului, al naşterii statului la român ne-au fascinat dintotdeauna. Perioada  dintre secolele  II, e. n. momentul venirii romanilor în Dacia, şi secolul XIV, momentul bătăliei de la Posada, din noiembrie 1330, când Basarab I îl zdrobeşte şi îl spulberă ca pe o cantitate neglijabilă pe Carol Robert de Anjou şi armata sa, şi când putem vorbi de un stat puternic consolidat în Ţara  Românească, este încă o perioadă  slab iluminată, despre care ştim puţine lucruri.

Unele descoperiri arheologice  şi istoriografice realizate în ultimul timp încep încet să ilumineze această perioadă, negura însă este predominantă. De exemplu, se ştie acum, avem informaţii suficiente şi certe, despre existenţa în secolul III e n în Dacia a Regelui Regalion, un nepot al lui Decebal, care ar fi reuşit să-i reunească pe daci sub sceptrul său, reîntemeind statul dac pentru o  perioadă scurtă de timp.  O descoperire epocală realizată în Ungaria, este  vorba despre Codul Racotzi,  ne uluieşte pur şi simplu. Codul Racotzi este scris în limba getă,  aceasta însemnând limpede că scrierea getică era folosită încă în secolele  X-XII,  că a existat  o cultură scrisă în Dacia  până în secolul al XII-lea, folosind vocabularul şi scrierea getă, care redau de fapt limba dacă evoluată până la acest moment istoric. Aflăm din Codul Racotzi că în secolului al XII-lea peste spaţiul vechii Dacii domnea Regele Vlad, care refăcuse unitatea Daciei … Că în Dacia  condusă de regele Vlad erau patru episcopii, conduse de patru episcopi, că civilizaţia dacică era dezvoltată şi stabilă… Codul Racotzi este o realitatea palpabilă, datele şi viziunea despre locuitorii şi organizarea vechii Dacii aduse de această carte sunt realităţi indubitabile,  care ne îmbogăţesc  viziunea despre istoria poporului daco-român…

Citind cartea domnului  Neagu Djuvara,  am crezut că domnia sa, ale cărui bătrâneţi le respectăm, aduce şi el astfel de noutăţi, că lucrarea se bazează pe noile descoperiri, că aduce noi puncte de vedere bazate pe argumente arheologice, istoriografice noi şi solide, ca porneşte de la ultimele descoperiri în acest domeniu care să ilumineze această perioadă, a naşterii cnezatelor şi voievodatelor româneşti. Această perioadă misterioasă şi mirabilă  a naşterii Statului românesc, dar cu atât mai fascinantă…

Din secolul al XII-lea, când peste toată vechea Dacie domneşte regele Vlad (aceasta presupunând existenţa unui Stat dacic puternic) şi până în secolul XIII, (după anul 1200, când avem cunoştinţe certe despre cnezatele lui Litovoi , Seneslau, Farcaş), când se întemeiază cnezatele şi voievodatele din dreapta şi din stânga Oltului (în Dobrogea existenţa  cnezatului lui Dobrotici este semnalată în secolul X)  nu este decât un secol. Iar până în secolul XIV, anul 1330, când Domnul Ţării, Basarab I, îl învinge pe Carol Robert de Anjou, şi când vorbim despre consolidarea şi existenţa unui Stat puternic în Valahia, iarăşi nu mai este decât un secol… Ce s-a întâmplat în perioada aceasta de numai două veacuri, astfel că au trebuit să vină cumanii să ne întemeieze…?

Citind cartea domnul Djuvara, cu părere de rău pentru bătrâneţile lui,  o spunem, LUCRAREA NI S-A PĂRUT SUBŢIRICĂ, ŞI PE DE LĂTURI, FĂRĂ SUBSTANŢĂ, LIPSITĂ TOTAL DE FORŢA ARGUMETĂRII,  ŞI DELOC LA OBIECT… Din punctul nostru de vedere am decis că nu este cazul să ne ostenim să-i  dăm  o replică, s-o analizăm, nici măcar s-o băgm în seamă… Asemenea păreri ieftine, asemenea lucruri uşoare se emit cu inconştienţă în  vremea noastră când cultura a devenit o marfă şi o piaţă de obscenităţi, iar presa este una comercială, de scandal, o presă a manipulării neruşinate.

