NR. 4/2010

Ion Marin Almăjan: „Scrisoare către cel ce nu iubeşte România“

Am primit prin internet ,  din partea unui prieten, o „ Scrisoare către ţara mea” a regizorului Alexandru Tocilescu. Prietenul adăugase două cuvinte. „jenant… dar adevărat”, ceea ce mi-a stârnit curiozitatea să aflu ce-i scrie domnul Tocilescu ţării sale. Şi iată primele cuvinte adresate de regizor cuiva, nu ţării, după formulare:” Nu-mi iubesc ţara.” Mărturisirea  făcută dintru început  stabileşte exact termenii. D-l. Tocilescu nu-şi iubeşte ţara. E dreptul dumnealui să n-o iubească. Mai mult decât atât, ar fi de aşteptat ca să-şi caute o ţară mai convenabilă pe care chiar dacă n-o iubeşte să nu simtă nevoia să-i adreseze, ca în cazul României „ vorbe grele în fiecare oră, în fiecare dimineaţă când întârzii cât pot de mult la întâlnirea cu oamenii…” Pentru că d-l Tocilescu întârzie la întâlniri nu cred că este vinovată ţara. Poate e vinovat RATB, poate primarul general, poate timpul nefavorabil, poate greviştii, dar în nici un caz ţara. Domnul Tocilescu mai scrie: „ Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun [omul de pe stradă]…Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare…”  Situaţiile invocate de domnul Tocilescu  pentru justificarea oboselii sale în România sunt de la cele   minore la cele  majore, în mare parte reale, revoltătoare pentru starea de fapt a societăţii româneşti. >>>>

Ion Stoica: „Capitulaţii – 550 de la primele tratate“

Capitulaţiile sunt convenţii încheiate de ţările române cu Poarta stipulând anumite privilegii recunoscute ţărilor române, în schimbul unor obligaţii variate şi progresive pe care domnii respectivi şi le asumau faţă de poartă. Asemenea tratate au fost consemnate în multe documente (niciunul în formă autentică), primul pare a fi cel încheiat la Adrianopole între sultanul Mehmed al II-lea şi domnul Ţării Româneşti în 1460.

Sultanul se angaja a apăra Ţara Românească contra oricărui duşman fără a cere alt lucru decât supremaţia  asupra suveranităţii asupra acestui principat, domnitorul urmând a plăti Porţii un tribut de 10 000 ducaţi.

Turcia nu se amesteca sub nicio formă în administraţia ţării. Ţara Românească se bucura de vechile libertăţi în ceea ce priveşte respectarea propriilor legi, domnitorii având drept de a declara război şi de a încheia pace. >>>>

Ion Longin Popescu: „20 de ani de la revoluţia română (interviu cu acad. Florin Constantinescu)“

Acad. Florin Constantiniu – „Clasa politica postdecembrista este cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din istoria Romaniei”

La 20 de ani de la marea varsare de sange din decembrie 1989, Romania arata ca un animal bolnav si haituit. Ne uitam in urma si nu ne vine sa credem ca au trecut doua decenii de sperante zadarnice. Nimic din ce-am visat nu s-a implinit. In jurul nostru domnesc stagnarea si deziluzia, inceputurile neterminate, politica murdara, cu degetul pe tragaci, manipularea televizata. Lipseste o viziune, un proiect national de salvare. Lipseste harta viitorului. Trista priveliste n-a cazut din cer. Au creat-o politicienii si romanii insisi. Cum a fost turcul, asa a fost si pistolul. Nu mai putem sa ne ascundem dupa deget. Ca o confirmare, academicianul Florin Constantiniu, istoric de prestigiu european, ne pune in fata o oglinda necrutatoare in care, daca avem curajul sa privim, ne vom afla poate izbavirea. >>>>

Al. Florin Ţene: „Limba noastră-i limbă sfântă..!“ – Cine o apără de poluare?

Întoteauna, de-alungul istoriei, poporul nostru, fiinţa lui  etnică, etnografică  şi limba, au suferit influienţe din partea popoarelor vecine şi a împrumuturilor din tezaurul etno-folcloric şi lingvistic al altor păopoare indo-europene.

