~Lucian Marina : Boian Alexandrovici

Omul sfinţeşte locul

La 8 martie 2008, protoiereul de Dacia Repensis părintele protopop Boian Alexandrovici a sfiinţit piatra de temelie a unei noi biserici la Malainiţa, cu hramul Sfântul Niceta de Remesiana.

În anul 2004, parohul de Malainiţa şi Remesiana, a construit pe teren propriu o bisericuţă care odată cu terminarea actualei biserici va fi transformată în mânăstire.

La 27 septembrie 2007, în satul Sămarinovăţ din comuna Negotin, arhierul Boian Alexandrovici a sfinţit o troiţă ridicată pe terenul propriu a lui Duşan Pârvulovici, unde urmează să se construiască o nouă biserică ortodoxă în care slujba se va oficia în limba română. Părintele Boian Alexandrovici a sfinţit şi piatra de temelie a viitoarei Biserici Ortodoxe Române de la Isacova, unde ipodiaconul Iel Buobu Lui va fi păstorul credincioşilor din parohia Horreum Margi şi Isacova.

Vineri, 28 martie 2008, Excelenţa sa Ion Macovei, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Belgrad, a înmânat la Dedinie Ordinul ,,Meritul Cultural” în grad de Comandor, categoria ,,G”–Culte, înaltă distincţie cu care preşedintele României, Traian Băsescu l-a decorat pe protoiereul de Dacia Ripensis părintele protopop Boian Alexandrovici, paroh de Malainiţa şi Remesiana.

Având în vedere cele menţionate am solicitat un interview curajosului protoiereu de Dacia Repensis pentru a clarifica şi alte aspecte ale vieţii duhovniceşti nu numai a românilor/vlahilor timoceni ci şi a consângenilor noştri din alte părţi ale Serbiei de Răsărit.

– Viaţa religioasă a fost, ba pot să spus că şi, acum, încă este greu de explicat în Valea Timocului, pentru că în ultimii – aproape 200 de ani – noi n-am avut preot. N-am avut biserică unde s-ar sluji în limba noastră maternă. Spun că situaţia este foarte complicat pentru că, până în urmă cu vre-o 30-40 – şi bunica mea care are 70 de ani şi mai multe muieri care sunt de vârsta ei – sunt muieri care nu ştiu limba sârbă, nu ştiu nici o vorbă în limba sârbă şi Vă daţi seama cum îi aia când vine preotul şi slujeşte în limba slavonă veche pe care nici credincioşii sârbii din satele sârbeşti nu o înţeleg, dar o română care nu ştie limba sârbă… Cultul creştin ortodox s-a păstrat numai în casă, prin obiceiurile – cum noi spunem aicea ,,ageturile“, pe care ai noştri le-au ţinut minte de la strămoşii lor. Înseamnă, din perioada când aveam slujba în limba noastră şi când aveam învăţătura Sfintei Scripturi în limba noastră. De aia, acum, mulţi spun că românii timoceni sunt legaţi de vrăjitori, de magie, de fermecături pentru că, atunci când se duce o timoceancă la biserica ortodoxă – care sunt sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Sârbe – şi ascultă slujba în limba slavonă, pe ea nu o interesează ce spune preotul pentru că ea nu înţelege nimic. Ea se duce acolo findcă ştie că aşa îi bine. Aprinde vre-o lumânare şi se întoarce acasă. Dar când îi trebuie ceva de rezolvat vre-o problemă, ea se duce la vrăjitoare că vrăjitoarea îi spune toate la rând. Ea acolo înţelege ce spune vrăjitoarea şi atunci avem un paradox – căutăm ajutorul de la ală de la care nu putem să-l căpătăm, dar de la ăla de la care trebuie şi putem să căpătăm, noi (timocieni) nu înţelegem şi credem că de acolo nu ne va veni ajutorul.