Iată însă că domnul Nicolae Tomoniu, un gazetar foarte talentat, nu este de aceiaşi părere, şi bine face. În primul rând pentru că  după Lovitura de stat din decembrie 1989, când România a devenit Obiectul şi Victima unui mare Război mascat, adică a unei Mari şi Complexe Strategii,  Sinteze de războaie  informaţionale, psihologice, economice, educaţionale, (Război Mascat care a distrus pur şi simplu Organismul românesc, Fiinţa naţională românească) aceste atacuri la adresa spiritului românesc,  la adresa fundamentelor  Fenomenului romanesc şi ale Fiinţei naţionale româneşti au devenit tot mai virulente, mai  distructive, mai concertate, mai obscene, mai neruşinate, pe toate planurile, din toate direcţiile….

De exemplu după căderea lui Ceauşescu am asistat la distrugerea economiei româneşti într-un mod inimaginabil… da, dar distrugerea agriculturii româneşti şi a industriei româneşti, vedem că este însoţită de distrugerea culturii şi a învăţământului românesc… Sub masca reformelor  care s-au făcut în învăţământul românesc…a fost distrus Învăţământul românesc, SPIRITUL Şcolii româneşti, a fost compromisă Şcoala românească, şi transformată într-un Sistem de Învăţământ care produce mai multe efecte negative decât pozitive… Uitaţi-vă la televizor şi vedeţi că Învăţământul românesc nu este numai ineficient, dar produce multe efecte negative,  produse de care te fac să te îngrozeşti, ajungând de râsul lumii.

Dacă îi distrugi unei ţări economia, industria, agricultura, transporturile ţara îşi mai poate reveni. Dar dacă îi distrugi cultura, învăţământul şi sănătatea,  poporul acela nu îşi mai poate reveni…ESTE UN POPOR CONDAMNAT LA MOARTE.  Este exact ceea ce s-a întâmplat în România  după căderea comunismului….

Biroul de Viitorologie de la Bucureşti a studiat fenomenul acesta în profunzimea, în detaliile şi în complexitatea sa ajungând la această concluzie, la această teză, CĂ ÎN CAZUL ROMÂNIEI POST-COMUNISTE ESTE VORBA DESPRE UN MARE RĂZBOI MASCAT FORMAT DINTR-O SINTEZĂ DE RĂZBOAIE INFORMAŢIONALE, PSIHOLOGICE, ECONOMICE, EDUCAŢIONALE, AXIOLOGICE, BIOLOGICE ETC… După un studiu complex Concluzia Biroului de viitorologie de la Bucureşti a fost, subliniem lucrul acesta  : că după căderea Comunismului întregul Sistem românesc, întregul Organism românesc, la toate nivelele lui, ( societate, economie, cultură, sănătate, învăţământ) a devenit Obiectul şi Victima unui Război nevăzut, şi pervers, dar cu atât mai periculos şi mai distrugător… (a se vedea ce se întâmpla în momentul când scriem acest articol  la Bacalaureat, unde subiectele de la Obiectul Limba şi literatura română nu sunt numai o bătaie de joc la adresa literaturii şi a culturii române, dar  au fost concepute ca să creeze haos în mintea elevilor, ca să-i îndepărteze de sufletul culturii române, de marii scriitori români… Aceasta face parte deci dintr-un Război psihologic, informaţional şi educaţional bine orchestrat la adresa tinerelor generaţii ale poporului român, care au fost aduse în starea… de a pleca în proporţie de 88 % din ţară…