Până  a ajunge la subiectul propriu-zis , doresc să fac o mică  incursiune în fondul de bază a istoriei limbii române. Pe temeiul cercetările întreprinse în ultimile decenii, în special de I.I.Russu- cercetări care se întemeiază şi pe comparaţia cu limba albaneză, moştenitoare a vechi limbi ilire, care, la rându-i, era înrudită cu limba tracă, deci şi cu limba dacică s-au putut stabili un număr de 160 de termini româneşti care sunt de origine geto-dacă. Aceşti termini privesc o arie foarte largă, începând cu corpul omenesc-beregată, buză, ceafă, grumaz, guşă-, cu cu familia-copil, prunc,, zester-, cu locuinţa-vatră, colibă, cătun-, cu îndeletnicirile agricole, păstoreşti, viticole şi piscicole-mazăre, ţarină, baci, brânză, mânz, strungă, ţap, ţarc, urdă, zară, butuc, curpen, gordin, strugure, baltă, gard- , cu mediul fizic-măgură, mal-,cu flora- brad, brânduşe, brusture, buncet, copac, gorun,ierudă, mugure-, cu fauna balaur, barză, ghionoaie, melc, mistreţ, năpârcă, rânză, şopârlă, viezure, zimbru-,cu diferite acţiuni- a răbda, a speria, a zburda-, şi alţi termebi- ciucă, ţeapă-,etc. >>>>

Dan Brudaşcu: „Scrisoare deschisă către Comisia Europeană“

Către,

COMISIA EUROPEANĂ

În atenţia Excelenţei Sale José Manuel Barroso, Preşedintele Comisiei Europene

Excelenţă,

Evoluţia negativă a evenimentelor politice şi în domeniul relaţiilor interetnice din România în ultima perioadă, mă obligă, nu de pe poziţia vreunui partid politic, ci a unui intelectual al acestei ţări, să vă aduc la cunoştinţă o serie de fapte şi să vă cer, respectuos, intervenţia, în conformitate cu competenţele ce revin funcţiei Dvs., pentru stabilirea de măsuri obiective, operative şi urgente, în conformitate cu dreptul internaţional şi cu practicile diplomatice din ţările Europei civilizate.

Fac precizarea că, în perioada 2000-2004, ca deputat în Parlamentul României, am fost secretar al Comisiei de Politică Externă, dar şi membru în Comisia mixtă UE-România pentru integrarea ţării mele în Uniunea Europeană. La data respectivă făceam parte şi dintr-unul din partidele parlamentare ale României, calitate pe care n-o mai deţin în prezent. Fac această cuvenită precizare pentru a şti că actualul meu demers nu are absolut nici o conotaţie politică sau partinică şi nici nu urmăreşte să exprime vreun astfel de punct de vedere. >>>>

Adrian Botez: „Eu şi neamul meu“

EU ŞI NEAMUL MEU

…de fapt – eu nu sunt niciodată doar

eu – ci sunt toate

neamurile mele – din veac şi

până azi: aşa că

atunci când mă iţesc eu

Neamul – pe la cusăturile

istoriei – trebuie

toate satanele să cadă

trăsnite – în

pulbere – şi sub

pulbere să se ascundă – să se

fofileze cât mai

pe tăcute – să  nu care cumva focul

năpraznic al pumnului

meu – să se ia după

ele – pe sub pământ – şi

să le sece – dintr-o singură >>>>

Scrisoare deschisă adresată d-lui Marian Lupu, liderul Partidului Democrat şi aspirant la preşedintia Republicii Moldova

Domnule Marian Lupu,

Recent ati acordat un interviu in care ati abordat problmea relatiilor dintre Romania si republica Moldova. Intr-un limbaj elevat si cu argumente solide ati vorbit lingvistic romaneste, dar politic v-ati exprimat… moldoveneste. Vrem sa spunem ca ati folosit argumentele pe care le-a incubat Uniunea Sovietica in 1924 la Balta (sper ca stiti la ce ne referim), apoi le-a impus la Yalta, si ulterior le-a promovat din nou la Malta. Va felicitam pentru argumentatie si limbaj, dar numai atat. La urmatorul joc international, Basarabia va uita si de Balta, si de Yalta si de Malta. Basta! Va reveni la adevarata ei patrie.

