~”Scandalul Gojdu” continuă

«CINE ESTE VINOVAT DE PIERDEREA MOŞTENIRII GOJDU»

Incepem prin a multumi MAE pentru ràspunsul dat la petitia trimisà de „Clubul de Initiativà Cetàteneascà al Intelectualilor din Craiova » în legàturà cu Mostenirea Emanoil Gojdu.

Ràspunsul contine o serie de precizàri si aduce clarificàri utile despre drumul parcurs de chestiunea „Mostenirii Gojdu” si, în acelasi timp, sugereazà posibile cài diplomatice si juridice de urmat pentru rezolvarea acestei probleme de interes major pentru un mare numàr de cetàteni ai României.

In acelasi timp, el impune noi ràspunsuri si clarificàri pe care opinia publicà doreste sà le cunoascà.

Cu permisiunea D-voastrà, apelàm la unul din principiile enuntate de Nicolae Titulescu, cel mai reprezentativ ministru de externe pe care l-a avut România, diplomat care a participat direct la solutionarea conflictului nàscut din transferul càtre crestinii ortodocsi români din Ardeal si Banat care au devenit cetàteni ai României dupà 1918 a drepturilor cu care au fost investiti prin Testamentul din 1869.

„Nu vom renunta niciodatà la pricipiul egalitàtii statelor, adicà la dreptul de a dispune fiecare de soarta noastrà si de a nu primi niciodatà o hotàrîre care sà ne priveascà la care noi nu am consimtit”, declara Nicolae Titulescu, diplomatul român despre care subsecretarul general al Societàtii Natiunilor, Thanassis Aghnides, spunea cà „a làsat o traiectorie luminoasà pe cerul Genevei”, iar A. A. Frangulis, presedintele Academiei Diplomatice Internationale, afirma cà a fost „ poate, cel mai mare diplomat al timpului sàu”.

Puse sub aceastà „cupolà luminoasà a istoriei diplomatiei românesti”, întrebàrile pe care le impune ràspunsul incomplet si evaziv care s-a dat la petitia noastrà aratà cà factorii români de autoritate si de specialitate, în principal Ministerul Afacerilor Externe, au abandonat mostenirea Fundatiei Gojdu în mîna Guvernului de la Budapesta si a unor cercuri de interese private din sectorul sapte al Budapestei.

MAE a încàlcat regulile internationale care guverneazà relatiile dintre statele independente si suverane România si Ungaria, care, în 1938, au semnat un Tratat prin care s-au angajat sà finalizeze diferendul generat de aplicarea prevederilor Testamentului Emanoil Gojdu. Ministerul Afacerilor Stràine a fost institutia care a reprezentat si a apàrat interesele cetàtenilor români care aveau dreptul sà beneficieze de prevederile testamentului, din 1920 si pînà în 1938 , si tot el era cel care trebuia, dupà 1989, sà aplice întocmai principiul dupà care s-a condus politica externà româneascà pînà în 1940.

Raportînd la principiul enuntat de Nicolae Titulescu lipsa actiunilor diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe în contenciosul Mostenirii Gojdu, unde socotiti cà pot fi clasificate prestatiile tuturor ministrilor de externe români din anii 1990-2007 ?

De ce, pînà în 1940, Ministerul Afacerilor Stràine a fost cel care a actionat pentru respectarea clauzelor Testamentului Gojdu, iar dupà 1990 aceastà obligatie nu a mai fost a institutiei a càrei conducere si obligatii le-ati girat sau le girati în virtutea mandatului ce vi s-a încredintat de Parlamenul ales prin vointa electoratului român, inclusiv a milioanelor de alegàtori ortodocsi români din Ardeal si Banat ?

Vinovat de iminenta pierdere a unor valori estimate la peste 10 miliarde euro care apartin de drept si crestinilor ortodocsi români din Transilvania si Banat este, dupà opinia ministerului, doar Biserica Ortodocsà Românà. Ce se ascunde în spatele „tàcerii” conducerii Bisericii Ortodocse Române ?

Statul Român, prin Ministerul Afacerilor Externe dar si prin Ministerul Justitiei, nu este vinovat de însusirea abuzivà a conturilor din bànci si a bunurilor imobiliare de càtre municipalitatea Budapestei si de Guvernul Ungar ! Oare ?