Or când vedem că poporul român este făcut …popor criminal, autorul unui holocaust imens, (Mircea Cărărescu) când poetul simbol al românilor Mihai Eminescu este terfelit în ultimul hal, (Horia Patapivici, Andrei Pleşu)   când mareşalul Ion Antonescu, salvatorul evreilor în cel de-al doilea război mondial este făcut criminal de război, şi i se interzic statuile în ţară….la care mai vine şi domnul Neagu Djuvara cu năzbâtia lui că noi am fi un popor întemeiat de cumani…. Îţi dai seama că de fapt, după ce i-a fost distrusă poporului român economia, cultura, învăţământul…îi sunt atacate acum MITURILE FUNDAMENTALE ALE ÎNTEMEIRII LUI DE POPOR.  Este ca şi cum  după ce îi distrugi unui copac coroana, îi rupi crengile, îl ataci la rădăcina sa, în fundamentul său esenţial prin care se prinde de sol, de roca timpului, de adâncimile lui existenţiale… Este exact ceea ce fac şi Mircea Cărtărescu, atunci când îi cere poporului român să accepte că este autorul unui holocaust, şi să îşi ceară scuze, şi Patapievici atunci când jicneşte într-un mod inimaginabil poporul român, şi când se urinează pe el, şi ceea ce face şi acest bătrânel urâţit de sufletul lui negru ca o smochină scorojită atunci când afirmă că…fundamentele statale româneşti au fost puse de…cumani.

Privite în această perspectivă largă lucrurile, ne îngrozim, pentru că vedem că poporul român este atacat în mod foarte inteligent, subtil, concertat, într-un mod pervers şi diabolic pe toate planurile, economie, populaţie, cultură, învăţământ….şi  i se atacă iată acum şi fundamentele sale istorice, existenţiale… este lovit dur şi umilitor, fără ruşine în chiar demnitatea sa…

Altfel spus, noi, cei care i-am ţinut pe turci la hotarele noastre cinci secole, pentru că altfel ar fi cucerit Europa, care în loc să ne fie recunoscătoare ne distruge într-un mod diabolic, …nu am fost în stare nici măcar să fim întemeietorii statului nostru… Până şi statul românesc a fost întemeiat de alţii ! Şi de cine, mă rog ?, de popoarele migratoare care  nici măcar nu erau popoare în adevăratul înţeles al cuvântului…Erau nişte cete barbare, sălbatice, plecate după pradă, care se împingeau una pe alta, şi care timp de un mileniu au făcut vraişte partea de sud est a Europei…

Da, privind astfel lucrurile, devenim îngrijoraţi, şi gestul domnului Djuvara, cu ideea lui aventuristă şi neinspirată, de prost gust, fără nici o legătură cu solul acestei ţări, cu realitatea istorică,  fie că a fost făcut la ordinele celor care scriu scenariul Războiului Mascat care distruge de aproape două decenii această ţară, fie că a fost o tâmpenie născută în capul lui, pentru că a dat în mintea copiilor… ni se pare îngrijorător, jicnitor şi foarte periculos…Ideea aceasta prostească este cu atât mai periculoasă cu cât vedem că ea face corp comun, are acelaşi scop, aceiaşi finalitate ca afirmaţiile  lui Horia Patapuivici,  şi ale celor care atacă şi încearcă să distrugă miturile fundamentale ale culturii române, marile ei valori şi simboluri, temelia existenţială şi istorică a acestui neam… Şi poporul român nu este orice popor, şi orice neam… este poporul care s-a născut aici, în Valea Dunării, în spaţiul carpato-istro-pontic în neolitic, adică de la începutul istoriei, şi de atunci  prin trunchiul său central pelasgo-traco-dacic a crescut drept, prin milenii până azi, rezistând tuturor vitregiilor Istoriei !

Poate că tocmai de aici ni se trage atacul concentrat asupra valorilor româneşti, asupra fundamentelor fiinţei naţionale româneşti, asupra demnităţii noastre istorice ! Că suntem Fiinţa naţională care rezistăm aici încă din neolitic ! Că există un Plan ocult, internaţional, de dislocare a noastră, de topire şi de distrugere psihologică, morală, educaţională, culturală a acestui popor, aşa cum se vorbeşte !