In calitate de presedintele al Partidului Democrat din Moldova (metamorfozat recent din PCM) trebue sa fiti intr-adear realist. Va rugam sa nu confundati insa realismul rece si rational, realism promovat pana la un punct si de Uniunea Europeana si sustinut pana in panzele albe de Moscova. Nu uitati ca de 200 de ani Moscova ne mutileaza sufletele si tara cu tot felul de argumente mincinoase. De la un om inteligent si educat ca dvs. ne asteptam sa optati insa clar, fie cu Rusia fie cu Romania. Altfel, veti fi abandonat si de popor si de istorie atunci cand va sosi momentul. Nu uitati ca si Moscova respecta claritatea si curajul si rade cu o gura pana la urechi cand aude de argument sofiste si moldoveniste…>>>>

Raisa Padurean: „Oare vom ajunge să aflăm adevărul?“

Aproape un an s-a scurs din ziua de 7 aprilie, dar în suflet au rămas aceleaşi amintiri dureroase.

Ziua de 7 aprilie 2009 –  de dimineaţă părea a fi o zi liniştită aici la Tiraspol. Nimeni nu vorbea, nici la radio, nici la televiziune, că la Chişinău opoziţia organizează un miting de protest în legătură cu fraudarea alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009.

După data de 5 aprilie sufletu-mi era bolnav, nu-mi gaseam liniştea, fiindcă nu vroiam să cred că au câştigat iaraşi fariseii roşii. Cei, care au dus poporul la pierzanie atâta amar de vreme! Era imposibil că şi în aceste alegerei să câştige ei. A doua zi după alegeri, am avut „vizitatori” de la securitatea din Tiraspol, care au intrat în incinta şcolii unde activez, au ameninţat administraţia, apoi m-au urmărit până am terminat ziua de muncă pentru ca mai apoi să mă ameninţe  că: „Este gata cu viaţa ta!”. >>>>

Doru Sicoe: „Oradea – 900 de ani atestaţi!“

Devenirea Oradiei – scurt istoric

Mărturisesc că istoria oraşului meu mă posta într-o ceaţă frustrantă dacă îndrăzneam cumva să o parcurg. La un moment dat, în urmă cu un deceniu, am răspuns însă provocării de a-mi face lumină pe poteca plină de hârtoape; bătută însă de mulţi şi conservatori istorici, rezultând materialul de faţă. Iniţial era întărit de nenumărate detalii separate, care urmau să completeze o lucrare mai amplă…

Ca să înţeleg neînţelesul a trebuit să consult, în decursul timpului, o diversitate de lucrări, sugestivă fiind în acest sens „Bibliografia“. Cert este că nu am găsit încă o carte în româneşte despre istoria Oradiei care să fie scrisă cu talent şi suflet. Am mulţumirea că materialul de faţă a fost validat de istoricii din noua generaţie, pe care i-am consultat şi de a căror observaţii am ţinut cont pe parcursul finalizării lui. Sper ca el să fie o bună bază de pornire pentru oricine, în orice demers istoric, publicistic sau cultural, oricând. >>>>

Ion Stoica: „Capitalele românilor“

În ţările române în Evul Mediu şi chiar la începutul epocii moderne se întâlneşte un sistem de reşedinţe domneşti din care,ulterior , au luat naştere capitalele acestora şi în cele din urmă,după unirile din 1859 şi 1918,capitala unică a României.

ŢARA ROMÂNEASCĂ

CÂMPULUNG

Localitatea este atestată documentar din  anul 1300 dar ea exista înainte de această  dată.

Din anul 1330, după victoria de la Posada împotriva regelui Ungariei Carol Robert, la Câmpulung îşi stabileşte reşedinţa de scaun Basarab I ( cca. 1310-1352 ), primul domnitor al statului independent Ţara Românească. Astfel Câmpulungul devine, pentru aproape 4 decenii, centrul politic si administrativ al statului. Abia în 1369, domnitorul Vladislav I Vlaicu ( 1364-1377 ), urmaşul la tron al lui Nicolae Alexandru ( 1352-1364 ), fiul marelui Basarab, mută capitala ţării la Curtea de Argeş.

