~Nicolae Baciu: „Spălaţi ruşinea de pe obrazul ţării!“(1990)

Recent, renumitul scriitor politic Nicolae Baciu a făcut să parvină în România, sub forma unei scrisori circulare, textul unui articol publicat în ziarul new-yorkez „Universul” căruia i-a adăugat un post-scriptum ce îmbogăţeşte semnificaţia iniţială a intervenţiei gazetăreşti, împlinind-o. Primit şi de redacţia „Naţiunea”, apelul merită să fie cunoscut de cît mai mulţi cititori, acesta fiind şi temeiul publicării integrale a acestei tulburătoare scrisori.

Cînd în urma tragicelor greşeli, făcute de Churchill şi Roosevelt, în cursul celui de al doilea război mondial, şi a dezastruoasei capitulări „necondiţionate” a armatelor române, la 23 august 1944, Stalin a devenit stăpîn pe teritoriul şi destinul României, cei ce s-au pus în slujba puterii ocupante, sau cei ce au crezut că trebuie să o facă, ca să supravieţuiască, s-au grăbit să schimbe numele străzilor, bulevardelor, pieţelor, oraşelor, batjocorindu-le cu nume noi, străine de cinstea, onoarea şi gloria neamului românesc.

Am asistat, pînă astăzi, la dezgroparea lui Stalin, din Kremlin şi aruncarea hoitului lui, într-un cimitir comun. Am văzut la Moscova ridicîndu-se un monument, „victimelor lui Stalin”. La Londra, o fîntînă perpetuează memoria „victimelor de la Yalta”, adică a cîtorva milioane de ruşi albi, cazaci, ucrainieni etc, ce au fost repatriaţi forţat de englezi, ca să fie lichidaţi de Stalin.

Numai la noi, în România, pînă acum nu s-a făcut nimic. E vremea să spălăm ruşinea de pe obrazul ţării. Să se constituie comisii, în fiecare oraş şi sat românesc, pentru a şterge numele impuse de regimul comunist străzilor, bulevardelor, pieţelor, oraşelor, monumentelor noastre, şi a le înlocui cu numele celor ce merită să fie onoraţi şi perpetuaţi în memoria nefericitului şi greu încercatului nostru popor. Jos cu 23 August 1944! Să ne omorîm, cu evlavie şi mîndrie, eroii, şi martirii noştri. România a dus contra Uniunii Sovietice un război de legitimă apărare naţională, impus de răpirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord.

Să ne cinstim eroii acestui război, ca şi cei ce au luptat, după 23 August 1944 împotriva nemţilor.

Sînt fii neamului nostru ce au luptat pentru întregirea fruntariilor legitime ale Ţării.

Să ne cinstim eroii rezistenţei naţionale, la comunizarea forţată a ţării, cei ce au luptat prin munţi, prin dealuri, pe cîmpii contra comunismului. Să ne cinstim conducătorii ce au fost asasinaţi, prin închisori, lagăre de concentrare, pe la Canalul Morţii. Şi conducătorii cei mari dar şi sutele de mii de martiri, fie cei căzuţi, fie cei ce au supravieţuit.

Să nu fie uitaţi nici cei ce au luptat în afara graniţelor, de 45 de ani, prin grai sau prin scris. Ei au trăit, zi de zi, calvarul fiecăruia din românii din ţară, şi au luptat, după puteri, pentru ziua eliberării. Şi nici străinii ce i-au ajutat, în această luptă. Să nu fie uitaţi nici cei ce au doborît tiranul Ceauşescu, înfruntînd, cu piepturile lor deschise, gloanţele asasine ale bestiilor poliţiei secrete comuniste. Studenţii, tineretul şi armate poporului, trebuie să aibă un loc de frunte.

Pentru onoarea ţării şi a neamului nostru cinstit „amnestia”, acordată eroilor noştri militari şi politici nu este suficientă. Ei trebuie reabilitaţi, fiindcă au fost victime nevinovate ale unei justiţii de ură şi de luptă de clasă, străină de sufletul şi de simţul de dreptate al bravului nostru popor.

Şi aşa cum flacăra eternă arde, la Monumentul Eroului Necunoscut, va trebui ca „flacăra libertăţii” să ardă într-o troiţă, ridicată din granitul Carpaţilor noştri şi a falnicilor lui stejari, clădită în mijlocul pieţei unde s-au dat luptele pentru dezrobire.

Ca să amintească generaţiilor viitoare de curajul şi de suferinţa înaintaşilor lor, dar şi de faptul că libertatea şi democraţia trebuie apărate în fiecare zi, cu vorba, cu scrisul, cu sabia.

Şi să se scrie pe ea cu litere de foc, că „POPORUL ROMÂN NU SE VA MAI LĂSA NICIODATĂ ROBIT STRĂINILOR”.

Şi acum la treabă, ca să spălaţi ruşinea de pe obrazul ţării!

Comisiunile ce vor trebui create, pentru a se decide cine şi cum trebuie să fie onoraţi, pot considera crearea UNUI CIMITIR AL EROILOR, un fel de „ARLINGHTON”, ca şi cel din Statele Unite, sau cel din Spania, făcut de Generalisimul Franco, după terminarea războiului civil, în vederea „reconcilierii naţionale” şi în viaţă şi în moarte.

Am văzut, lîngă Dubrovik, un cimitir al eroilor iugoslavi ai lui Tito, care m-a impresionat. Era făcut pe o pantă de munte, unde — chiar dacă nu se găseau osementele omeneşti — se găseau PIETRE cu NUMELE eroilor, înscris pe o scîndură făcută din coajă de stejar. Era impresionant.

NICOLAE BACIU