Cezar A. Mihalache: „Generaţia ucisă”

CAZUL ” RALUCA STROESCU „

Ar fi putut fi oricare dintre noi în locul ei… Chiar şi tu, cititorule, poate prea grăbit deja pentru a mai sesiza mizerabila capcană în care am intrat. Prea grăbit şi prea obosit. Generaţia sacrificată în anii dictaturii, păcălită în vremea schimbării de regim şi, mai ales, umilită în exilul ei spre alte meleaguri, pentru a-şi găsi un loc de muncă, ori sufocată în propria ţară de ritmul infernal al unei vieţi care pare a nu-i mai aparţine, e de acum ucisă.

Ucisă în floarea vârstei… Ucisă la 31 de ani de o falsă competiţie cu ea însăşi. Ucisă de lăcomia unor firme şi companii care au transformat cea mai frumoasă şi nevinovată generaţie a schimbării în sclavii noilor galere ale civilizaţiei pseudo-avansate. Ucisă de una dintre nenumăratele multinaţionale care, pe seama muncii titanice a mii şi mii de tineri, ademeniţi cu fel şi fel de „bonusuri”, prime pline de sclipici cvasicomercial ori simple rânduri în CV, scot miliarde de lei din ţară. Firme care nu sunt nici o clipă deranjate de faptul că lasă în urmă, în ţara pe care o storc de cele mai frumose averi, o generaţie sleită, blazată, îmbătrânită înainte de vreme. Nu sunt interesate căci, pentru ele, tinerii noştri sunt doar nişte zilieri la porţile lor, nişte robi a căror dispariţie nu le produce nici cea mai vagă emoţie. Pentru ele, angajatul român nu valorează nici cât negru sub unghie. Şi cum să fie interesate de soarta oamenilor pe care îi exploatează atât de crunt când guvernanţii ţării închid ochii, dacă nu dau chiar înlesniri financiar-fiscale acestor „multinaţionale”? România a fost transformată într-un paşalâc economic. Milioane de oameni trudesc pe meleaguri străine, acolo unde interesele noilor „stăpâni” o cer, şi alte milioane muncesc în uriaşa minciună economică gătită pe spetele noilor libertăţi economice.

O tânără a murit ucisă de lupta cu ea însăşi. O luptă în care ringul i-a fost oferit, cu promisiuni şi ademeniri (atât de fascinante pentru o tânără, dar şi pentru o întreagă generaţie, cumplit de singură în faţa acstor diriguitori ai noii scocietăţi sclavagiste) de o companie cu pretenţii. O „multinaţională” care a aruncat-o, fără milă, dintr-o luptă în alata, ademenind-o spre fatidicul drum al pieririi cu ochii larg deschişi spre nişte propriile visuri. Şi chiar dacă este vorba de tragedia unei întregi generaţii, niciunul dintre partidele lăudăroase, care preaslăvesc iubirea de aproape şi protecţia socială, nu a catadicsit să reacţioneze.

Cea mai frumoasă generaţie a unei naţii este ucisă de falsele valori impuse atât de insinuant, trasate ca norme ale „normalului” dorit de marile companii care strivesc demnitatea umană pentru a-şi asigura propria bunăstare. Şi nimeni nu îi învaţă pe tineri să se apere de aceşti demoni ai economicului, atât de trivial încolociţi în trăirile şi dorinţele fireşti pentru oricare dintre noi.

O generaţie este pe cale să se stingă înainte de a-i fi venit vremea. Înainte de a se fi bucurat, măcar în parte, de răsplatele unei trude pe spuza căreia s-au îmbogăţit atâţia şi atâţia. Înainte de a fi înţeles ce este viaţa, înainte de a-i fi trăit clipele pentru care am fost hărăziţi pe acest pământ.

Am uitat să iubim, să trăim, să visăm… Ne lăsăm ucişi, dar nu avem puterea de a riposta. Raluca Stroescu va deveni, probabil, un nume într-o encilopedie uitată într-un raft de medicină. Numele unui sindrom care a răvăşit o generaţie şi o Ţară. În numele unor valori atât de strâmbe, dar în plasa cărora am căzut cu toţii.

CEZAR A. MIHALACHE