De aceea spuneam că afirmaţia domnului Neagu Djuvara din careta sa năzbâtioasă, nici măcar ştiinţifico fantastică, scrisă dezlânat şi fără logică, este nu numai o jicnirea gravă adusă  unui popor care este aici de la începutul istorie, dar este şi …periculoasă.

ESTE UN ACT FOARTE GRAV, RUŞINOS, NEDEM DE  UN OM DE CULTURĂ, NEDEMN ÎN GENERAL DE UN OM, ACTUL  IDEATIC AL DOMNULUI NEAGU DJUVARA. ESTE FOARTE URÂT SĂ JICNEŞTI ÎN HALUL ACESTA UN POPOR, POPORUL CARE I-A ŢINUT PE TURCI CINCI SECOLE LA PORŢILE EUROPEI, CA EUROPA LA ADĂPOSTUL SCUTULUI CARE AM FOST NOI SĂ POATĂ SĂ ÎŞI ÎNALŢE BURGURI, ŞI UNIVERSITĂŢI, SĂ EVOLUEZE CA CIVILIZAŢIE ! Este deci un act penibil, imoral, actul domnului Neagu Djuvara, dacă ne gândim că poporul acesta, pământul acesta i-au hrănit pe bunicii şi părinţii lui, dându-le adăpost, averi şi o pâine bună de mâncat !

Acum înţelegem foarte bine gestul şi reacţia  domnului Nicolae Tomoniu, care a luat foarte în serios cartea domnului Djuvara şi care cu tact, cu acribie şi cu un număr arhisuficient de argumente o desfiinţează pur şi simplu. O face să pară caducă, un gest neserios, de bătrân senil, care a dat în mintea copiilor.  Domnul Neagu Djuvara îşi anunţă  ideea năzbâtioasă încă din anul 2000 într-un articol din Magazinul istoric (şi ăştia ce neserioşi, publică orice prostie ), articol care i-a atras atenţia domnului Tomoniu, crescut şi format la Tismana, adică acolo unde Moşul nostru Litovoi punea bazele statului Ţării Româneşti.  Domnul Tomoniu, om cu o cultură vastă,  adună şi dumnealui documente, izvoare, informaţii   de mult timp despre procesul formării cnezatelor şi voievodatelor din dreapta şi din stânga Oltului… Cartea domnului Djuvara, care apare, cum am spus la editura Humanitas, în anul 2007, l-a găsit cu toate dovezile istorice, cu toate izvoarele, cu toată informaţia, pregătite, deci cu toate  armele pe masă.  Dovezile, cunoştinţele,  informaţia de care dispune  domnul Nicolae Tomoniu în această problemă sunt incomparabile cu informaţia de care dispunea domnul Djuvara la data când a purces să scrie această carte, care îl demască şi care îi face un rău nume în acest  moment. Pentru că nu credem că prostioara domnului Neagu Djuvara va rămâne în istoria culturii noastre, ca să spunem că îl  compromite în cultura română, aşezându-l lângă Rolerii cu care ne-a binecuvântat Domnul, şi lângă istoriografii maghiari mincinoşi şi ticăloşi, care o tot ţin de veacuri că noi suntem veniţi aici, că la venirea lor ei n-au găsit pe nimeni pe pământul Daciei, dacii întinzându-se de  milenii peste Câmpia Panoniei, de unde ei i-au dislocat şi i-au împins în sud, în Peninsula Balcanică…ACESTA ESTE DECI ADEVARUL !

Ca să tranşăm problema etimologiei cuvântului Basaraba. Mai mulţi istorici şi oameni de cultură, din câte cunoaştem noi, au rezolvat problema. Am citit mai multe studii pe această temă, cât se poate de convingătoare, ca să-l amintim doar pe acela al d-lui Gheorghe  Şeitan, prietenul nostru……..istorici are aduc suficient argumente, şi cât se poate de convingătoare, că numele de Basarab este de origine dacă ! Deci problema era rezolvată demult !