– Ce-i drept, în zonă se practică şi unele obiceiuri păgâne. Nu sunt toate creştine…

– Sunt multe pentru că, spun, nu s-a lucrat cu lumea asta. Sfinţii Kiril şi Metodie au fost foarte înţelepţi şi au prefăcut la slavi acel cult al zeului casei în ,,krsna slava”, cum se spune la sârbi. Noi, românii timoceni avem ceva asemănător ca sărbătoarea aia şi mulţi spun: voi aveţi sărbători ca sârbi. Sunteţi de un Neam. Dar, nu este aşa. Este diferenţă.

– Există sfinţi pe care îl sărbătoreşte familia, respectiv Sântu’ casei…

– Da. La sârbi sărbătoarea asta se numeşte ,,krsna slava” pentru că familia este botezată la sfântul acela. Atunci familia aia a trecut în creştinism. Fiindcă atunci este botezul familiei, pe sârbeşte ,,krštenje”, la sărbătoarea aceia îi spune ,,krsna slava”, adică praznicul când a fost botezată familia. La românii timoceni îi câta mai altfel pentru că la noi praznicul e legat de pământ, de casă, de moşie. Dacă un bărbat vine în casă la femeie, el este obligat să facă praznicul căşii, dar când îi praznicul lui se face o liturghie, un colac, să nu treacă numai aşa. Dacă cumpăraţi moşia de la vreunul, sau o moşteniţi, trebuie să întrebaţi care a fost praznicul şi atuncia în ziua aia se face un colac şi se face praznic, care este legat de terenul ăla.

– Dar, sunt şi alte lucruri referitoare la religie şi atitudinea Bisericii Ortodoxe Sârbe faţă de biserica soră – Biserica Ortodoxă Română…

În anul 1833 când părţile astea ale noastre sunt legate de Kneževina Srbija, primii paşi politici pe care i-a făcut knezul Miloš a fost ca să ceară de la Patriarhul ecumenic să-i dea un păstor pentru poporul sârbesc din zonă. După ce nu am mai fost sub Otomani, sub Mitropolia Vidinului, nu a mai fost aşa de clară situaţia de unde să vină episcopii. Knezul a cerut pentru sârbi dar nici într-un moment nu s-a vorbit de poporul român care trăia aicea şi care era majoritar că asta putem să vedem din aia că pe vremea când Mitropolia Vidinului ţinea zona noastră, erau doi episcopi. Unul pentru român, pentru poporul majoritar de aicea şi unu era grec fanariot, pentru poporul sârb din zonă. Însă, după ce ne-au trecut pe noi sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Sârbe nu a mai fost aşa. Preoţii care au mai ştiut să slujească în româneşte, au slujit până au fost în viaţă.Ultimul s-a numit Eftimie Popescu, după aia i-au spus Jeftimije Popović din Cobişniţa şi Bucovcea.

În ,,Spomenica Timočke eparhije” care-i tipărită în anul 1834 se spune: Jeftimije Popović, preot din familia rumânească care e de bătrâneţe de origine de la Bukovcea şi a slujit după cum scrie ,,na rumunskom jeziku“. A slujit până a fost viu, până în anul 1873, mi se pare că e 6 noiembrie ziua când a murit. Dar, până atunci a slujit. Atunci s-au făcut uni paşi ca preoţii aia care sunt vii, până sunt vii să slujească în limba rumână dar, după ce ei mor, alţii nu se mai pun. La urmă, nepotul preotul Eftimie care era aici în sat, el vorbea limba rumână, dar slujba în limba slavonă. Strănepotul lui, pe care l-am cunoscut şi eu că a murit în anii ’80, era popa Miluţă – aşa îl ştim toţi – dar, la urmă a devenit Milorad Popović. El a ţinut şi predici în limba rumână la înmormântări, dar slujba a făcut-o în limba slavonă că nu a cucezat în vremurile alea altfel. Numai, ela scris în matricolele bisericeşti român ortodox – Rumun pravoslavne vere, când era vorba de naţionalitate. Pentru aia a fost pedepsit din partea episcopului Emilian al Timocului. A fost şi la puşcărie câteva luni pentru că a spus că din bătrâneţe familia lui este din România. Şi aşa s-a terminat o perioadă grea.