Cum poate sà se descarce Ministerul Afacerilor Externe de sarcinile ce i-au revenit si-i revin în rezolvarea contenciosului ce decurge din aplicarea Acordului româno-ungar din 1938 care a reglementat modalitàtile de restituire a bunurilor ce au apartinut Fundatiei Emanoil Gojdu ?

De ce avem Ambasadà românà la Budapesta dacà ea nu vegheazà, nu informeazà, nu propune si nu sustine actiuni diplomatice si juridice impuse de legislatia ungarà, atunci cînd aceasta aduce atingere intereselor si proprietàtii cetàtenilor români în tara respectivà ?

Responsabilitàtile existà, domnilor presedinti, prim-ministrii, ministrii, Prea Fericite Pàrinte, responsabilii sunt demnitari, ministri, ambasadori, consuli, Inalte Fete Bisericesti iar opinia publicà cere sà fie nominalizati si sà se dispunà sà ràspundà pentru neonorarea obligatiilor pe care le-au avut. Ei au o ràspundere moralà fatà de poporul pe care în reprezintà. Atitudinea lor este un atentat la suveranitatea României, la demintatea nationalà.

Ignorînd demersurile prin care Guvernul Ungariei si Primària Budapestei au încàlcat Declaratia Universalà a Drepturilor Omului, care la Art. 26 prevede cà : „Toti cetàtenii au dreptul la educatie ; accesul la studii superioare trebuie sà fie deschis în deplinà egalitate… el trebuie sà favorizeze întelegerea, toleranta si întelegerea între toate natiunile si toate grupele rasiale sau religioase, ca si dezvoltarea activitàtilor Natiunilor Unite pentru mentinerea pàcii”, factorii responsabili din Ungaria au atentat la dreptul de folosintà al unui bun care le-ar fi permis crestinilor ortodocsi din Ardeal si Banat fàrà posibilitàti materiale sà-si trimtà copiii la studii.

Cerem factorilor români de autoritate si specialitate sà nu abandoneze mostenirea Fundatiei Gojdu în mîna guvernului de la Budapesta si a unor cercuri de interese private din sectorul sapte al Budapestei.

Asa cum se întîmplà în toate statele care compun Uniunea Europeanà, România si Ungaria trebuie sà intre sub cupola „domniei legii”. Charta Europeanà a Drepturilor Omului ne dà dreptul, ca cetàteni ai Europei, sà rugàm Parlamentul european sà primeascà petitia noastrà si sà recomande Guvernelor de la Bucuresti si Budapesta sà se întoarcà la litera Testamentului lui Emanoil Gojdu, sà respecte vointa acestui mare european, sà respecte drepturile crestinilor ortodocsi români din Ardeal si Banat, cetàteni ai Europei .

Clubul de Initiativà Cetàteneascà al Intelectualilor din Craiova militeazà pentru o chestiune de interes national si nu pentru una partinicà, de aceea ne consideràm obligati dar si onorati sà precizàm cà nici unul din membrii nu este angajat politic si nu dorim decît ca demersul nostru sà se bucure de tratamentul pe care îl impune statutul de cetàteni ai Uniunii Europene.

CRAIOVA, 21 IUNIE 2007

Càtre,

*ION ILIESCU

*EMIL CONSTANTINESCU

*TRAIAN BASESCU

*PETRE ROMAN

*TEODOR STOLOJAN

*NICOLAE VACAROIU

*ION VASILE

*VICTOR CIROBEA

*ADRIAN NASTASE

*CALIN POPESCU TARICEANU

*TEODOR MELESCANU

*MIRCEA GEOANA

*RAZVAN UNGUREANU

*ADRIAN SEVERIN

*ADRIAN CIOROIANU

*PREA FERICITUL PARINE TEOCTIST,

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE

___________________________________________________

ANEXA

CLUBUL DE INITIATIVA CETATENEASCA AL INTELECTUALILOR DIN CRAIOVA

Ràspunsul Ministerului Afacerilor Externe: Ref. nr. H3/P/344 din 14 mai 2007, domnul Luchian Deaconu, Craiova.