Cazul domnului Neagu Djuvara : îl punem pe originea lui din  afara  poporului român, pe educaţia  şi formaţia sa „fanariotă”, pe faptul că a trăit mulţi ani departe de ţară în Africa, unde soarele prea puternic l-a bătut în cap, pe lipsa sa de experienţă şi comunicare intimă, profundă, cu spiritualitatea românească.  Instinctul, acele mecanisme profunde ale subconştientului său care să-i fi permis să comunice cu  adâncimile spiritualităţii şi ale subconştientului colectiv, (cum s-a întâmplat în cazul lui Eminescu !) i-au lipsit domnului Neagu Djuvara.   Noi nu credem că domnul Djuvara va rămâne în gândirea istorică sau în istoriografia românească, poate doar la capitolul exemple negative, ca Mihai Roller… Vârsta înaintată  îl face însă scuzabil…

În acelaşi timp cartea domnului Neagu Djuvara, are şi un efect benefic… Ne arată că poporul acesta este încă „Mană cerească” pentru mulţi duşmani, că mulţi duşmani poftesc la a-l vedea răpus, umilit, îngenuncheat (de parcă nu ar fi fost destul de îngenuncheat în istoria lui, destul de umilit, de distrus, de nenorocit. Iată, românii au ajuns să-şi ia lumea în cap, sărăcia ne-a adus la disperare, şi totuşi să găsesc mulţi, ca domnul  Djuvara, ca Patapivici, şi ca Mircea Cărătrescu, vai, care consideră că  trebuie să fim  şi mai loviţi, şi mai ponegriţi, făcuţi şi mai netrebnici, şi mai distruşi).

Cum adică, poporul român a fost capabil  ca în secolul XIII să se organizeze, să  îşi construiască propriu său stat  ? Nu se poate ! Nu am fost noi capabili de aşa ceva, alţii au venit şi ne-au pus bezele statalităţii noastre, noi nu  am fost atât de capabili ! Dar am fost capabili să-i învingem pe unguri la Posada şi  pe turci la Rovine,  la Podul Înalt, la apa Neajlovului şi să fim secole de-a rândul pavăza Europei !

Oamenii aceştia, şi Patapievici şi Pleşu, şi Mircea  Cărtărescu şi  dl Neagu Djuvara se joacă, vai, nu cu soarta acestui popor, ci cu imaginea lor în conştiinţa noastră, şi a generaţiilor viitoare, căci  VOR RĂMÂNE DE RÂSUL LUMII ! Dacă ar avea cât de cât bun simţ şi un minim dram de ruşine, oamenii aceştia  nici măcar nu ar mai putea să scoată capul în lume ! Dar cum nu ştiu ce este aia ruşine, şi nici cu ce se mănâncă bunul simţ, îi vezi toată ziua bună ziua, ba pe ecranele televizoarelor, ba în presa scrisă… Noi le spunem că ne este o milă imensă de ei ! Şi ne rugăm să le dea Domnul mintea a de pe urmă, să se trezească la realitate şi să îşi ceară iertare poporului român !

Am citit cartea domnului profesor Nicolae Tomoniu de două ori foarte atent, şi aşa cum spuneam, domnul profesor Tomoniu, născut tocmai în acel loc binecuvântat al strămoşului nostru Litovoi, unde s-au pus temeliilor statului românesc, se raportează la cartea domnului Djuvara cu toată seriozitatea. Şi cu toată omenia, şi înţelegerea, subliniem acest lucru.

Este o bucurie pentru noi să semnalăm cu venirea domnului Nicolae Tomoniu în presa românească (domnia sa publică frecvent în revistele ARP), dar mai ales cu apariţia acestei cărţi, existenţa în cultura noastră a unui mare gazetar. Am remarcat talentul şi rigoarea de gazetar a domnului Tomoniu cu mai mult timp în urmă, când domnia sa publica pe forumul Europa Creştină.   Când spunem că este un mare gazetar o spunem în sensul cel mai nobil al acestui cuvânt, în sensul de om angajat în lupta de idei, de om care duce o treabă cu migală şi cu pasiune până la capăt.

