~Iulian Gavriluţă: „Naţionalismul la zid… incultură crasă!“

Confuzie, neştiinţă sau zel?

În ultima vreme, cîţiva teribilişti au afişat pe gardurile şi indicatoarele din municipiu  hîrtii cu semnul „Crucea celtică” şi îndemnul „Fii naţionalist” sub semnătura unui aşa zis grup de acţiune „Skinheads Buzău”. Nu a fost prima şi cu siguranţă nici nu va fi ultima oară cînd  , după o bere  , tinerii îmbracaţi în negru şi cu lanţuri fac aşa ceva.

Fie că-s o problemă socială sau doar vor să atragă atenţia asupra lor cu orice chip, teribiliştii în cauză se manifestă conform perceptului înscris în codul lor de comportament. Ieri, totuşi, jandarmii ce păzesc instituţia Prefecturii au reţinut un tînăr în vîrstă de 21 de ani care  lipea astfel de afişe menţionate mai sus. Vrînd probabil să dea un exemplu, lucrătorii instituţiei menţionate l-au reţinut pe tînăr, întocmindu-i actele premergătoare  pentru săvîrşirea infracţiunii de: „confecţionare…răspîndire şi deţinere în vederea răspîndirii de simboluri fasciste, rasiste şi xenofobe”, conform prevederilor O.U.G. 31/2001 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist ori xenofob. Pentru cei neavizaţi nimic neobişnuit, dar cei care au curiozitate şi citesc Ordonanţa cu pricina, încercînd să găsească pe ce bază legală „Crucea celtică” este simbol fascist, rasist sau xenofob, iar organizaţia incriminată („Skinheads”), pusă sub acuzaţie de „crime de război…sau împotriva umanităţii”…rămîn total nedumeriţi. Întrebat despre situaţia dată, ofiţerul de informare şi relaţii cu presa din cadrul Jandarmeriei, instituţie plătită din bani publici, ne-a comunicat că potrivit informaţiilor de pe internet şi declaraţiei procurorului care instrumentează cazul, simbolul „Crucea celtică” figurează printre semnele incriminate de Ordonanţa nr.31/2002, fără a putea prezenta o lista de organizaţii şi simboluri incriminabile. Rămîne de văzut dacă fapta poate fi încadrată în Ordonanţa menţionată, cert este că tînărul cu pricina riscă o amendă pentru afişaj în locuri nepermise.

IULIAN GAVRILUTA

P.S. Din motive lesne de inteles nu am facut referire la cuvintele „nationalism ” sau altele, totusi…incultii din institutiile de stat, platiti din bani publici nu cunosc nici cele mai elementare diferente dintre termenii folositi si actioneaza la comanda….deci, eu nu tin nici unei parti voia ci doar…adevarului asa cum este el….sa se aplice legea si sa lase oamenii competenti sa se exprime sa nu faca jocul „agenturilor” straine de neam si tara….pacat!