Ideea înfiinţării Fundaţiei Publice Româno-Ungare „Gojdu” a aparţinut părţii române şi a făcut obiectul unor negocieri dificile cu partea ungară; principalul obiectiv a fost să se evite transformarea ansamblului „Curţile Gojdu” (cca. 5.000 mp) din Budapesta într-un complex comercial, care să nu mai păstreze memoria lui Emanuil Gojdu. În prezent, imobilele alcătuind Curţile Gojdu sunt proprietatea unei firme private, care desfăşoară activităţi de renovare menite să transforme aceste spaţii într-un ansamblu rezidenţial şi comercial.

Cum au ajuns imobilele din Curţile Gojdu în proprietatea unei companii private? La 1 martie 1952, prin legea ungară a naţionalizării, bunurile imobile ale Fundaţiei Gojdu din Budapesta au devenit proprietatea autorităţilor locale din Ungaria, şi nu a Guvernului ungar. În decembrie 2004, în baza autonomiei locale, autorităţile locale (Primăria sectorului VII din Budapesta) au vândut imobilele care au aparţinut Fundaţiei Gojdu şi imobilele din împrejurimile acestora unei firme private. Soluţia propusă de partea română a fost singura la îndemâna statului român care, nefiind proprietar, nu poate da, în această calitate, statul ungar în judecată.

În Republica Ungară, spre deosebire de România, nu există un cadru juridic care să reglementeze chestiunea retrocedărilor. Din această cauză, principiul reciprocităţii nu a fost invocat pe parcursul negocierilor bilaterale pentru recuperarea patrimoniului Gojdu. Actul normativ ungar referitor la retrocedări a fost emis în anul 1991 (Legea XXXIII), domeniul său de aplicare fiind însă limitat exclusiv la imobilele lăcaşelor de cult. În consecinţă, numai cultele religioase au putut depune cerere de retrocedare sau cerere de despăgubire, în termenul de prescripţie cerut de partea ungară, respectiv de doi ani.

În baza acestei legi, Vicariatul Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria a primit, în anul 1993, o despăgubire în bani în valoare de 43 milioane forinţi (cca. 200.000 euro, la cursul actual) şi o parte a imobilelor care au aparţinut Fundaţiei Gojdu, în suprafaţă de 957 mp. În spaţiul retrocedat Vicariatului funcţionează, în prezent, Capela Ortodoxă a Românilor din Ungaria. Valoarea despăgubirii primite de Biserica Ortodoxă Română pentru imobilele care nu au fost retrocedate nu poate fi comparată cu valoarea lor actuală, mult mai mare.

În 1993, activitatea Fundaţiei Gojdu era suspendată, iar Biserica Ortodoxă Română a considerat că retrocedarea şi despăgubirea obţinute de la partea ungară sunt juste şi echitabile. Biserica Ortodoxă Română a primit imobilul şi despăgubirea în contul său şi nu al Fundaţiei Gojdu, deşi Biserica Ortodoxă Română a avut doar drept de folosinţă asupra imobilului înainte de naţionalizare, proprietar fiind Fundaţia Gojdu. Guvernul României nu a fost informat, la acel moment, despre cererea de retrocedare, respectiv cu privire la cuantumul despăgubirii care urma a fi cerută autorităţilor ungare.

Activitatea şi statutul Fundaţiei Gojdu nu au fost subiecte de negociere între România şi Republica Ungară. Fundaţia Gojdu cu sediul central la Sibiu este continuatoarea de drept a Fundaţiei create prin testamentul lui Emanuil Gojdu şi recunoscută ca atare. În această calitate, Fundaţia Gojdu este cea chemată să aplice, în litera şi spiritul său, testamentul lui Emanuil Gojdu, act juridic valabil în continuare.

Totodată, Fundaţia Gojdu are capacitatea juridică de a iniţia o acţiune în instanţă în Ungaria pentru recuperarea patrimoniului Gojdu. Nici Fundaţia Gojdu, nici Biserica Ortodoxă Română, care are un rol important în ceea ce priveşte moştenirea Gojdu, nu au întreprins, până în prezent, un proces bine fundamentat în justiţia ungară. În ianuarie 2000, Fundaţia Gojdu a iniţiat o acţiune în justiţie în Ungaria, respinsă pentru vicii de formă. Pe de altă parte, trebuie luate în considerare şansele pe care un asemenea proces le poate avea în lipsa unui cadru juridic intern ungar, care să permită retrocedarea imobilelor naţionalizate, având în vedere prescrierea termenelor din Legea nr. XXXIII din 1991.