Trebuie spus că noi nu  am avut în cultura română mulţi gazetari mari, care să lase urme adânci în sufletele şi conştiinţele oamenilor şi care să rămână în istoria presei. Patru credem noi a fi aceşti mari gazetari : Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga şi Pamfil Şeicaru… Gazetarul de mare talent are instinctul direcţie pe care trebuie să se aşeze neamul său, al „liniei magntice” pe care trebuie s-o  urmeze poporul lui. Destinul şi simţirea sa sunt legate profund, indestructibil de sufletul neamului său, de complexele, spaimele, de sentimentele, şi de aspiraţiile poporului său, de intuiţia marilor pericole, de aici zbaterea şi ţipătul lui tragic în încercarea de a trezi şi de a-şi revigora neamul…

Marii gazetari trăiesc la cea mai înaltă tensiune tragedia neamului lor, îi interiorizează zbuciumul, vibraţia spirituală, şi luptă cu ideea şi cuvântul din toate puterile lor pentru apărarea ţării ! Toţi aceşti patru mari gazetari au fost asasinaţi, primii trei, iar Pamfil Şeicaru a trebuit să îşi ducă restul zilelor în exil, încercând să atragă atenţia Occidentului flasc şi trădător asupra destinului nefericit al poporului român. Destinul  marelui gazetar se confundă cu suferinţa şi visurile poporului lui, cu tragedia neamului său, de aceea şi viaţa lui este o viaţă răstignită pe crucea neamului său.

Lucrul acesta ne-a impresionat profund  la domnul Nicolae Tomaniu, în cartea aceasta problema originii neamului Basarab şi a statului românesc este o problemă esenţială a vieţii lui. Se vede bine lucrul acesta printre rânduri şi dincolo de rânduri. ASTFEL GAZETARUL Nicolae Tomoniu trăieşte aceasta problemă la modul cel mai profund,mocnit, ardent.

Cartea domnului Nicole Tomoniu, pe care o recenzăm aici, este o carte adevărată şi mare, de gazetărie angajată în slujba neamului, aşa cum ar trebui să facă acum, în această perioadă dramatică pentru poporul român, adevăraţii gazetari, pe care nu-i vedem. (or ce vedem, citind presa care apare, ? o presă comercială, cu pagini pline de funduri goale, cu subiecte şi articole „de senzaţie”, ironice, scrise la mişto, de doi bani, care numai pe proşti pot să-i intereseze. Presa, după 1989 a devenit un mare instrument de manipulare, principalul Instrument, principala Armă mascată a Războiului psihologic, informaţional, educaţional  dus împotriva poporului român )

Nu întâmplător talentatul gazetar Nicolae Tomoniu  se orientează şi abordează cu toată seriozitatea această temă, a punerii în discuţie şi a ridiculizării procesului de etnogeneză al statului român.  Pentru că asta face acest domn, prună uscată, domnul Neagu Djuvara, pune în discuţie, compromite şi ridiculizează procesul de etnogeneză al statului românesc, caz foarte grav, cu consecinţe dramatice pentru noi ! Oare lui, instinctul de conservare, că de conştiinţă nici nu mai poate fi vorba, nu i-o fi semnalat că este un fapt periculos pentru propria persoană  de a jigni, de a umili o naţiune, de a lovi psihologic, moral în sufletul şi conştiinţa poporului român. ?

Domnul Tomoniu, om serios, şi grav, ca orice gazetar adevărat, când porneşte la luptă nu se joacă. Aşa făcea şi Eminescu…El punea suflet în ceea ce scria, venea cu rigoarea faptelor şi cu greutatea argumentării logice… La fel face şi domnul Tomoniu… Cartea sa, deşi intitulată  „UN PRIM VOLUM DINTR-UN SERIAL DE COMENTARII CRITICE LA CARTEA „THOCOMERIUS –NEGRU VODĂ” ŞI LA ADRESA SUSŢINĂTOIRLOR NOII TEORII DJUVARISTE”, este o carte unitară, UN MARE ESEU ISTORIC,  O MOGRAFIE DE FAPT A PROBLEMEI ETNOGENEZEI STATALITĂŢII ROMÂNEŞTI.