Din Câmpulung provine unul dintre cele dintâi documente în limba română – scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung către judele Braşovului (1521). >>>>

Pavel Panduru: „Semnificaţia costumului naţional românesc“

Noi, românii trebuie să avem o imagine clară a trecutului, a felului cum trăia, cum arăta neamul nostru inainte vreme. E o datorie sfântă a noastră să descifrăm corect mesajul strămoşesc formulat de-a lungul veacurilor evidenţiindu-i trăsăturile definitorii ca setea de a descoperi frumosul, de a-l făuri si de a-l cultiva cu ajutorul virtuţiilor primordiale – dragostea de glie, vitejia, aspiraţia de libertate si neastampărul creaţiei. În procesul creaţiei un loc de frunte îl ocupă meştesugul confecţionării hainelor , o ocupaţie a femeilor . Purtate de oameni in văzul tuturor , ele atrag atenţia prin măiestrie şi diversitate , fiind mărci de recunoaştere a membrilor comunităţii si mijloace de apreciere a vârstei, a stării sociale.Hainele – îmbrăcămintea – a apărut odată cu omul.

După neascultarea de porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui si a răului, Adam si Eva îşi dau seama că sunt goi (dezbrăcaţi), devin conştienţi de greşeala şi de starea lor in decădere. >>>>

Dan Lupescu: „Vânjuleţ – Efigii viscolite de timp – (interviu cu primarul Nistor Costaiche)“

Vânjoasă  ca o pădure seculară de ulmi, care priveşte cu semeţie, de la înălţimea celor 30-35 de metri ai coronamentului său princiar, comuna Vânjuleţ (judeţul Mehedinţi) ne-a întâmpinat cu un surâs blând şi ocrotitor. Părea îmbrăcată în ţinută de gală, în haine de duminică. Aveam să aflăm, însă, că – de aproape un deceniu şi jumătate, de când primar este tânărul, inimosul şi atât de întreprinzătorul  Nistor Costaiche – acesta-i veşmântul firesc al frumoasei comune înflorite la 60 km de Cetate (Dolj) şi la 25 km de Drobeta-Turnu Severin.

Absolut toate şoselele şi mai bine de jumătate dintre uliţele celor două sate, Vânjuleţ şi Hotărani, au fost, în acest răstimp, asfaltate. Din vis aproape irealizabil, reţeaua de apă potabilă curentă a devenit, şi ea, realitate.

Privind cu mândrie spre trecut (pentru a nu-şi pierde identitatea), asumându-şi cu temeritate provocările începutului de mileniu, această  insulă de românitate, binecuvântată  de Dumnezeu, Vânjuleţ, prospectează cu încredere viitorul. >>>>

Vavila Popovici despre Octavian Curpaş

Născut în luna august, 1972, în Oradea, Romania, Octavian Curpaş a ajuns pe pământul făgăduinţei în martie 1997, după ce a lucrat timp de trei ani ca redactor la un cotidian din România. A ales pentru început California unde a locuit timp de opt ani, după care s-a stabilit – din 12 martie, 2005 – în oraşul Surprise din Arizona, Statele Unite. În acelaşi an, după sosirea în acest stat, şi-a unit viaţa cu Roxana, de profesie asistent dentar. Amândoi înzestraţi cu putere de muncă şi hărnicie şi-au deschis propriul business în domeniul imobiliar în care lucrează şi în prezent. În data de 19 mai 2009 au primit cel mai frumos dar al Domnului, primul lor copil, micuţa Janice, nume ales de părinţi pentru semnificaţia deosebită „Dumnezeu este îndurător”.

Scriitor, publicist de vocaţie şi jurnalist (cu studii superioare în jurnalism, ştiinţe juridice şi business internaţional), Octavian  Curpaş  este un nume important al presei zilelor noastre. Scrie cu har şi dăruire la multe publicaţii din Statele Unite, dar şi din România; este redactor la publicaţiile „Gândacul de Colorado” şi „Phoenix Magazine”. >>>>