Un alt preot despre care se ştie mai bine este preotul Gheorghe Suveică, un om care mult a ajutat lumea. Dar, a fost făcută o arătare a lui ca un om care a lucrat cu nemţii, care a afăcut rău poporului şi că a vrut să lege zona noastră cu România. Dar, fiindcă a colaborat cu armata germană, el a avut dreptul să facă scrisori (liste) cu numele rumânilor timoceni la care nemţi le-au dat drumul să se ducă acasă din închisoare. Preotul Gheorghe Suveică şi pe sârbii din zonă pe care i-a ştiut, i-a învăţat măcar câteva cuvinte rumâneşti şi a spus că,uite, şi aştia sunt români. Nemţii n-au crezut şi au mers de la unul la altul şi când i-a întrebat ,,Şti româneşte“ ei au spus ,,Ştiu rumâneşte“. Pe unii i-a învăţat şi mai multe vorbe rumâneşti şi a scăpat aşa şi mulţi sârbi.

– Iar, acum, un adevărat erou al credinţei şi al Neamului românesc din această regiune sunteţi D-voastră preot hirotonisit de Prea Sfinţia Sa Daniil, episcop de Vârşeţ…

– Da. Biserica de la Malainiţa ţine de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române. Episcopul Daniil ne-a înţeles cererile noastre, m-a hirotonit şi mi-a dat binecuvântarea pentru biserica.

Înalt Prea Sfiinţia Sa Daniil a fost primul episcop care după aproape 200 de ani a venit la noi românii timoceni. Pe urmă a avut probleme că ne-a luat sub jurisdicţia lui. Acum îi la Deta.

Aşa au hotărât delegaţiile patriarhiilor sârbe şi române. Au vrut să ne şi mâne sub jurisdicţia sârbilor iar sârbii să ne dea voie să slujim în rumâneşte. Dar, noi nu vrem asta. Noi nu îi oprim să facă slujba în rumâneşte în cele 154 sate, pur româneşti şi cele 48 cu populaţie mixtă.

– Există probleme cu asigurarea preoţilor care ştiu limba română?

– Nu. Există aici la noi mulţi preoţi care ştiu româneşte dar ei nu fac slujba în limba sârbă. Ei fac aşa cum le spun episcopii sârbi. Un episcop sârb spune că are 16 preoţi români dar, ei nu vorbesc şi nici nu slujesc româneşte în biserică. Numai la Malainiţa se slujeşte în limba română.

Din anul 1922, nu oficial dar, aşa neoficial sârbi au început să zică despre noi rumânii timocieni că suntem vlasii. Dar, până atunci şi în matricolele Bisericii Ortodoxe Sârbe a scris despre ai noştri în limba sârbă ,,rumun”, înseamnă ,,român ortodox”.

– Acum, s-a ajuns la o trezire a conştiinţei naţionale. Dar, cum se explică faptul că încă se mai dau noilor născuţi nume sârbeşti.

În anul 1899, episcopul sârb Milentije Vujić, sub presiunea preoţilor a dat o listă care a fost atârnată la uşile tuturor biserilor şi pe care erau trecute numele celor care puteau să fie date la botez românilor. Şi din perioada asta avem nume ca Dragoslav, Dragoljub, Dragomir dar, până atunci am avut nume ca Ion, Pătru, Iovan…

Din anul 1922, a început să se bage termenul de vlah şi acolo unde se găseşte rumân să se treacă vlah, dar mulţi sunt scrişi ca sârbi. Iar, astăzi situaţia este aşa. Dacă întrebaţi un timocean în sârbeşte ,,Šta si ti?“ o să răspundă că este ,,vlah“ dar, dacă îl întrebaţi în limba maternă, în limba română ,,Ce eşti tu?” el o să vă răspundă ,,rumân”. Aceasta este o terminologie mai veche, cu ,,rumân” în loc de român. Dar pentru un român din Valea Timocului şi ăla din România este rumân, şi nu zice România ci Rumânia. Rumânii timoceni zic ,,Vorbesc rumâneşte şi eu, vorbeşte rumâneşte şi rumânii din Rumânia”. Acum noi ne luptăm să arătăm că asta este tot una. Daca zice cineva vlah sau rumân, asta este tot român şi noi mergem să ne lepădăm de termenul asta de vlah.