Mai întâi aduce ca argument al explicitării demersului nefericit al domnului Djuvara „metoda luptei de clasă” utilizată de comunişti în  toate domeniile, modalitate de situare în planul existenţei, negativă, a fiinţei umane, pentru că lupta de clasă întotdeauna i-a împărţit ireconciliabil pe oameni, a împărţit ideile, acţiunile umane, sentimentele, în două, în duşmani, în părţi care trebuie să se excludă una pe alta. În Istorie lupta de clasă a dus la săvârşirea a zeci de milioane de crime, la fel în cultură, în educaţie, în viaţă…Lupta de clasă, principala metodă a războiului psihologic şi economic dus de cei care au inventat şi au aplicat comunismul în istorie împotriva Omului şi a societăţii umane, nu avea cum să ducă la adevăr şi la bine, la fericire, odată ce ea este pornită din cel mai cinic calcul,  şi este născută în minţile cele mai bolnave.

La fel nici cartea domnului Neagu Djuvara, şi nici acţiunile djuvariştilor nu aveau cum să ducă la elucidarea  problemei originii familiei, a neamului lui Basarabă, ci cel mult la crearea unei atmosfere ostile, la compromiterea temei, la producerea de zâzanie. Ceea ce s-a şi întâmplat în realitate.

De formaţie profesor, (fiind profesor de matematică, de aici îi vine rigoarea şi logica, claritatea argumentelor. În acelaşi timp, ca un adevărat profesor de istorie sau de română, autorul cărţii ne uimeşte cu informaţia sa vastă şi cultura generală, minuţios şi logic articulată,  cu orizontul istoric larg, pe care ştie să le utilizeze din plin) domnul Nicolae Tomoniu se informează mai întâi în mod exaustiv în legătură cu întreaga problematică a cărţii, şi procesul acesta al  documentării începe la domnia sa o dată cu viaţa pe aceste meleaguri.

Autorul cărţii „ NEAMUL INTEMEIETOR AL BASARABILOR. DE LA BOIERUL NEGRU VODĂ PANĂ LA BASARAB ÎNTEMEIETORUL” are exerciţiul, dar şi vocaţia conexiunilor semantice, a adunării informaţiei într-un Sistem  de cunoştinţe organic, în care toate datele sunt conexate între ele şi bine aşezate sub cupola Adevărului Viu. Subliniem acest lucru, foarte important, AL ADEVĂRULUI VIU ! Tema cărţii, tocmai datorită culturii vaste, ca şi preocupărilor de ani de zile legate de problematică întemeierii Ţării Româneşti, de problematică istorică a acestui neam, lovit de toţi în istorie, jefuit şi călcat în picioare până  şi de ai lui (ne gândim la perioada comunistă, dar şi la perioada post-comunistă, când vai, Ţara a fost jefuită în mod incredibil !) este văzută în plan  orizontal şi  din perspectivă protocronistă, dar şi într-o viziune largă, integralistă

Astfel  autorul  urmărind informaţia  existentă pe Internet în legătură cu această problematică, observă că valurile stârnite de cartea d-lui Djuvara, i-au împărţit pe internauţi în două,  după efectul nenorocitei lupte de clasă, (vezi noţiunea,  „Cibersfera animalelor”). Domnul Nicole Tomoniu  vede însă şi legăturile  subtile, subterane, complexe, mascate, dintre teza domnului Neagu Djuvara şi toţi cei care luptă pentru  revizuirea Tratatului de la Trianon, din 1920. Nu întâmplător cartea d-lui  Djuvara a fost puternic mediatizată de grupul de presă Ringier. Ne dăm acum şi mai bine seama cât de periculoasă este o astfel de teză.