În ceea ce priveşte apelul la instanţele internaţionale, o acţiune la Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu ar avea şanse de succes, chiar după epuizarea căilor de atac interne în Ungaria, deoarece, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii, este necesar ca proprietatea să fi fost „pierdută” după intrarea în vigoare, în Ungaria, a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Nu este cazul deoarece în Republica Ungară, Convenţia a intrat în vigoare în anul 1991.

În situaţia de faţă, proprietatea fiind pierdută înainte de 1991, singura ipoteză în care Curtea poate judeca acest caz ar fi cea în care ar exista un cadru juridic în Ungaria care să permită retrocedarea şi care să fi fost adoptat de statul ungar după 1989. Pentru un proces la Haga, este nevoie de acordul statului ungar, conform Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie.

O altă temă care nu este înţeleasă pe deplin de către opinia publică din ţară şi din străinătate ţine de denumirea şi scopul fundaţiei propuse prin Acordul bilateral din 2005. Motivul pentru care Ministerul Afacerilor Externe a propus părţii ungare utilizarea patronimului lui Emanuil Gojdu în denumirea fundaţiei este unul de o mare încărcătură simbolică.

Pe lângă o carieră politică şi profesională de succes, prin opera, exemplul personal şi viziunea sa, Emanuil Gojdu a demonstrat că apropierea, înţelegerea şi cooperarea sunt posibile. Prin aceasta, Emanuil Gojdu a fost nu numai un Mare Român şi un reprezentant al Românităţii Orientale, dar şi un profund European. Disponibilitatea părţii ungare de a se implica în acest proiect de cinstire a memoriei lui Emanuil Gojdu ilustrează aprecierea şi recunoştinţa de care se bucură marele mecena şi în Ungaria.

Între Fundaţia Publică Româno-Ungară „Gojdu”, persoană juridică ungară, cu sediul la Budapesta şi „Fundaţia Emanuil Gojdu”, având personalitate juridică română şi sediul central la Sibiu există diferenţe clare în ceea ce priveşte conceptul, denumirea, sediul. Ele au în comun doar grija faţă de cinstirea, aşa cum se cuvinte, a memoriei lui Emanuil Gojdu.

Testamentul lui Emanuil Gojdu este sursă de inspiraţie pentru Fundaţia româno-ungară. Conform art. 3, alin. 2 din Acordul din 20 octombrie 2005, „scopul Fundaţiei Publice constă în cinstirea memoriei marelui mecena Emanuil Gojdu şi în sprijinirea dezvoltării cooperării între Părţile Contractante” (România şi Ungaria). Programul de burse proiectat în cadrul Fundaţiei româno-ungare are o sferă de aplicabilitate mult mai mare decât cea prevăzută în testamentul lui Gojdu, o dovadă în plus că această fundaţie româno-ungară nu şi-a propus punerea în practică a dispoziţiilor testamentare ale lui Gojdu. Ea urmăreşte promovarea unei generaţii de tineri de elită, prin sprijinirea tinerilor merituoşi, români şi unguri, cu rezultate de excepţie la învăţătură.

Proiectul de înfiinţare a unei fundaţii româno-ungare care să acorde burse, care să se preocupe de înfiinţarea unui muzeu şi a unei biblioteci în memoria lui Emanuil Gojdu şi a unui institut de cooperare româno-ungar, ţine de interesul pe termen lung al României. Pe de o parte, este un proiect care investeşte în tineri şi asigură, totodată, o prezenţă românească consistentă în centrul capitalei ungare, a cărei misiune este cinstirea memoriei lui Emanuil Gojdu. Pe de altă parte, el este expresia evoluţiei relaţiilor româno-ungare.

Acestea sunt motivele pentru care Ministerul Afacerilor Externe, în spiritul promovării interesului naţional, are convingerea că demersurile sale vor fi înţelese, pentru ca proiectele de cinstire a memoriei lui Emanuil Gojdu să poată fi puse în practică.

Anunțuri