De formaţie dascăl, domnul Tomoniu dezbate problematica psihologică şi educaţională generată de  educaţia pe internet, sau  problema „luptei de clasă dusă pe internet”, cu tact şi cât se poete de clar şi de convingător.

Putem vorbi despre o fundamentare psihologică bine realizată a cărţii. Ca şi de dezvoltarea unor teze binevenite, cum ar fi efectele  psihologie şi educaţionale negative ale internetului, cum ar fi neo-sclavia modernă a României, manipularea djuvaristă şi nu numai, viziunea largă a demersurilor întreprinse pe mai toate planurile de cei care vor revizuirea Tratatului de la Trianon.…

Definitivă, şi susţinută cu argumente istorice clare, este  demonstrarea faptului că invazia tătară din anii 1241-1242 a dus la distrugerea populaţiei cumane de pe teritoriul nostru, care era net inferioară populaţiei de origine dacă, băştinaşă… De aici  reieşind cu claritate că Basarab, neamul Basarabilor, nu avea cum să fie de origine cumană. Lucrul pe care domnul Djuvara ar fi trebuit să îl ştie pentru că există  lucrări suficient de bine susţinute cu argumente numeroase şi grele, care ne arată limpede că numele de Basarabă, ca şi neamul Basarabilor este de origine dacică, locală.

Domnul Nicole Tomoniu aduce atâtea argumente, mergând până la cele mai mici detalii, în sprijinul ideii că întemeietorii statului românesc, neamul Basarabilor sunt oameni ai pământului, şi că afirmaţia (pentru că nu putem să-i spunem „teză”) domnului Neagu Djuvara este dor neserioasă şi alarmistă încât numai să trecem jumătate din ele în revistă şi tot ne-ar mai lua cam câte pagini am scris până acum…

După lectura cărţii, domnului Nicole Tomoniu, aşa cum spuneam, cartea domnului Neagu Djuvara ţi se pare o carte pentru copii, o  carte neinspirată,  fără fundamente, fără greutate, care  s-a născut moartă. Şi cu adevărat, după ce a făcut puţină vâlvă printre intelectuali de mâna a şaptea, printre neaveniţi, şi oameni lipsiţi de cunoştinţe istorice, lucrarea domnului Djuvara a şi fost uitată. A căzut  în uitare, cum se spune.

Şi nu în ultimul rând cartea domnului Tomoniu mai are un mare merit. Aducându-ne în faţa ochilor o informaţie vastă, şi foarte clară, bine organizată despre această perioadă a cnezatelor şi voievodatelor, care au premers procesul formării statului român, ea ne deschide porţile  cunoaşterii şi ne invită să pătrundem şi mai adică în penumbra secolelor X-XII, să aflăm mai multe lucruri despre faptele de întemeiere ale strămoşilor noştri…. Pentru istorici cartea este o mană cerească, odată ce le pune la dispoziţie o informaţie vastă şi valoroasă, bine organizată, în care fiecare idee este  susţinută cu argumente solide, dar cartea este binevenită şi pentru omul de rând care este pasionat de istorie, şi care o citeşte cu plăcere, căci lucrarea este bine scrisă, luminată de multe ori de o ironie înţeleaptă.

Nu putem să trecem cu vederea limba frumoasă, curată şi îngrijită în care scrie domnul profesor Nicolae Tomoniu, ca şi valoarea educaţională a lucrării. Faptul că ea cultivă în sufletul cititorilor dragostea de istorie, de pământul sfânt al neamului, de strămoşii noştri care au avut grijă de ţara aceasta ca de o comoară, şi pe care trebuie şi noi să o apărăm şi să o cultivăm ca pe cea mai de preţ comoară este iarăşi un mare merit al cărţii.  Carte binevenită, cinste cui te-a scris. Noi recomandăm cu căldură această carte elevilor, românilor,  dar şi celor care ne văd ca pe o neghină în ochi. Poate li se mai îndulceşte sufletul plin de venin !

ŞTEFAN DUMITRESCU